Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Green Book

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzică, mîncare şi discriminare - Green Book


ianuarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cartea Verde (Green Book) era un fel de broşură, un ghid pentru călătorii de culoare care mergeau în statele americane unde negrii nu erau primiţi peste tot. Conţinea o listă cu motelurile şi restaurantele unde ei aveau acces şi erau nevoiţi să o consulte, ca să evite neplăcerile. De aici titlul filmului Green Book, a cărui acţiune are loc în anii '60, într-o Americă segregată. Este regizat de Peter Farrelly şi a fost în 2019 marele cîştigător al galei Globurilor de Aur 2019, cu trei premii, printre care şi cel pentru cea mai bună comedie.

Un film "road trip" care a mai fost recompensat cu premiile pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Mahershala Ali) şi cel mai bun scenariu, semnat de Nick Vallelonga, Brian Currie şi Peter Farrelly. Nick este fiul lui Tony Vallelonga, personajul principal al filmului, supranumit Tony Lip. Adevăratul Tony Lip a apărut prin filmele lui Scorsese şi în Clanul Soprano. În Green Book este interpretat foarte bine de Viggo Mortensen, la care redescoperim o minunată vînă comică în abordarea personajului.

Tony este un american cu origini italiene, tată a doi copii, care duce un trai modest, înconjurat de afecţiunea soţiei şi a familiei. Zgomotoasă, veselă şi cu chef de viaţă, ca toate familiile italiene. A făcut diverse munci pentru a-şi cîştiga traiul, a fost inclusiv şofer la o firmă de salubritate, iar acum este angajat să menţină paza şi ordinea într-un local cunoscut şi luxos din New York. O slujbă ce îi vine mănuşă, căci e un tip solid şi iute la mînie, se pricepe perfect să împartă pumni ca să rezolve eventuale incidente sau conflicte între muşterii. Numai că localul se închide pentru două luni şi Tony îşi caută de lucru. Nu poate cîştiga zilnic 50 de dolari la pariuri, deşi bate pe oricine la numărul de hot-dog mîncaţi.

Aşa se face că e căutat de un tip ciudat, ce îşi spune doctor. Locuieşte deasupra celebrei săli de concerte Carnegie Hall şi, iniţial, Tony crede că ar trebui să deţină un cabinet medical. Dar nu, Don Shirley este muzician. Unul dintre cei mai talentaţi pianişti ai vremii sale. Are formaţie clasică, dar cîntă jazz. Pleacă într-un turneu prin statele din sudul Americii, unde negrii nu prea sînt bineveniţi şi are nevoie de un şofer care să îndeplinească şi rolul de valet. Tony acceptă doar prima parte a ofertei: va fi şofer cu atribuţii de asistent personal, dar nu e de acord să îi lustruiască pantofii. Artistul fandosit cade la învoială potrivit condiţiilor impuse de Tony şi aşa începe, la propriu, o frumoasă prietenie, ce a existat şi dincolo de ecran, în viaţa reală.

Călătoria celor doi, aşa cum e relatată în film, este destul de previzibilă. Concerte la care Don Shirley primeşte aplauze frenetice şi încurcături generate de obtuzitatea populaţiei albe care nu îl acceptă în preajmă din cauză că are altă culoare a pielii. Sau îl acceptă doar de la distanţă, cu ipocrizie. Te ascult şi te admir pentru că într-adevăr cînţi divin, dar nu, nu poţi sta în acelaşi restaurant cu mine.

Drumul celor doi bărbaţi este însă şi prilejul ca ei să se cunoască mai bine. Unul este scorţos şi cu principii; celălalt, dintr-o bucată şi insensibil la pretenţiile bogătaşilor. Vor învăţa să se descopere reciproc şi să lase deoparte aparenţele. E adevărat că sînt şi multe clişee în film, dar unele situaţii şi confuzii de limbaj (bunăoară Chopin devine Jo Pan în gura lui Tony) sînt chiar reuşite şi amuzante. În plus, pe durata călătoriei, muzicianul negru îi predă lui Tony lecţia umilinţei şi a demnităţii, iar şoferul alb îi arată lui Don Shirley cum să fie el însuşi şi să apuce viaţa cu ambele mîini, ca pe o felie de pizza.

Aviz pofticioşilor: se mănîncă mult pe parcursul celor 130 de minute şi nu m-aş mira să vă lovească foamea privindu-l pe Viggo Mortensen cu cîtă pasiune savurează în statul Kentucky celebrele bucăţi prăjite de pui.

Green Book e un film ce tratează problema rasismului cu multă tandreţe şi umor. Veţi rîde, dar nu e o simplă comedie, bună de văzut în preajma Crăciunului (Tony îi promite soţiei sale că va ajunge înapoi acasă în Ajun, pentru a sărbători Crăciunul alături de familie). Ci şi un semnal de alarmă, o invitaţie să medităm la relaţiile dintre oameni. Ne uneşte demnitatea, ne apropie poveştile de viaţă şi ne separă ura bazată pe diferenţele de rasă şi de clasă socială.




 Toate articolele despre Green Book


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer