Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  A fost odată în România

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Să râdem cu Stan şi Bran... şi cu Karl Marx! - A fost odată în România


ianuarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În puzderia de aiureli festivist-culturale şi patriotic-naţionaliste cu care propaganda de partid şi de stat, prin culturnicii săi împuterniciţi şi-a bătut joc şi a poluat Centenarul Unirii, puţine au fost momentele cu adevărat serioase, demne de respect. TNB-ul condus de Ion Caramitru a izbutit să se sustragă vălmăşagului de non-valoare şi vulgaritate. Primul şi cel mai important reper: Pădurea spânzuraţilor, re-conceput scenic de Radu Afrim, spectacol impresionant, profund, monumental, elogiat în consecinţă aici. Dar, cum taica Marx nu a spus chiar numai tâmpenii la viaţa lui filosofică, ajungem la postulatul său cel mai valabil: acela că "omenirea se desparte de trecut râzând". Prin această prismă, poţi fi chiar puţin marxist... asta doar dacă-ţi mai vine să şi râzi.

I-a venit lui Dragoş Huluba, cirac puric(ian), şcolit la şcoala maestrului Puric pe când acesta tăcea genial şi făcea spectacole de mare valoare, cum a fost Made in Romania. Acum, că acelaşi "maestru" a început să tot vorbească, dându-şi în petic, naţionalist şi ortodox de cum deschide gura (plagiind, parcă, maniera gigibecaliotă), cineva trebuia să valorifice expresivitatea pantomimei, subtilitatea semnificaţiilor, inventivitatea suculentă şi spiritul ludic incandescent care, atunci când sunt autentice, au întotdeauna mare succes... Nu, nu la toată lumea! Doar la cei calificaţi să priceapă şi să guste. Din fericire, într-o mare de vulgaritate şi "Distrează-te, române!", încă mai sunt(em) destui şi încă #-ăm.

Cu Dan Puric în primul rând la premieră, Dragoş Huluba trece în revistă, cu umor şi cu durere, cei o sută de ani de singurătate românească; ceva între G.G. Márquez şi I.L. Caragiale. Parcursul şi discursul său istoric au selectat momentele istorice care au trecut ca un tăvălug peste România Mare, apoi mijlocie, azi aflată (vai!) în curs de depopulare şi imbecilizare. Ca unul care a prins "Epoca de Aur" (găselniţa lui Octavian Paler pe când încerca să-şi păstreze, cu orice preţ, scaunul de şef la TVR) mă declar nu doar încântat de felul cum Huluba şi echipa sa au surprins, au înţeles şi au interpetat, la 30 de ani distanţă, avatarurile perioadei în care naţional-comunismul devastator părea etern şi în curs de dezvoltare. Slavă Domnului că a trecut. Conservatorul P.P. Carp afirma că România, are atâta noroc, că nu-i mai trebuie oameni politici. Poate; doar că ulciorul ăsta plin cu vremuri... se mai şi sparge.

Aşadar, timp de aproximativ 90 de minute (cât un meci de fotbal, neamule!), principale evenimente din istoria ultimului veac românesc se perindă într-un ritm susţinut. Moment după moment, tablou după tablou, situaţii emblematice care au marcat istoria neamului sunt tratate şi caracterizate prin pantomimă şi dans, prin muzică şi chiar prin câteva vorbe menite să lege lucrurile pentru cei rătăciţi acolo, în sală, şi care nu le-ar (re)cunoaşte. Ce-i drept, îţi trebuie să ştii ceva istorie, ca să "achiesezi" la sarabanda de gaguri şi cimilituri scenice, legate într-o improvizaţie bine controlată, adesea fermecătoare. Prinşi în joc, actorii Ileana Olteanu, Violeta Huluba şi Eduard Adam (cu Dragoş Huluba în frunte sau în coadă... cum se nimereşte) se străduiesc - şi reuşesc, de cele mai multe ori - să se ia la trântă, la braţ sau la mişto cu Istoria. Rezultă un spectacol deştept şi agreabil, care te prinde şi te surprinde în mod plăcut. Un spectacol care "dacă prin abstract" (apud Nicolae Ceauşescu) ar fi fost condamnat să treacă prin furcile vizionabile ale tovarăşului Constantin Măciucă[i] sau ale tovarăşei Ticuţa Creţu[ii], ar fi fost ciumpăvit şi redus drastic la dimensiunile unui precar scheci de televiziune a vremii. Cât despre realizatorii săi, pertinenţi şi impertinenţi cu gloria ţărişoarei şi a partidului, ce-ar mai fi trecut dumnealor să instruiască brigăzile artistice de pe la IMGB sau 23 August!...

Salutând harul pantomim-istic al lui Huluba şi al tovarăşilor săi (de scenă!), apreciez coerenţa şi "impertinenţa" de a lua peste picior "sfânta istorie a neamului". Chiar dacă începutul reprezentaţiei are ceva de déjà vu (Opinia publică?) iar sfârşitul te trimite cu gândul la o aterizare cam forţată, miezul este savuros şi, mai ales, extrem de binevenit. Chiar dacă tovarăşii actori şi tovarăşul director Caramitru nu vor fi puşi la Panoul de onoare al Ministerului Culturii sau al Primăriei Capitalei, acolo unde propaganda pare a se întoarce în forţă...


[i] Constantin Măciucă - directorul Direcţiei Teatrelor din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, supranumit "Provizorul" după interzicerea spectacolului lui Lucian Pintilie cu Revizorul (1972) şi alungarea lui Liviu Ciulei de la conducerea Teatrului Bulandra.
[ii] Ticuţa Creţu - urmaşa lui Măciucă, un fel de copie mai zâmbitoare şi mai corpolentă a Suzănicăi Gâdea, şefa ei cea mult iubită.



 Toate articolele despre A fost odată în România


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Teatrul Național - Sala Pictură
Miercuri, 20.02.2019 - 19,00
Sâmbătă, 09.03.2019 - 20,00


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer