În primul rând, această poveste este 100% despre divertisment, despre modul în care evoluţia unor personaje, după o tramă narativă uşor de înţeles şi urmărit, reuşeşte - şi o face într-un mod excelent în formula românească - să ţină atenţia publicului, conducându-l în crescendo către un final entuziasmant, în care aplauzele se transformă "de la sine" într-o partidă de karaoke, menită să şteargă gândurile pentru ziua de mâine chiar şi de pe cele mai înnegurate frunţi.
Musicalul Mamma Mia! a fost prezentat în perioada 24 - 27 mai 2018 la Sala Palatului din Bucureşti si pe 1 iunie 2018 la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, fiind o co-producţie sloveno-română.
Faptul că acest spectacol are în spate statistici uimitoare - fiind, printre altele, urmărit din 1999 şi până acum de 60 de milioane de oameni din 50 de ţări şi fiind al optulea cel mai longeviv spectacol de pe Broadway, cu peste 5.000 de reprezentaţii - nu constituie o garanţie a succesului, ba, din contră, face şi mai grea sarcina celor care îşi propun să atingă standardele foarte înalte care sunt impuse şi urmărite de o numeroasă comisie la una din primele repetiţii generale de către cei care reprezintă licenţa spectacolului.
În România, unde casting-urile nu sunt uşor de făcut pe acest gen (probabil cel mai solicitant pentru interpreţi), unde nu avem încă o tradiţie şi unde varietatea tipologiilor nu este lesne de acoperit, reuşita a fost una notabilă!
În povestea care ne poartă în atmosfera alb-albastră a unei insule greceşti, o mamă (fostă membră a unui grup rock de succes format din trei fete) îşi mărită fiica. Aceasta, deşi urmează să îşi unească destinul cu alesul inimii, are totuşi şi alte frământări, legate de faptul că nu îşi cunoaşte tatăl.
Căutând în jurnalul mamei, descoperă cu surprindere că are nu mai puţin de trei posibilităţi şi hotărăşte, în consecinţă să invite pe toţi cei trei prezumtivi taţi (alături de restul prietenilor invitaţi) la propria nuntă, bineinţeles fără ştirea mamei. Cam aceasta ar fi pe scurt povestea pe care sunt mulate o serie din marile succese ale grupului ABBA din anii 70' şi 80', dintre ele Mamma Mia! fiind şi cel care dă titlul spectacolului.
Spectacolul are - în cea mai mare parte - două distribuţii, eu fiind în sală în postura de novice (pentru că nu văzusem înainte nici o producţie anterioară şi nici filmul de mare succes cu Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth şi Stellan Skarsgård în rolurile principale) la spectacolul în care personajul principal Donna a fost interpretat de Mirela Vaida, Ana Munteanu (fiica ei, Sophie), cei trei taţi au fost Aurelian Temişan (Sam), Horia Brenciu (Harry) şi Adrian Nour (Bill) iar fostele colege de trupă ale Donnei au fost interpretate de Anca Ţurcaşiu (Tanya) şi Ecaterina Ladin (Rosie).
Trebuie să spun că, ţinând cont de frânturile de discuţii purtate cu frenezie de public pe timpul pauzei, am fost recunoscător faptului că, în postura cronicarului fiind, nu am avut termen de comparaţie nici măcar - sau mai ales - cu filmul, lucru care dădea ceva de lucru celor care voiau să emită o părere clară privitor la calitatea show-ului, la jumătatea spectacolului.
Cred că atât în materie de spectacol şi concert, indiferent de genul sau stilul muzical abordat, nu doar producţiile, ci şi fiecare seară în parte este unică prin inefabilul joc de energii care se produce atât pe scenă, cât şi între protagonişti şi public. De aceea, comparaţia cu alte versiuni nu este întotdeauna relevantă.
Spectacolul pe care l-am văzut a fost foarte bun. Toate elementele de sceno-tehnică au decurs fluent, cu un discurs regizoral şi coregrafic semnat de Răzvan şi Violeta Dincă pe care "nu-l simţeai" în sensul cel mai bun al cuvântului, personajele fiind purtate cu dezinvoltură şi abilitate către cele mai bune soluţii pentru a le pune în evidenţă calităţile, într-o naraţiune în care personajul negativ practic nu există, fără ca acest lucru să-şi pună amprenta asupra punctului de interes care nu dispare niciodată.
Donna - Mirela Vaida în rolul principal a fost impresionantă, mai bine reliefată în partea a doua, fiind convingător secondată de Ana Munteanu. Cei trei "taţi" au fost fermecători şi... diferiţi, onorându-şi tipologiile asumate, cu un plus de transmitere a emoţiei pentru Horia Brenciu într-un excelent moment în "Our last summer".
Cuplul fostelor colege Anca Ţurcaşiu şi Ecaterina Ladin a fost de asemenea plin de temperament şi nu a alunecat nicio secundă în ridicol, pericolul fiind mare.
Sunt multe de spus şi practic întreaga distribuţie alături de toată partea de susţinere muzicală (orchestra fiind dirijată de Daniel Jinga) merită cuvinte de laudă, pentru că au reuşit o înaltă performanţă. Şi anume aceea de a etala pe scenă talentul artistului român în coordonatele specifice tradiţiei anglo-saxone, spaţiul cultural în care genul musical a fost practic inventat.
Făcând parte din generaţia care a avut ocazia de a fi martori la primele apariţii pe scenă, la radio şi televiziune a artiştilor care au susţinut cu brio în această producţie atât de specială o bună parte din rolurile principale, doresc să închei printr-un omagiu adus ţinutei excepţionale a unor artişti veniţi din zona "muzicii uşoare" care acum sunt la categoria de vârstă "spre 50" şi mă refer aici într-o ordine absolut întâmplătoare la Loredana (am înţeles că a impresionat prin performanţa vocală deosebită), Anca Ţurcaşiu şi Aurelian Temişan, artişti care reuşesc să evolueze artistic asemenea vinului bun. Generaţii întregi au crescut alături de ei, iar acum au etalat în Mamma Mia! din 2018 o formă de zile mari, demonstrând o putere de adaptare de-a lungul timpului pe care la începutul carierei poate că nici nu o visau nici ei şi nici noi. Alături de actorii deveniţi pentru această producţie şi cântăreţi şi ei, cei deveniţi şi actori fiind cântăreţi la bază, au dat o adevărată lecţie de profesionalism.
Un tip de profesionalism de care aveam şi vom avea mare nevoie în continuare, pentru că şi publicul nostru merită să intre în sala de spectacol, să uite de griji şi să plece spre casă cu zâmbetul pe buze spunând "Mamma Mia! ce spectacol"...