Dacă e vară, nu e teatru. Dacă e luni, nu e teatru nici măcar iarna. Aşa-i la noi. Şi totuşi, undeva pe Calea Victoriei, într-un subsol despre care se vorbeşte în lumea culturală mai mult decât despre unele imobile de la suprafaţă, găseşti teatru şi vara, chiar şi într-o zi de luni. Ba chiar, mai ales într-o zi de luni, fiindcă aici, adică la Green Hours, îşi joacă spectacolele Teatrul Luni.
Cea mai recentă producţie a Teatrului Luni poartă amprenta unor tineri artişti care n-au linişte, în cel mai frumos sens al cuvântului. Neliniştea lor - adică a regizorului Peter Kerek (care a făcut până acum numai câteva spectacole, dar de care lumea va mai auzi cu siguranţă), a actorilor Alina Berzunţeanu şi Marius Manole, a scenografei Alina Herescu - vine din neliniştea generaţiei pe care o reprezintă şi a lumii în care trăiesc - o lume crudă, violentă, care îşi extrage puţinele doze de sensibilitate tocmai din excesul de violenţă şi cruzime.
Povestea pe care o spune - fragmentat - piesa Endei Walsh, Disco Pigs (un text care a făcut carieră în teatrul lumii, dar e montat prima dată la noi), e cea a unui cuplu de tineri care se cunosc de când s-au născut şi pe care îi uneşte eticheta de "excluşi" pusă de societate fără prea multe deliberări. Auto-savurându-şi marginalizarea, cei doi "Bonnie şi Clyde" îşi construiesc o lume a lor, cu propriile reguli, împletind în această ţesătură la care lucrează împreună toate clişeele respinse sau criticate de ceilalţi. Scrofiştina şi Porculete, cum s-au poreclit cei doi, mănâncă junk food, dansează până la extenuare în discoteci, se bat cu alţi marginali sau îi caftesc pe cei mai slabi decât ei, calcă în picioare valorile domestice. Cu toate că fac eforturi de a deveni respingători, lumea lor e, până la urmă, înduioşătoare în urâţenia ei perfectă, pentru că undeva, din nucleul ei, se ridică la suprafaţă resturile inocenţei lor pierdute, exprimate în emoţia dată de primul act de iubire sau de împlinirea unui vis. Firave, câteva diamante strălucesc printre porci.
Regizorul Peter Kerek a reuşit performanţa de a comprima desfăşurarea cinematografică a evenimentelor pe scena mică, foarte apropiată de mesele şi scaunele spectatorilor, toate acţiunile care au nevoie în mod obişnuit de spaţiu de desfăşurare şi de mijloace complexe de redare fiind redate aici static. Asistăm la bătăi ca în filme (piesa a stat, de altfel, şi la baza unui film realizat în 2001), la călătorii prin oraş, dintr-un loc în altul, la acte mai mult sau mai puţin intime ale cuplului, la party-uri dezlănţuite, iar totul este credibil graţie formulei stilistice găsite de regizor şi investiţiei de efort fizic şi concentrare din partea celor doi actori, ce au o condiţie fizică incredibilă. La toate acestea se adaugă dimensiunea sonoră a acţiunilor, creată live cu ajutorul unor instrumente de percuţie de un muzician aflat în apropierea actorilor.
O lume "porcească", cum e adesea şi cea în care trăim, dar pe care preferăm să nu o vedem, e descrisă cu umor (şi cu accent moldovenesc înlocuindu-l pe cel irlandez) într-un spectacol dur şi puternic.
Nu rămâneţi în grădină la Green Hours, coborâţi şi la subsol pentru o porţie de teatru!