Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Patrick Melrose

Ghid de autodistrugere - Patrick Melrose pe drumul pavat cu bune intenţii


Capital cultural, octombrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Soneria unui telefon din acela vechi, cu disc. La care, poate vă amintiţi, sunetul avea întîrziere şi auzeai interlocutorul cu decalaj. Cineva răspunde şi află de la persoana care se află la capătul firului, pe alt continent, că i-a murit tatăl. Vedem chipul unui tînăr de 20 şi ceva de ani care, după ce primeşte vestea, nu plînge, aşa cum ne-am aştepta, ci începe să rîdă. Asta după ce culege de pe jos o seringă. Aşa începe povestea lui Patrick Melrose.

În doar cîteva minute avem deja două elemente care ne pun pe gînduri: de ce ar rîde cineva care primeşte vestea morţii tatălui său şi care e faza cu seringa? Sîntem în Londra, în 1982, şi ne pregătim să explorăm următorii 20 şi ceva de ani ai unui tip din înalta societate. Cine ia cuvînt cu cuvînt celebrul vers dintr-un cîntec al trupei ABBA, potrivit căruia "ar trebui să fie distractiv în lumea celor bogaţi", să se mai gîndească o dată. Sau, odată intrat în lumea lui Patrick Melrose, să nu îşi facă nici un fel de iluzie.

Destinul lui este marcat de abuzurile la care l-a supus tatăl său şi de consumul de droguri şi de alcool. Aflăm asta destul de repede, căci îşi numeşte tatăl "ticălos", iar epitetul se clarifică prin cîteva flashback-uri în copilăria lui Patrick; indiciul cu seringa este şi el explicat fără echivoc. Aşadar, droguri şi răni din trecut: subiectele nu sînt noi, felul în care ajung la spectator este însă demn de laudă. La fel şi interpretarea impresionantă a lui Benedict Cumberbatch. În mod normal ar trebui să ne indigneze încăpăţinarea cu care personajul său îşi sapă singur groapa, dar ajungem cumva să empatizăm cu el. Patrick e un invidid aproape asocial, detestă mediul aristocratic din care provine şi îi critică spoiala şi ipocrizia; dar, în acelaşi timp, e un anti-erou ce se plasează dincolo de graniţa normalităţii. Încearcă să ducă o viaţă exemplară, departe de traumele copilăriei şi de tentaţia substanţelor interzise; însă eforturile lui nu duc nicăieri, pare condamnat să rămînă un marginal.

Patrick Melrose este o mini-serie lansată în mai 2018 şi difuzată în România de postul de televiziune HBO. Regia este semnată de Edward Berger, iar scenariul îi aparţine scriitorului David Nicholls. Cele cinci episoade sînt adaptarea unor romane scrise de britanicul Edward St Aubyn: Never mind, Bad news, Some hope, Mother's milk şi At last. Cel de-al patrulea volum din serie a fost nominalizat la premiile Man Booker, iar adaptarea pentru micul ecran inversează ordinea primelor două romane. (ATENŢIE, urmează câteva spoilere - nota LiterNet)

Primul episod este cel cu "Veştile rele", în care Patrick pleacă la New York după rămăşiţele pămînteşti ale tatălui său.

Al doilea sugerează că "Nu contează" suferinţele din copilărie, sau că, de fapt, contează mai mult decît ne putem imagina. Sîntem în 1967, în sudul Franţei, pe cînd Patrick era doar un puşti de 8 ani. Tatăl său este un ins ce inspiră tuturor teroare: soţiei sale, servitoarei, copilului său, ba chiar şi prietenilor. Mama, timorată de comportamentul autoritar al soţului său, îşi îneacă neputinţa în alcool pe care îl combină cu medicamente împotriva durerilor de cap. Pare că trăieşte într-o lume paralelă şi ignoră semnalele transmise de propriul copil, care îi cerşeşte în zadar atenţia şi afecţiunea. În mod ironic, este preocupată de acte de bunăvoinţă faţă de străini şi semnează cecuri pentru organizaţia "Salvaţi copiii".

"Un pic de speranţă" pare să lumineze viaţa personajului în episodul al treilea. Acţiunea se petrece din nou în prezent, în 1990. Patrick trece printr-o perioadă în care încearcă să rămînă "curat". Totodată, e momentul în care vrea să se elibereze de povara ce îl macină pe dinăuntru şi are curajul de a spune pentru prima dată cuiva, celui mai bun prieten al său, prin ce a trecut în copilărie. A ţinut ascuns atîta vreme cumplitul secret de spaimă, de ruşine, de disperare. Ştie că nu poţi ieşi la suprafaţă pînă cînd nu ajungi pe fundul hăului. Poate că a venit timpul să se vindece. După ce a stat multă vreme izolat şi a evitat compania oamenilor, acceptă să meargă la o petrecere. Acolo, reuşeşte să se abţină de la consumul de alcool. Şi i se mai întîmplă ceva bun: o cunoaşte pe Mary.

"Lapte matern" este, probabil, cel mai răvăşitor dintre episoade. Are loc tot în sudul Franţei, în vechea casă a părinţilor săi. Patrick e trecut de 40 de ani şi merge împreună cu soţia sa şi cei doi băieţi să îşi viziteze mama, aflată pe patul de moarte. Ea îi dă lovitura de graţie cînd îl anunţă că a decis să îşi lase averea unei organizaţii caritabile. E deja prea mult, iar Patrick nu mai poate suporta. Trădat a doua oară, se reapucă de băut, cu o patimă ce demonstrează că nu a reuşit cu adevărat să gestioneze linia fragilă de demarcaţie între o viaţă normală şi una dominată de fantomele trecutului. "Detest otrava picurată din generaţie în generaţie şi mai bine mor decît să insuflu acelaşi lucru copiilor mei", spune Patrick Melrose. Şi totuşi, asta face din nou: alege autodistrugerea. Este conştient că îşi sacrifică familia şi copiii, dar tentaţia e din nou mai puternică decît el.

"În cele din urmă", anul este 2005, iar Patrick îşi caută cuvintele pe care să le rostească la înmormîntarea mamei sale. Iubirea enormă pe care i-a purtat-o nu compensează sentimentele contradictorii faţă de ea. Nici copilul, nici adultul nu înţeleg cum de fiinţa care trebuia să îl protejeze necondiţionat s-a făcut că nu vede şi a permis să fie victima unui tată abuziv. Va putea vreodată să ierte? Căci de uitare nu poate fi vorba.

Edward St Aubyn a pornit în scrierea poveştii de la experienţele lui personale. După ce l-a văzut jucînd pe Benedict Cumberbatch, a spus că nu mai e chiar aşa de sigur că el se identifică cu personajul Patrick Melrose, dar e convins că actorul i-a dat viaţă mai bine decît îşi putea imagina. La rîndul său, Cumberbatch a fost întrebat în 2014 ce roluri ar vrea să joace. A mărturisit că i-ar plăcea să fie Hamlet şi Patrick Melrose. Dorinţa legată de prinţul Danemarcei i s-a îndeplinit în 2015 pe scena centrului londonez Barbican, iar cea legată de Patrick Melrose trei ani mai tîrziu. Jocul lui este fără cusur. Are eleganţă în interpretare, dozează foarte bine excesele şi comunică dincolo de ecran tot vîrtejul de stări prin care trece personajul său. Scenele de delirium tremens provocate de consumul de heroină, cocaină, somnifere şi alcool (separat sau toate la un loc), halucinaţiile, tendinţele suicidare sau episoadele de vertij din perioadele de abstinenţă ne poartă într-un montagne russe ameţitor de senzaţii.

Patrick Melrose are o tăietură perfectă, cele cinci ore în care este concentrată lupta personajului cu propriii demoni au durata potrivită: nu simţi nici elemente lipsă sau adăugiri inutile, nici că ar trena acţiunea. Ritmul dat de pendulările temporale nu plictiseşte deloc: se sare de la o perioadă la alta şi fiecare nouă incursiune în trecut, chiar dacă pentru a explora lucruri deja ştiute, nu te oboseşte, ci completează întregul. Este aproape clinică precizia cu care sînt prezentate ravagiile pe care le produc abuzul fizic şi abuzul de droguri, dar asta nu îi scade lui Patrick din sensibilitate; din contră, îl face mai uman şi ni-l apropie. Spune că este un coşmar să fii lucid şi nu te îndoieşti nici o clipă de vorbele astea. Multe dintre replicile din serial sînt cinice, dar majoritatea au şi o latură de ironie muşcătoare. În viziunea lui Patrick, "viaţa e doar istoria lucrurilor cărora le acordăm atenţie; restul e doar ambalaj" şi în loc să îi pară rău că tatăl său a murit, singurul lui regret este că tatăl său a trăit. E dezgustat de compania oamenilor prefăcuţi din înalta societate, căci "prostia lor e atît de palpabilă, de parcă ai deschide uşa unei saune". Cele mai savuroase remarci se învîrt tot în jurul adicţiei: el este un tip de modă veche, nu consumă ecstasy din două motive: nu creează dependenţă şi dacă nu te distruge n-are nici un rost să încerci. În plină criză, cazat la etajul 33 al unui hotel cu geamuri din sticlă securizată, se întreabă care mai este rostul unei ferestre dacă nu o poţi deschide ca să te arunci de la înălţime; gata să omoare pentru un pahar de alcool, este mirat că nu există un bar într-o clinică unde se practică eutanasia: este convins că o asemenea afacere l-ar ajuta pe proprietar să facă avere.

Patrick Melrose este o călătorie de coşmar prin mintea şi sufletul unui dependent de droguri, dar care merită făcută. Fiecare întrebare ce îşi caută răspuns în acest serial e un fel de madlenă otrăvită. Cu toate că are gustul amar al regretului, ne lasă totuşi cu nădejdea că, după o viaţă bîntuită de fantome, oricine merită o nouă şansă.




 Toate articolele despre Patrick Melrose


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

HBO 2
Luni, 19.11.2018 - 20,30
Joi, 22.11.2018 - 22,45


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer