septembrie 2018
Bucătăria Familiei Balaur
Noua stagiune (2018-2019) a început frumos la MiniReactor, cu premiera spectacolului Bucătăria Familiei Balaur, inspirat din textele Adinei Rosetti şi regizat de Delia Gavliţchi. De-a lungul spectacolului, micii spectatori sunt transpuşi într-o lume care îşi construieşte fantasmele din obiecte care la prima vedere pot părea banale, dar care prin intermediul imaginaţiei şi a creativităţii devin tărâmuri şi personaje reale, bine conturate. Acest spectacol reprezintă o oază a inocenţei, a curiozităţii şi a ghiduşiei tipice copilăriei. Cu toate acestea, vârsta fragedă nu este o condiţie pentru ca privitorul să îndrăgească povestea şi protagoniştii, astfel că şi cei mai înaintaţi în vârstă vor râde cot la cot cu copii, atinşi de candoarea celor doi eroi-balauri.

Spectacolul se concentrează în jurul a două personaje, Balaurel şi mama Balaur. Ei duc bucătăria casei în care locuiesc într-o dimensiune ludică, în care toate ideile năstruşnice prind viaţă, unde fiecare obiect are o valenţă jucăuşă, unde totul este o poveste care aşteaptă să fie povestită. Bianco Erdei şi Lorena Copil sunt cei doi actori care aduc personajele la viaţă şi care reuşesc pe tot cuprinsul reprezentaţiei să le menţină farmecul nealterat. Bianco, care este deja cunoscut în domeniul teatrului pentru copii, construieşte un erou simpatic, vesel şi caraghios, dozând umorul astfel încât să nu întreacă limita şi să devină caricatural şi exagerat. Mai apoi, e Lorena, pentru care spectacolul de faţă reprezintă debutul pe scenă, care demonstrează atât calităţi dramatice, cât şi muzicale, creând un personaj credibil şi natural. Unul dintre elementele care duc la succesul acestui spectacol este chimia care există între cei doi şi şi care face ca spectacolul să aibă consistenţă şi coerenţă.

 

Ana Cucu Popescu este cea care dramatizează povestea Adinei Rosetti, textul pe care ea îl pune la cale fiind bine coagulat, dinamic şi plin de poante. Dialogurile dintre cele două personaje sunt mereu vesele, plin de umor şi antrenante pentru micii spectatori. La calitatea dramatizării se adaugă şi calitatea scenografiei, care contribuie la rândul ei prin acelaşi caracter ludic şi plin de culoare, gândită astfel încât să îi menţină pe fragezii spectatori atenţi şi veseli în timpul reprezentaţiei. Mai mult de atât, pentru a spori fabulosul, se folosesc şi diferite ingrediente care creează un văl de magie şi de mister (chiar dacă e vorba, de fapt, despre o simplă făină). Viziunea regizorală a Deliei Gavliţchi ţine de explorarea jocului, de folosirea unor marionete pentru a prezenta poveşti, iar Bucătăria Familiei Balaur nu se desprinde de această optică, ba chiar duce acest exerciţiu imaginativ într-un nou ambalaj, în care personajele devin la rândul lor păpuşari, povestind întâmplări în ramă şi îmbinându-şi propria realitate cu fantasticul.


Bucătăria Familiei Balaur este un spectacol care încurajează privirea lumii dintr-un alt unghi, în care predomină curiozitatea şi utilizarea cât mai creativă a imaginaţiei, în care fiecare întrebare este corectă şi are un răspuns, în care fiecare obiect poate avea o poveste, poate să fie un personaj, având astfel valenţe nelimitate. Recomandabil atât micilor spectatori, cât şi marilor spectatori care îşi doresc să redescopere cum este să priveşti lumea din jur ca pe o mare joacă şi nu ca pe o banală şi plictisitoare corvoadă.

După poveşti de Adina Rosetti
Dramatizare: Ana Cucu Popescu
Regia: Delia Gavliţchi
Distribuţia: Lorena Copil, Bianco Erdei.
De: Ana Cucu Popescu, după Adina Rosetti Regia: Delia Gavliţchi Cu: Lorena Copil, Bianco Erdei

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus