O fată sare elasticul. De fapt, o fată merge pe stradă şi ajunge la intersecţii unde trebuie să ia decizii: la stânga, la dreapta. Şirul gândurilor ei e un arbore binar implementat într-un sistem GPS. Elasticul se ridică. Deciziile sunt din ce în ce mai greu de luat. Elasticul se ridică. Fata rămâne undeva jos.
Un băiat (actor?) încearcă să spună un banc (monolog?). Textul e construit tot pe principiul schemelor logice care stau la baza oricărui computer. Băiatul se opreşte la fiecare zgomot. Se opreşte şi o ia de la capăt. Din sală, cineva râde din ce în ce mai zgomotos. De afară, se aude zgomot de tramvai. Băiatul vorbeşte din ce în ce mai repede şi se opreşte din ce în ce mai des. Monologul nu se termină.
O fată scrie pe cele trei panouri de plexiglas care despart scena de sală. Câte un text pentru fiecare personaj. Cel despre ea vorbeşte de o inimă cusută la loc. Urmează un cântec. Mai multe.
Băiatul descoperă mingea. Alunecă pe ea, se învârte cu ea, e fericit jucându-se cu ea.
Prima fată bate step în ritmul anticipat de chitara omului responsabil de muzici. Se încurcă repetat, o ia de la capăt. Reuşeşte să reproducă beat-ul chitarii. Dă chiar senzaţia că trece dincolo de ce i se dă, că îşi permite libertatea de a improviza.
Blocaţi în trecere continuă la fel de enigmatic & dinamic. Proiectul lucrat în iulie & august 2018, în cadrul programului Fresh Start-Rezidenţe de creaţie 2018 al teatrului independent Reactor de la Cluj, nu e gata. Încă îşi caută o structură coerentă şi un titlu.
Poate ar fi bine să renunţe la partea finală, când cei trei actori-dansatori (Irina Sibef, Graţiela Bădescu, Andrei Han), aşezaţi în spatele barajului de plexiglas, răspund, pe rând, la câte "o întrebare care nu aţi vrea să vi se pună" citită de Dan Cristian Ioniţă din bolul în care le-au introdus spectatorii, la intrarea în sală. Momentul e prea lung şi cumva rupt de rest.
Ansamblul, însă, atrage şi promite. Sâmburele de absurd ascuns în spaima cu care trăim în sânul fiecărei zile.
Reactor
Fresh Start - Rezidenţe de creaţie 2018
Blocaţi în trecere (titlu de lucru)
Dramaturgie: Bianca Trifan
Regie: Irina Crăiţă-Mândră
Coregrafie: Camelia Neagoe
Muzica (chitară acustica & laptop): Dan Cristian Ioniţă
Actori: Irina Sibef, Graţiela Bădescu, Andrei Han
Mentor: Sinkó Ferenc