O Chiriță muzicală la Cluj - Chiritza în concert

Premiera deșuchiată de acum câteva zile e extrem de plăcută. Înoată în muzicalitate burlescă și scamatorii scenice de-a dreptul adorabile. Veselul Alecsandri "mixat cu Millo" și cu extinse cânticele comice inventate de Ada Milea și Anca Hanu instalează buna dispoziție pe scena Naționalului clujean pentru o oră și cinci minute, atât cât durează reprezentația sărită din confortul clasic, numită, la insistențele realizatoarelor, Chiritza în concert.

Așadar o Chiriță muzicală de la un cap la altul (permiteți-mi să ortografiez numele celebrului personaj în grafie veche, eu fiind de modă veche, nu după moda de pe facebook, deși actualizarea țintește și aici). O Chiriță sprintenă și vizibil întinerită în "glas și psihic", care nu mai amintește de Miluță Gheorghiu sau de Draga Olteanu-Matei, nici de protagonista Anca Hanu (culmea!) întrucât atât de diferit este rolul actriței clujence față de tot ce a făcut până acum pe scena acestui teatru. Nici nu știi unde s-o așezi pe actuala Chiriță creată într-o manieră atât de personală de Anca Hanu.

Cu rădăcinile în clasicitatea textului, Chirița clujeană este o jucărie mecanică de tip music-hall, adusă cu balonul din Moldova secolului XIX și coborâtă cu nacelă cu tot în ritmurile îndrăcite ale percuționiștilor de pe scena Naționalului, schimbați între ei, deoarece regia le-a dat și alte sarcini, după cum era de așteptat. Inițial, spectacolul se edifică pe o formulă hibridă, îmbogățită componistic prin sonuri dezmierdătoare de mare amplitudine.

Împreună cu falnica și împopoțonata Chirițoaie, din nacelă au coborât și celelalte personaje îndrăgite din teatrul lui Alecsandri, astfel că publicul se poate desfăta cu alte comicării legate în serie pe portativele notelor muzicale, mult mai inspirate, mai antrenante decât în Sânziana și Pepelea, de pildă, alt spectacol-concert realizat de Ada Milea.

După cerințele metamorfozărilor impuse de parodierea accentuată a personajelor, ispravnicul Bârzoi este unul atipic, subțiat caricatural de Cornel Răileanu. Foarte bună în Luluța este Sânziana Tarța, din jocul căreia se reține smiorcăitul prelung cu gura larg deschisă, după cum din jocul lui Miron Maxim e de reținut zbenguiala de tip disco a lui Guliță, după cum Matei Rotaru în Leonaș este tânărul îndrăgostit care joacă o farsă de proporții Chiriței.

Dar spectatorii vor reține, desigur, mult mai multe din interpretările lor sudate pe structura de ansamblu a divertismentului fără limite. Pondere comică sporită primesc cele două cupluri care evoluează ca atare în tandem ilar. Primul duo, Aristița și Calipsița, adică Mihnea Blidariu, chitarist cu barbă (de ce nu, se poartă maimuțăreala de acest fel) și Cristian Rigman, o suavă rozalindă travestită, de tot hazul, înșiră bazaconii drăgălașe, iar al doilea, format din "șarlatanii" Radu Dogaru și Cosmin Stănilă completează șirul extravaganțelor componistice derulate cu nonșalanță de doi tineri interpreți.

Calitățile vocale excepționale ale Ancăi Hanu au ieșit în evidență cu asupra de măsură pe toată durata spectacolului. În ansamblu, se pune mai mare accent pe partiturile interpreților, pe linia lor melodică, decât pe regie, ceea ce e normal până la urmă, fiind vorba despre un exploziv "concert" și nu despre o mizanscenă cu giumbușlucuri. Nici scenografia realizată de Alexandra Constantin nu țintește spre găselnițe spectaculoase: o platformă înălțată pentru orchestră și o scară ajunge. În schimb, compensativ, eclerajul asigura de Jenel Moldovan e important.

În rest, înțelegem că... mergem la teatru să ne distrăm, pentru că, vorba lui Alecsandri, Așa e lumea, o comedie / Iar noi artiștii care-o jucăm / N-avem dorință altă mai vie / Decât aplauze să merită... Și aplauzele curg în cascade la Chiritza în concert ca la un show cu artiști "grei".