A treia ediţie Showcase of Young Talent a adus talent tânăr faţă în faţă cu mai mulţi curatori cu experienţă în cinema, arte vizuale, teatru şi fotografie. Şi, desigur, în faţa unui public generos, care a petrecut weekendul alături de noi.
Veştile bune nu sunt numai la timpul trecut, pentru că Expoziţiile SYT Visual Arts & Mixed Media şi SYT Photo se prelungesc în săptămâna 11-16.09.2018 şi pot fi vizitate la Rezidenţa BRD Scena9, de marţi până vineri între 17:00 şi 20:00, sâmbătă şi duminică între 15:00 şi 20:00.
SYT în cifre
Showcase of Young Talent a ajuns la a treia ediţie şi a strâns până acum peste 250 participanţi din toată ţara, cu vârste între 14 şi 19 ani. Singurul eveniment de gen din ţară coagulează nu numai tinerii talentaţi, ci naşte şi un dialog cu generaţia de la care au de învăţat. Opt curatori pe parcursul a trei ani s-au ocupat de ateliere şi workshop-uri specializate şi concentrate pe temele de interes pentru participanţi. Curatorii sunt aleşi cu grijă din mediul cultural românesc, urmând a fi la rândul lor responsabili de selecţia lucrărilor venite de la sute de adolescenţi. Festivalul confruntă participanţii cu ceea ce pentru cei mai mulţi dintre ei este un prim contact cu publicul şi cu specialişti în domeniu, iar astfel artiştii tineri păşesc în domeniile care îi interesează cu dreptul.
SYT în emoţii
Artiştii SYT vorbesc:
"Când lucrarea ta e pe un perete, asta simţi că înseamnă ceva." Timeea Charchaci
"[SYT] Te introduce într-o comunitate şi găseşti un alt punct din care să priveşti lucrurile." Tania Voinea
"La mine în oraş nu se întâmplă nimic în sfera asta. [...] Nici nu ai cu cine să vorbeşti, nu numai că nu ai unde să expui." Luisa Balaban
"Sunt momente precum SYT în care realizez că, după ce nu mi-a dat nimeni nicio indicaţie şi am învăţat uitându-mă la tutoriale pe Youtube, sunt bine acolo unde sunt." Bianca Isofache
"Ca tânăr artist mi se pare o chestie foarte importantă să experimentezi în perioada asta în care nu te costă nimic. Dacă ne limităm deja de acum, mai târziu ce o să facem?" Raul Lile
"După experienţa din 2017 mi-am dat seama că relaţiile sociale pe care le legi la astfel de evenimente cântăresc foarte mult. Înveţi să îţi faci legături cu oamenii din breasla ta şi cu oamenii care fac alte arte, dar de care îţi dai seama că nu eşti aşa diferit." Alexandra Moţ
Curatorii SYT vorbesc:
"Curatoriind aplicaţiile primite, îmi dau seama că mai avem multe şanse să ne revenim. Copiii ăştia vin tare din urmă." Eugen Rădescu, curator SYT Visual Arts & Mixed Media
"Mi-ar fi plăcut tare mult, atunci când eram de vârsta participanţilor SYT, la început de drum, să am cu cine vorbi despre mine, despre visurile mele şi despre cum să fac să le transform în realitate." Mihai Barbu, curator SYT Photo
Organizatorii SYT vorbesc:
"Participanţii SYT sunt la vârsta întrebărilor despre lumea din jur. Răspunsurile lor pot modela direcţia în care se îndreaptă lumea. Experimentarea cu limbaje de expresie artistică, schimburile sociale, prieteniile noi, validarea şi feedback-ul profesionist sunt importante. La fel şi lecţia ca noi să le ascultăm nevoile, cu precădere cele educaţionale. Iar cum responsabilitatea de a repara greşelile prezentului cade în grija acestor generaţii, cred că avem tot interesul să îi sprijinim, să îi ascultăm şi să îi vedem ca pe cei care dau formă viitorului." Silvia Guţă, co-director SYT
Organizatorii vor anunţa în curând calendarul ediţiei 2019, unde aşteptăm şi aplaudăm ca şi până acum talent tânăr din toată ţara.
SYT FACEBOOK | SYT INSTAGRAM | SYT ONLINE
SYT este un proiect Asociaţia T.E.T.A şi Hotspot Cultural BRD | Sponsori: Avon România, Telekom Romania
Parteneri strategici: Rezidenţa BRD Scena 9 şi POINT Cultural Hub & Gallery
Parteneri: Fundaţia 9, Aqua Carpatica, GoBucharest, Let's Go Digital! (LGD), One World Romania, Zelist
Parteneri media: Radio România Cultural, SUB25, Liternet, NOIZZ, Modernism, CinEd, In a Relationship, Super, festivalul de filme făcute de adolescenţi, Acoperişul de sticlă