Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Alita: Battle Angel

Cel mai bun prieten al omului e cyborgul - Alita: Battle Angel


Zi de zi, Tg. Mureş, februarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cineastul Robert Rodriguez este cunoscut pentru tendinţa, aparent paradoxală, de a face filme ultra-violente, traversând genuri precum action, fantasy, horror, western, neo-noir şi pulp, dar şi producţii de divertisment pentru cei mici, seria Spy Kids fiind reprezentativă în acest sens. Cea mai recentă producţie, Alita: Battle Angel, bazată pe seria manga Gunnm, preia câte puţin din filmele sale de până acum, păstrând însă nivelul de adresare pentru o categorie largă de public. Filmul, produs de James Cameron, este în mod evident influenţat de viziunea acestuia, însă fanii lui Rodriguez (dar şi cei care nu sunt familiarizaţi cu filmografia acestuia) vor avea suficiente motive de încântare vizionând Alita: Battle Angel.

Acţiunea se petrece la trei secole după ce, în anul 2563, un război colosal a lăsat pământul devastat, iar supravieţuitorii, în mare parte cyborgi sau creaturi hibride, s-au adunat în Oraşul de Fier, unde condiţiile de trai nu sunt dintre cele mai prietenoase. În contrast cu acesta, oraşul plutitor Zalem, care tronează în ceruri, reprezintă un Paradis al bunăstării la care vrea să acceadă orice muritor sau cyborg de dedesubt. Ocupaţia pământenilor nu este foarte clară, însă o parte dintre aceştia fac parte din tagma Războinicilor-Vânători, care sunt un fel de vânători de recompense-poliţişti, iar unul dintre membrii săi este Dr. Dyson, care este în acelaşi timp şi un strălucit medic specializat în cyborgi. Acesta găseşte într-una din zile, în groapa de gunoi, un corp dezmembrat de cyborg, cu un creier uman intact. Prin proceduri sofisticate readuce fiinţa la viaţă, iar personajul, pe care îl va boteza Alita, este o fată amnezică cu chip de înger (după cum ne spune şi titlul filmului), dar cu instincte de războinic. Alita a făcut parte dintr-un grup de războinici marţieni de elită înainte de pustiitoarea conflagraţie, este ultima din specia ei, şi are o misiune neîndeplinită de 300 de ani, de a-l elimina pe Nova, un savant ţicnit care patronează Zalemul. Nova se comportă ca un Dumnezeu intangibil şi controlează Oraşul de Fier prin intermediul lui Vector. Vector este organizatorul unui joc numit Motorball, o cursă pe viaţă şi pe moarte, iar succesul în acest joc reprezintă singurul paşaport spre Zalem.

Alita devine la rândul ei un Războinic-Vânător (iar scena în care îi cheamă în ajutor, fără succes, pe ceilalţi războinici este memorabilă) şi se împrieteneşte-îndrăgosteşte de Hugo, un tânăr carismatic care îşi câştigă traiul jefuind cyborgi (informaţie pe care o ţine ascunsă de tânăra luptătoare, fireşte). Alita găseşte, între timp, într-o navă străveche, un corp sofisticat de cyborg, care îi va prinde bine mai târziu. Totodată, Abilităţile ei combative o transformă într-o adevărată celebritate. Deşi aparent fragilă, îşi toacă adversarii în bătaie cu o viteză supra-umană, căsăpeşte cyborgi răi şi devine o favorită la Motorball. Epoca super-eroilor masculini, cu tone de muşchi, macho şi impasibili, după care leşină domniţele, pare să apună. Alita este exact un caz opus, însă este învestită şi cu sentimente erotice umane, cu sensibilitate şi, am putea spune, chiar duioşie. Secvenţa în care îşi scoate inima ultra-sofisticată şi i-o întinde lui Hugo, propunându-i să o vândă şi, cu banii obţinuţi, să se mute amândoi pe Zalem, se situează la graniţa dintre melodramă şi ridicol, însă efectul e neaşteptat şi bine strunit, rezultând un moment surprinzător de puternic în vulnerabilitatea lui regizată.

Filmul abundă în secvenţe de luptă superb coregrafiate, decorurile post-apocaliptice, de oraş în ruină şi personaje hibride ce arată grozav, iar momentele de efuziuni sentimentale sunt nu neapărat prea frecvente, cât prea îngroşate pentru a nu deranja. Însă intenţia de a infuza căldură într-un univers de piatră, praf şi metal este salutară şi e binevenită în contextul general. Într-o lume tot mai tehnologizată, în care sentimentele şi gândurile par a fi codificate digital, filmul lui Rodriguez încearcă să recupereze ceva din traseul care pare a fi ireversibil.

Din punct de vedere tehnic, producţia desfată ochii pasionaţilor esteticii de tip cyberpunk, însă la nivel intelectual filmul încearcă să mascheze prea multe momente previzibile lansând fire narative noi, care se întrepătrund bine şi funcţionează la nivelul poveştii, dar nu oferă surprize majore. În acelaşi timp, aceste fire narative se acumulează şi în ideea de a fi lăsate apoi în suspensie, în eventualitatea bine calculată a unor continuări, confirmate de altfel deja de producătorii filmului. Câtă nevoie era de acestea, e greu de zis. Ar putea rezulta o continuare bună (două cred că ar fi prea mult), cu condiţia de a fi evitate scăderile producţiei iniţiale.

Filmul nu e lipsit nici de umor, nici de mici dileme etice (care merg de fapt mână în mână cu caracterul sentimental uneori prea evident), jocul actoricesc este bun, iar personajul principal, Alita, cu contrastele sale precum vulnerabil-invincibil, este incitant şi agreabil. Probabil că reprezintă şi cel mai reuşit aspect al unui film care, per total, nu dezamăgeşte şi nu reprezintă un divertisment facil. Eu, personal, aştept continuarea şi aş scoate-o pe Alita la un fresh de portocale (fructul ei preferat).




 Toate articolele despre Alita: Battle Angel


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Vornicu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer