decembrie 2005
Miercuri, 7 decembrie, ora 18, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru 38, va avea loc proiecţia filmului Nebunia capetelor, de Thomas Ciulei. Filmul are la bază cartea Evadarea tăcută, de Lena Constante, o mărturie cutremurătoare despre condamnarea politică a artistei şi perioada petrecută în detenţie – din care opt ani de izolare – în timpul regimului comunist. La proiecţia de la ICR va participa realizatorul filmului, regizorul Thomas Ciulei.

În filmul Nebunia capetelor, realizat în 1997, Lena Constante îşi interpretează propriul rol. Thomas Ciulei a renunţat la alegerea iniţială – actriţa Maia Morgenstern – pentru că, după propriile spuse, a vrut să oblige spectatorul la un exerciţiu de imaginaţie. "Am vrut să-l silesc pe spectator să-şi construiască un spaţiu imaginar, cum a făcut Lena Constante când era în celulă. Pe mine asta m-a interesat foarte mult, cum povesteşte, cum îşi aduce aminte, cum se produce în faţa aparatului de filmat, ce imagine creează despre sine."

Lena Constante (18 iunie 1909 – noiembrie 2005) a studiat pictura la Bucureşti. A făcut parte din echipele monografice conduse de sociologul Dimitrie Gusti. Acuzată în procesul politic intentat liderului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, Lena Constante a fost condamnată, ca şi soţul ei, etno-muzicologul Harry Brauner, la 12 ani de închisoare. Prima ediţie a cărţii Evadarea tăcută, în care este relatată experienţa din închisoare, a apărut în limba franceză, în 1990, la Editura La Découverte. Volumul a fost distins cu Premiul ADELF şi Premiul pentru literatură Lucian Blaga, oferit de Academia Română şi a fost tradus în limba engleză (University of California Press, 1995).

La sediul ICR poate fi vizitată, până la 30 ianuarie 2006, o expoziţie de tapiserii şi ilustraţii realizate de Lena Constante. De asemenea, la Editura ICR a fost publicat un album dedicat artistei (autor: Dragoş Tudor), album în care sunt reunite, în premieră, imagini şi texte din şi despre viaţa, creaţia plastică şi scrierile Lenei Constante.

Thomas Ciulei (n. 1965, Bucureşti) a urmat studii de cinematografie la Munchen şi la New York.Printre filmele realizate se numără: Graţian (Premiul Criticilor de Film Germani, Duisburg, 1995), Asta e (Măslina de Aur, Kalamata International Documentary Festival '01, Marele Premiu al Juriului, Belfort '01, Marele Premiu al Juriului – IBC Amsterdam '01, ş.a.). Nebunia capetelor a fost distins, în 1998, cu Premiul pentru Artă Contemporană al Fundaţiei Soros.

Accesul la proiecţie este liber. Pentru detalii şi confirmarea participării: Biroul de Presă al ICR, tel 230 11 26, e-mail: [email protected]

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus