O crudă zi de vară - O zi de vară / One way

One way. Sau O zi de vară. Site-ul teatrului Metropolis nu se hotărăşte în privinţa titlului. Prin urmare, pentru a evita confuziile, vă invit să le reţineţi pe ambele.

Adaptare de Emanuel Pârvu a piesei O zi de vară, publicată de marele polonez Sławomir Mrożek în 1983. Emanuel Pârvu actorul, regizorul, scenaristul, dar şi lectorul universitar. Cel care, alături de actorul & profesorul universitar & ex-rectorul Adrian Titieni şi de actorul & directorul & conferenţiarul universitar & ex-ministrul George Ivaşcu, e responsabil şi de regia spectacolului de la Metropolis. De fapt, de la UNATC.

Spectacol de absolvire pentru actorii Denis Hanganu, Alexandru Cătănoiu, Carla Mihai şi Bianca Cuculici. Promoţia 2018. Master.

Spectacol salvat de la dispariţie prin mutarea de pe scena universitară pe cea Sălii Nocturnelor. Cum intri în Metropolis, la parter, pe stânga. O cameră micuţă. 30 de locuri. Suficient.

Să intrăm, aşadar. Un bar. Câteva mese (ţară mică). Oarece scaune. Multe sticle. Goale. Multe poze. Portrete. De bărbaţi. De ce sticle? De ce goale? De ce portrete? De ce doar de bărbaţi? Aplauze pentru scenografia Cezarei Armaşu.

Un barman (Alexandru). Un client (Denis). O clientă (Carla sau Bianca, în funcţie de seară). Doi bărbaţi (în alb-negru) vizitaţi de gânduri suicidare şi o femeie (în culori) căreia nici prin cap nu-i trece să nu trăiască. Femeia vrea să bea un pahar de vin. Şi să meargă la teatru. Şi la mare.

Mrożek rezolvă cumva triunghiul. Pârvu propune un (cu totul) alt final. Nu spui care. Schimbare importantă.

Tinerii actori duc bine textul, în ciuda replicilor uşor prea arid-abstracte (mai ales din prima parte). Jocul lor, o idee prea grăbit (uneori), însufleţeşte spectacolul, scoţându-l de sub aripa absurdului atemporal, dându-i carne, cruzime, contemporaneitate.

Povestea e de aici şi de acum. E despre el, despre ea, despre tine, despre mine. Despre disperare, orgoliu, preaplin, preapuţin. Despre foamea de celălalt, despre sictirul de sine. Despre raporturi de forţă şi despre jocuri de putere. Nu, nu cele de la tv.

Ar fi fain ca spectacolul asta fain chiar să se joace în nocturnă, respectând numele sălii. Pe la 10, 11, după ce se termină restul treburilor de prin teatru. Ar fi fain ca spectatorii să ia loc la mesele din bar şi să se pună pe golit sticle şi pe privit poze.

Cine ştie, poate, spre dimineaţă, chipurile unora dintre ei chiar vor ajunge să fie lipite pe pereţi acelui bar! Apoi, de pe Eminescu până în Vamă, nu-s nici trei ore de condus când traficul e lejer. Şi ziua de vară va putea începe.