Este o gală de înaltă ţinută, care - prin palmaresul ediţiilor precedente şi prin prestigiul juriului care le acordă - a devenit un punct de reper pe scena culturală contemporană. "Conştienţi că vitalitatea unei culturi depinde în mare măsură de capacitatea celor implicaţi de a lansa şi de a promova dezbateri consistente, precum şi de disponibilitatea de a-şi recunoaşte şi susţine valorile, ne-am propus să contribuim şi în acest fel la configurarea axiologică a peisajului cultural autohton." (Carmen Muşat, redactor-şef)
Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural va acorda Premiul Opera Omnia "Gheorghe Crăciun" unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. De asemenea, pe lîngă Premiul Observator Lyceum (aflat la a patra ediţie), acordat pentru proză de către un juriu alcătuit din liceeni proveniţi de la Colegiile "I.L. Caragiale", "George Coşbuc", "Iulia Hasdeu", "Gheorghe Lazăr", "Mihai Viteazul", "Sf. Sava", "Gheorghe Şincai", "Tudor Vianu", noutatea acestei ediţii constă în introducerea Premiului Observator Universitas, care se va acorda unui volum de poezie (dintre cele aflate pe lista de nominalizări), de către un juriu alcătuit din studenţi de la Facultăţile de Litere din Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Babeş-Bolyai" (Cluj-Napoca), Universitatea "Al. I. Cuza" (Iaşi) şi Universitatea "Lucian Blaga" (Sibiu).
În cadrul Galei, vor fi omagiaţi traducătorii Angela Hondru (pentru traduceri din limba japoneză) şi Doru Mareş (pentru traduceri din limba franceză).
Premiul Special al revistei se acordă, anul acesta, cărţii Care dintre noi, realizată de Chris Simion-Mercurian şi Cătălina Flămînzeanu.
În cadrul Galei va cînta, la harpă, Daria Cristiana Văcăroiu (15 ani, elevă în clasa a IX-a, la Liceul de muzică "George Enescu", Bucureşti şi la Mozarteum Pre-College University, Salzburg, Austria, profesor Katharina Teufel Lieli).
Intrarea la Gala Observator cultural este liberă.
Nominalizările la Premiile Observator cultural 2019
Memorialistică
Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Humanitas
Sanda Golopenţia, Bulevardele vieţii, Spandugino
Marius Oprea, Rola 800. Omul care a umilit Securitatea, Corint
Stelian Tănase, Conversaţii cu Regele Mihai, Corint
Ion Vianu, Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, Polirom
Eseu / publicistică
Ştefan Afloroaei, Fabula existenţială, Polirom
Christian Ferencz-Flatz, Filmul ca situaţie socială. Eseuri fenomenologice, Tact
Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?, Polirom
Cătălin Ghiţă, Coliba din mijlocul palatului. Frica şi marile idei, Cartea Românească
Vintilă Mihăilescu, Etnogeneză şi ţuică, Polirom
Stejărel Olaru, Agentul nostru Victor, Polirom
Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor, Humanitas
Critică / istorie literară / teorie literară
Paul Cernat, Vase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei româneşti interbelice, Polirom
Dan Gulea, Nouă tipuri de lectură. Cu o excursie în critica (şi teoria) literară, Cartea Românească
Gheorghe Lăzărescu, Caragiale, o lume într-o operă, Herg Benet
Ion Pop, Poezia românească neomodernistă, Şcoala Ardeleană
Anamaria Selu, Spectacular şi carnavalesc. Guy Debord - o viziune a frumuseţii subversive, Limes
Poezie
Ana Blandiana, Variaţiuni pe o temă dată, Humanitas
Romulus Bucur, Odeletă societăţii de consum, Tracus Arte
Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară. Un manifest, Paralela 45
Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfîrşit doar pe mine, Casa de editură Max Blecher
V. Leac, Monoideal, Nemira
Mihai Ignat, Frigul (o elegie), Nemira
Cosmin Perţa, Cîntec de leagăn pentru generaţia mea, Paralela 45
Debut
Iulian Bocai, Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu (proză), Polirom
Albert Denn, Îmi pipăi cu frică tălpile (poezie), CDPL
Irina-Roxana Georgescu, Noţiuni elementare (poezie), Cartea Românească
Marieva Ionescu, Spre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum (critică), Tracus Arte
Emanuela Iurkin, Cîinele de bronz (proză), Cartier
Raluca Nagy, Un cal într-o mare de lebede (proză), Nemira
Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip (poezie), Casa de editură Max Blecher
Proză
Gabriela Adameşteanu, Fontana di Trevi, Polirom
Cristina Andrei, Matriarhat, Nemira
Florina Ilis, Cartea numerilor, Polirom
Dan Lungu, Pîlpîiri, Polirom
Andreea Răsuceanu, O formă de viaţă necunoscută, Humanitas.
Trofeele pentru Premiile Observator cultural sînt realizate de Elena Dumitrescu, iar cele pentru Observator Lyceum şi Observator Universitas, de Mircea Roman.
Juriul care va decide premiile în 2019 este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bogdan Creţu, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici şi Alina Purcaru.
Juriul "Observator Lyceum": Colegiul Naţional "I.L. Caragiale": Corina Belu, Karina Mihăilă, Luana Munteanu, Ioana Teodorescu; profesor: Mioara Colţea; Colegiul Naţional "George Coşbuc": Lavinia Bolohan, Daria-Georgiana Costache, Mara Popescu, Sabina Ţugui; profesor: Teodora-Alina Roşca; Colegiul Naţional "Iulia Hasdeu": Alexandra Coroabă, Ana David, Carina Oprescu, Elisabeta Voinea; profesor: Dorica Boltaşu Nicolae; Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr": Măriuca Mihalcea-Eliade, Maria Iosif; profesor: Dumitriţa Stoica; Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai": Arina Coştilă, Roxana Prună, Maria Rădulescu; profesor: Luminiţa Gheorghiu; Colegiul Naţional "Mihai Viteazul": Alice Irina Obadă, Raluca Şelăvârtea, Nicoleta Udrea, Alexandra Vlad; profesor: Niculina Chiper; Colegiul Naţional "Tudor Vianu": Maria Sfârâială, Ştefania Marinescu, Ana Ţarălungă, Eliza Vasilescu; profesori: Monica Anisie, Carmen Pleşa; Colegiul Naţional "Sfîntul Sava": Andreea Dima, Irina Dumitrescu, Anastasia Isvoranu, Rebeca Lazăr, Ioana Schiaua; profesor: Irina Georgescu.
Juriul "Observator Universitas": Universitatea din Bucureşti: Victor Cobuz, Anastasia Gavrilovici, Vasile Gribincea, Ioana Moroşan, Iris Nuţu; Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca: Mihnea Bâlici; Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi: Cătălina Suditu; Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu: Cătălina Stanislav.
Au votat pentru nominalizări: Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Creţu, Adina Diniţoiu, Caius Dobrescu, Silvia Dumitrache, Cezar Gheorghe, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuş, Doris Mironescu, Carmen Muşat, Oana Cătălina Ninu, Antonio Patraş, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Ovidiu Şimonca, Octavian Soviany, Claudiu Turcuş (la categoriile unde votanţii au avut şi cărţi proprii pentru jurizare, aceştia nu au votat).
Parteneri principali: Teatrul Odeon, Muzeul Naţional al Literaturii Române, High Contrast, Caracteristic, Gramma, Magnolia, Librăria Cărtureşti, Sert-IT
Parteneri media: TVR 3, Radio România Cultural, Bucureşti FM, Liternet, Suplimentul de Cultură
Sponsor: Muşat & Asociaţii