Paradis serial - spectacolul conceput de Cosmin Manolescu la sala Rapsodia a Centrului Cultural European - promite "raiuri în serie"... Ce-i drept, paradisul (postmodern) e un pic mecanizat, un pic plasticat, dar jubilaţia spectatorului este autentică! Trei capete de porcuşori, trei perechi de boxeri (cu steagurile SUA, UE şi României), un filmuleţ de animaţie (Matei E. Branea), karaoke live şi... Phil Collins: Cosmin, Eduard Gabia şi Mircea Ghinea reuşesc un show surprinzător, inventiv, relaxat şi jovial, de la care pleci într-un picior. Paradisul (din care nu lipsesc nudurile!) n-a fost niciodată mai aproape: e suficient să vă duceţi în str. Lipscani nr. 53. Dar grăbiţi-vă: sfîrşitul lui mai programează ultimele spectacole!
(Elle)
Mai există un spectacol care nu trebuie ratat în acest moment. Se numeşte Paradis serial şi poate fi văzut - numai de două ori pe lună - la sala Rapsodia. Cosmin Manolescu l-a gîndit împreună cu Eduard Gabia şi Mircea Ghinea - ceilalţi autori ai coregrafiei. Căci - am uitat să vă spun - este un spectacol de dans. Sau, mai bine zis, şi de dans. Ca şi în montarea lui Afrim, pe scenă se cîntă (Gabia cîntă chiar bine!), se trage cu ochiul la karaoke, iar efectul este molipsitor... Se mai proiectează un filmuleţ de animaţie (semnat Matei E. Branea) despre ce înseamnă să fii o sculă, se face mişto de frenezia "integrării" în alte scule mari (NATO, UE...), se spun bancuri vizuale, se povestesc paradisuri. Iată - pe scurt - "condiţia postmodernă": raiul a fost înlocuit de "raiuri". Sînt la îndemîna oricui, prespălate, preambalate, nu mai trebuie decît să le consumi. Cine nu vrea Another Day in Paradise? Sau - mai exact - aceeaşi zi (producţie de serie!) în mai multe paradisuri?...
Montarea de la Rapsodia mi-a amintit de un spectacol văzut acum doi ani la Taormina (despre care am scris chiar în aceste pagini), Iets op Bach al lui Alain Platel. Aceeaşi ştergere a graniţelor dintre artele spectacolului, aceeaşi poftă de-a face altceva, aceeaşi versatilitate... E un semn (îmbucurător) că - în teatru, în film, în artele vizuale sau în dans - se mişcă ceva: o generaţie de artişti tineri, hrăniţi cu hamburgherii de la McDonald's şi cu MTV, deschid larg uşile pentru a lăsa să intre cultura populară.
Nu ştiu alţii cum sînt, dar mie lucrul ăsta îmi dă speranţe.
(Ziarul de duminică)