Activitatea pe care o desfăşoară la rândul ei Trupa Guga Junior, implicată în sesiuni de improvizaţie, workshopuri tematice, cursuri de scriere dramatică şi mişcare scenică s-a concretizat până în prezent mai multe spectacole, printre care Want (coord. Scott Johnston) şi Love is... (coord. Roxana Marian). Noua stagiune (2018-2019) a venit cu o continuare a demersului, în cadrul unui proiect Erasmus+ prin intermediul filialei irlandeze Leargas, Waterford Youth Arts (WYA).
Spectacolul Offline a rezultat în urma unei serii de întâlniri între membrii Trupei Guga Junior şi coordonatorul Laurenţiu Blaga. Tinerii au scris numeroase monoloage în care şi-au exprimat gândurile, nemulţumirile, temerile şi speranţele, care au fost apoi discutate în grup. Dramaturgul Daniel Oltean, distins cu Premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2017, a participat la repetiţii, a citit materialele scrise de juniori, a făcut o selecţie şi le-a dat coeziune în urma deciderii temei şi a titlului.
Astfel, Offline s-a concretizat într-un spectacol care a avut premiera în 8 septembrie 2018 la Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu Mureş, cu o distribuţie formată din Denisa Buruian, Mara-Alexandra Jula, Crina Petrişor, Sergiu Olar, Mara Sermăşan, Ionuţ Stoinea şi Rareş Toncian.
Deux est machina
Cei şapte tineri trăiesc într-un univers alert, marcat de tehnologie şi influenţat de capriciile şi de trendurile acesteia. Totodată, lumea lor e compusă din nenumărate întrebări cărora, în cel mai bun caz, doar experienţa le va da răspuns, şi care se formulează în termeni cât se poate de clari: Când suntem conectaţi cu realitatea? Când suntem offline? Când săruţi, eşti offline? Când plângi, eşti offline? Când eşti singur, eşti offline? Online ai la fel de mult curaj ca atunci când eşti offline? Dar eşti la fel de sincer? Ai acelaşi stil? Eşti acelaşi tu?
Prezentul celor şapte gravitează în jurul smartphone-ului care, ca o zeitate pâgână posesivă, le guvernează reflexele, le transmite mesajele, le decodifică emoticoanele, le oferă o identitate virtuală şi le-o amplifică pe cea civilă. Ca un Dumnezeu digital, smartphone-ul (împreună cu cortegiul său de device-uri: tableta, laptopul, calculatorul) devine, indirect, sursă de dezbatere, dar şi modalitatea ei de propagare. Când viaţa tânărului devine împărţită între real şi virtual / offline şi online ca status existenţial, se naşte întrebarea care poate este şi cea mai relevantă şi urgentă: suntem noi stăpânii realităţii noastre sau doar aserviţi unui generator de realitate care ne influenţează şi ne dirijează cu atotputernicie?
Chiar şi în acest context, fricile supreme ale tinerilor rămân aceleaşi de când lumea: frica de mediocritate, frica de eşec, frica de viitor, frica de singurătate, frica de a eşua ca părinte, chiar şi frica de a nu-ţi fi frică şi, mai nou, frica de cancer.
Şapte tineri în căutarea unui răspuns
Cei şapte protagonişti nu sunt personaje propriu-zise fiindcă îşi asumă identitatea cotidiană şi numele real. Spectacolul, realizat în manieră devised, preia frământări, experienţe personale, idei şi gânduri ale performerilor şi le contextualizează în raport cu tema centrală prin intermediul unui dramaturg de scenă. Astfel, Offline nu prezintă nimic artificial şi nu îşi propune să investigheze altceva decât materia biografică a propriilor componenţi. Fireşte, nu există, astfel, o intrigă propriu-zisă, un punct culminant şi un deznodământ în sensul tradiţional al termenilor. Conflicte există, la fel şi un final deschis, deschis către viitor, cu toată gama sa de potenţialităţi, care presupune puncte de suspensie în locul unui singur punct sau al unui semn de exclamare. Cei şapte juniori se află la vârsta marilor descoperiri, când viitorul pare o proiecţie infinită, mai mare ca universul. Tensiunea conştientizării acestui fapt reprezintă şi terenul fertil al anticipaţiei uneori anxioase, alteori înflăcărate.
Senzaţia de autenticitate pe care o exprimă spectacolul derivă nemijlocit din faptul că tinerii nu au formaţie actoricească, nu joacă roluri propriu-zise şi au fost instruiţi cu atenţie de Laurenţiu Blaga să evite formalismele, manierismele şi tentaţiile de a "juca" de dragul unor efecte facile, pentru public. Monoloagele şi dialogurile conţin, de asemenea, o doză suficientă de ironie şi de autoironie încât să înlăture exagerările de imagine.
A se continua după preferinţă
Având durata de fix o oră, şi conţinând şi scurte momente coregrafice şi un moment muzical, spectacolul nu plictiseşte, ba la final lasă senzaţia că ar fi putut să mai dureze măcar 15 minute, să mai exploreze câteva teme, să mai comunice câte ceva despre juniori. Cei şapte sunt personalităţi diferite, ofertante ca gamă de trăiri, şi faptul că au fost expuşi în toată vulnerabilitatea lor, fără a le cosmetiza defectele şi stângăciile inerente este unul dintre cele mai mari plusuri ale spectacolului. Dar şi cel care putea fi explorat ceva mai mult.
Vă invit să vizionaţi spectacolul, să vă reexersaţi reflexul de a vă închide telefoanele mobile şi de a fi timp de o oră offline la toate celelalte pentru a vă comuta pe modul online cu şapte poveşti ale tuturor.
Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte Zeno Apostolache Kiss (pregătire muzicală şi aranjament muzical), Alexandra Moldovan (coregrafie), Kázsoni Attila (light design), Din echipa proiectului mai fac parte Emilia Ostace (coordonator voluntari), Matei Adrian (foto-Video), Andi Bercea, Raluca Cordoş, Oana-Ariana Chirilă, Oana Nemeş (PR, Marketing) şi Kacsó Judit-Andrea (Coordonator proiect Youth Arts Projects - Learning Leadership Skill).
