decembrie 2018
Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat
Pe scena TNB, regizorul de film Nae Caranfil redebutează, după mai bine de 30 ani, în teatru, ca autor aproape complet: text, regie, muzică. Puţin importă dacă opţiunea sa este una vocaţională sau conjuncturală. Cert este că premiera a fost aşteptată cu o legitimă curiozitate, date fiind pauzele sale lungi şi dese... dar şi precedentul muzicalo-cinematografic 6,9 pe scara Richter. E normal, omul a demonstrat că ştie meserie şi că umorul său era, în genere, de bună calitate. Ca, de altfel, şi alte haruri regizorale - probate, aprobate şi plimbate, de-a lungul anilor, pe la o serie de festivaluri internaţionale.

Aceeaşi vocaţie internaţională îl bântuie şi la acest "moft multicolor": informaţia de bază e culeasă (după propria mărturisire) dintr-o mai veche documentare a sa, destinată altui proiect. Scoasă azi de la... conservare, "bibilită" după toate canoanele vodevilului şi oferită celor mulţi care vin la teatru în primul rând ca să se simtă bine, să se distreze. Pomenirea unei figuri anonime precum un oarecare Cavaler d'Eon ar fi purtat în ea motivul travestiului. Nu ca la Shakespeare, Doamne fereşte! Erouaşul schimbat în eroinuţă, cules de N.C.-ul nostru de prin lăzile cu dantele vechi ale unei istorii mici (şi aceea, luată bine peste picior) pare a fi avut strania inspiraţie să umble îmbrăcat femeieşte şi să se amestece prin muşuroiul de intrigi europene, colcăind aristocratic şi politic de prin Anglia şi Scoţia, trecând (musai!) prin Franţa şi bătând până în Rusia secolului al XVIII-lea. Deci, un absolutism în dantele, curat european, cu papagal în coadă. Care papagal a amuţit nu de la natură, ci de la stăpână-sa (ţarina Elisabeta) tăindu-i-se limba - cică drept plată pentru că vorbea "neelegant" şi, culmea, mai şi "dădea din casă"; adică din alcovul regal.

Pe această canava apar brodate şi ceva comploturi şchioape, ceva trădări scoase din mânecă şi alte încurcături la care cavalerul deghizat contribuie după misie şi după posibilităţi. Atât cât să lege, fără mari pretenţii, o agitaţie scenică la care ritmul ar fi ultimul lucru pe care să-l reclami că ar lipsi. Lucrurile fiind, şi aşa, destul de complicate în agitaţia creată, autorul nu-şi mai pierde timpul cu motivaţii sau alte subtilităţi. Ce i-o fi venit zisului cavaler să o ia pe panta corectitudinii politice avant la lettre? Creadă fiecare ce-o vrea, într-o deplină libertate... de la Caranfil fils citire. Cum să nu te bucuri tu, spectator sătul de buimăceala unui prezent plin de instabilitate, imprevizibilitate şi altele asemenea, atunci când ţi se oferă o gratuitate sprinţară şi frumos colorată... aşa, cam ca spuma de fragi? Zici merci şi baţi din palme a mare încântare.

Ceea ce rămâne, din acest spectacol (căruia eu, unul, îi prevăd o lungă carieră pe scena TNB) este scenografia rafinată, modernă, expresivă şi funcţională a lui Dragoş Buhagiar. Decorul şi costumele nu doar că asigură o atmosferă multicoloră, de bun gust, dar oferă actorilor un cadru agreabil în care să se mişte lejer, suplinind (pe undeva) consistenţa rarefiată a caracterelor cărora trebuie să le dea viaţă. Misiune nu întotdeauna simplă, în circumstanţele pe care am încercat să le inventariez. Îmi vine greu să cred (iertat să-mi fie scepticismul), că profesionişti serioşi cum sunt Claudiu Bleonţ, Magda Catone, Alexandru Georgescu, Tomi Cristin, Marius Rizea, Miruna Bilei, Raluca Petra, Eduard Cîrlan, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Dragoş Dumitru, Mihai Munteniţă sau Daniel Badale au visat să facă, în Papagalul... lui dom' Nae (Mersi, neică! Nu că eşti regizor, dar eşti galant...) rolul vieţii lor. Ajunge că se joacă lejer şi bucură astfel un public fără prea mult pretenţii, sătul de complicaţii, profunzimi şi subtilităţi. Pentru care, iată, acest vodevil ce-şi respectă statutul şi limitele, poate însemna un "ceva" cultural. Chiar cu handicapul generic (muţenia, ca sancţiune a unei nedorite limbuţii), Papagalul astfel ouat (că doar nu e găina lui Cristoiu!) înseamnă mai mult decât obişnuita cioară vopsită. Cum glăsuia un cânticel lălăit de popularul Bourvil, Salade des fruits, jolie, jolie, jolie... Cui nu-i place, să poftească la altele, mai consistente.
De: Nae Caranfil Regia: Nae Caranfil Cu: Vlad Logigan, Claudiu Bleonţ, Miruna Biléi, Raluca Petra, Mihai Calotă, Eduard Cîrlan, Magda Catone, Tomi Cristin, Marius Rizea, Alexandru Georgescu, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Dragoş Dumitru, Axel Moustache, Daniel Badale, Mihai Munteniţă, Trio Mirea, Alexandru Dunaev, Nicolae Dumitru, Ionuţ Terteci, Alexandru Chifu, Cristina Danu, Mădălina Iagăr, Cătălina Gulan, Alexandra Cotfaş, Petru Şutu, Cristina Negucioiu

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul Naţional - Sala Mare
01.10.2020 19,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus