Spectacolul prezintă o zi din viaţa unui copil (vârsta e incertă, dar putem deduce că are aproximativ 10 ani) începând cu momentul în care se trezeşte şi constată că lumea, aşa cum o ştia el, a rămas aceeaşi, dar propria sa fiinţă a suferit o transformare la fel cum personajul Gregor Samsa al lui Kafka s-a pomenit metamorfozat peste noapte într-o "gânganie înspăimântătoare".
Personajul din spectacol se identifică cu o albină şi, privind lumea prin ochii ei, aceasta capătă proporţii ameţitoare, pe alocuri halucinante. Lumea exterioară nu ţine cont de această subită transformare, viaţa merge înainte, începe o nouă zi de şcoală, de la care băiatul nu poate lipsi, aşa că se pregăteşte de plecare. Perspectiva oscilează pe tot parcursul spectacolului între dihotomia copil-albină, ambele ipostaze reţinând o vulnerabilitate pregnantă şi o permanentă stare de insecuritate într-un univers ostil, ale cărui manifestări pot răni la orice mişcare. Atmosfera de acasă nu diferă prea mult de cea de afară: copilul îşi găseşte tatăl în bucătărie cufundat într-un somn etilic după ce-a golit şapte sticle de bere, iar mama e o fiinţă neajutorată, şomeră ca şi soţul ei, care îşi părăseşte cu greu camera.
Motivele identificării cu albina sunt neclare. Pe de o parte, dimensiunile sale mici le reconfigurează pe cele ale lumii înconjurătoare, astfel încât şi cele mai banale obiecte devin uriaşe, pe de altă parte posibilitatea de a zbura permite o privire aeriană, de ansamblu, în care detaliile se diminuează, formele se contopesc, iar trivialităţile, dramele şi presiunile cotidiene îşi pierd consistenţa. Zborul rămâne, până la urmă, singura formă de a se proteja, întrucât acul cu care poate riposta, după cum bine se ştie, poate fi folosit în acest scop o singură dată, dar atrage cu sine şi moartea albinei care, odată cu acul înfipt în agresor, îşi lasă în urmă şi o parte a aparatului digestiv.
Piesa propriu-zisă constă într-un monolog amplu în care se contopeşte perspectiva microscopică, detaliul, ansamblul şi faptul banal filtrat printr-o percepţie paranoică şi defensivă, dar şi inserturi poetice care conferă întregii poveşti un iz de aventură iniţiatică.
Deşi piesa este un monolog, face apel la o pluralitate de voci. Astfel, rolul copilului este interpretat de trei actriţe: Roxana Marian, Georgiana Ghergu şi Loredana Dascălu. Opţiunea regizorală de a folosi voci feminine în locul celor masculine, cum ar cere textul, este neobişnuită, însă maniera stilizată de interpretare atenuează influenţa genului asupra personajelor, făcându-le mai degrabă generice.
Aspectul cu adevărat provocator al spectacolului este montarea propriu-zisă, care face apel la tehnologie în egală măsură cu apelul la actorie. Actriţele reconstituie traseul personajului pe care îl interpretează ilustrându-i etapele prin machete pe care le filmează şi le proiectează în direct pe un panou central. Imaginile se suprapun frecvent, sunt manipulate, modificate şi editate creând impresia unei ore şcolare de lucru manual în care materialele principale sunt viaţa însăşi, redusă la butaforie şi elemente perisabile. Efectul este imprevizibil întrucât, deşi toate elementele care vor fi folosite se află în faţa publicului, acestea capătă sens şi concreteţe doar în momentul în care sunt filmate, proiectate şi integrate în poveste.
Abordarea neconvenţională a lui Theodor-Cristian Popescu va contraria spectatorii mai conservatori, dar cei familiarizaţi cu spectacolele acestuia ştiu că regizorul nu obişnuieşte să-şi menajeze publicul. Deşi s-a remarcat până acum în special prin forţa cu care a pus în valoare textele montate, prin atenţia la detalii şi la jocul actoricesc mai curând decât prin aspectul formal al spectacolelor, Theodor-Cristian Popescu s-a aflat mereu într-o căutare artistică şi s-a ferit de plafonare, dovadă fiind calitatea ridicată a producţiilor sale.
Deşi, la prima vedere, Albina din capul meu ar putea părea un spectacol destinat unei categorii de vârstă mai mici, personal l-aş recomanda adolescenţilor şi adulţilor. Persoanelor cu vârsta sub 14 ani le-ar putea fi dificil să urmărească firul evenimentelor şi ar putea rata miza spectacolului care este, de fapt, o meditaţie asupra demonilor care erodează temelia familiei, dar şi o explorare a temerilor inerente vârstei la care viaţa începe să devină tot mai "serioasă".
Celor cu mintea deschisă, care îşi amintesc neliniştile perioadei de final a copilăriei şi de tranziţie către adolescenţă, publicului interesat de forme inedite de expresie şi de activitatea unui regizor reprezentativ le recomand spectacolul Albina din capul meu. Va fi o experienţă memorabilă, care le va pune mintea la contribuţie.
Scenografia spectacolului este realizată de Mihai Păcurar, iar lighting design-ul este conceput de Lucian Moga.
Spectacolul a avut premiera în 30 octombrie 2018.
Foto: Cristina Gânj (Bristena)