Nu e prima tragedie care se pune în scenă la Teatrul de Comedie. Sala Atelier a mai văzut şi altele. Desigur că, pe parcurs, unii rîd, dar rîd atîţia şi cînd un şchiop se împiedică şi cade. De fapt, textul lui Gogol care stă la originea spectacolului e o povestire, se intitulează Însemnările unui nebun şi conţine destule elemente de absurd care pot inspira un om de teatru de azi, deja trecut prin Ionesco sau Beckett. Iarina Demian a scos ceea ce i s-a părut dramatic, l-a distribuit pe Tudor Chirilă într-un rol greu, căci spectacolul e aproape un one-man-show, şi a obţinut un spectacol impresionant prin tensiune, cu urcări-coborîri, pînă la dezastrul final, al personajului, fireşte.
Feţele schimbătoare ale nebunului sunt multiplicate şi prin scenografia cu oglinzi, creaţie a Ştefaniei Cenean, sau prin muzică, nu întotdeauna simplă ilustraţie muzicală, cum scrie pe afiş că ar fi compus-selectat chiar protagonistul spectacolului. Subtilul joc între realitate şi imaginaţia bolnavă a eroului este bine stăpînit de regie şi de actorul principal, excelent servit de cele două figuri feminine, interpretate de Adina Andrei şi Alina Grigore, prima în rolul terre-à-terre al servitoarei suedeze, a doua, mai fluidă, visul de amor al micului funcţionar nebun şi sărac al lui Gogol. Într-un fel, cele două femei sunt şi ele un fel de oglinzi în care personajul se reflectă, după cum îi dictează năzăririle sale.
Să notăm şi prezenţele, mai mult mute, ale secundanţilor, cînd funcţionari, cînd felceri care îl iau pe nebun: Paul Ipate, Alexandru Potoceanu, Alexander Mustaţă, Adrian Nour, Paul Cimpoieru. Iarina Demian subliniază mesajul social pe care Gogol îl transmite, suferinţa celor care se văd definitiv plasaţi în inferioritate, fără posibilitatea de a accede în clasa avută, care trăieşte luxos, în timp ce ei se zbat la limitele sărăciei. A realizat un spectacol în care actorul principal, propriul său fiu, îşi dă măsura talentului, antrenîndu-i cu el şi pe ceilalţi. Implicaţiile sociale sunt, observă regizoarea, aceleaşi şi azi, într-o lume a inegalităţilor, a suferinţei pentru unii şi a bucuriei, confortului pentru alţii. Dar, de fapt, spectacolul contează, căci teatrul nu va schimba lumea, se va schimba, cel mult, pe sine.