Dramele mulţimilor ignorate - Pământ de cretă

Vineri, 14 decembrie 2018, de la ora 19.00, Sala Artelier, Teatrul Dramatic "Ion D. Sîrbu", Petroşani
Pământ de cretă de Vanessa Montfort
Regia artistică: Alexandru Mihăescu,
Scenografia: Dorothea Iordănescu,
Cu: Laurenţiu Vlad, Amelia Toaxen, Daniel Cergă, Izabela Badovics, Irina Bode-Radu, Alexandru Cazan, Corina Vişinescu

Prima dintre provocările lansate de Teatrul Dramatic "Ion D. Sîrbu", Petroşani în micro-stagiunea de prezentare a succeselor anului 2018 a fost Pământ de cretă, asamblare de 4 piese scurte aparţinând Vanessei Montfort, în regia lui Alexandru Mihăescu. În nou-creata sală studio, numită Artelier, unde se speră ca experimentul să se întâlnească realmente cu arta autentică, au dat năvală, ca la miting, actorii Daniel Cergă, Irina Bode-Radu, Alexandru Cazan, Corina Vişinescu, parcă venind din stradă să-şi strige nemulţumirile. Pe tăbliţele agăţate în fundal erau deja scrise cu cretă sloganuri protestatare, graffiti în dezordine, alături de luminiţele reclamelor oraşului, iar noii veniţi au început să scrie cu cretă alte îndemnuri.

O stradă dintr-un cartier select al Madridului vrea să sugereze decorul pentru prima scenă, susţinută de Laurenţiu Vlad "un bărbat din clasa de mijloc" şi de Amelia Toaxen "o tânără indignată", un bărbat mediocru şi placid, o fată exaltată şi revoltată. Este o introducere în problematica textului, ce are în centru mişcarea anti-austeritate din 2011 din Madrid (sau de oriunde) prin intermediul unor cazuri particulare. Câteva cuburi funcţionale, concepute de Dorothea Iordănescu, aşezate la mijlocul scenei, au fost aranjate şi rearanjate în funcţie de delimitarea secvenţelor. Realitatea stringentă a zilelor noastre, cu locuirea între semeni, cu greutatea păstrării unui loc de muncă onorabil, cu reducerea veniturilor, cu scumpirea alimentelor, a utilităţilor şi cu neajunsuri de tot felul... realitatea asta bulversantă inundă scena. Femeia interpretată de Izabela Badovics e una din victimele sistemului politic neomenos. Contorsionările trupului ei dau glas neputinţei de a răzbate într-un mediu ostil convieţuirii armonioase. Metafora "oamenilor de cretă" (fragili ca nişte bucăţi de cretă) striviţi de sistem, care-şi etalează nemulţumirile în piaţa publică pe pancarte scrise cu cretă, rămâne o dramă a fiecăruia, trăită surdinizat, extrasă din haosul cotidian destabilizator din Madrid, Paris sau (de ce nu?) din Bucureşti sau Petroşani, unde lupta pentru subzistenţă e mai acerbă ca oriunde.