Al Tineretului, adică, făcut de tineri pentru tineri. Ca montarea lui Nica. Proaspătă, alertă, (destul de) irevenţioasă. Două ore şi puţin de replică, mişcare, poantă. Public cu ochii lipiţi de scenă. Şi de culoarul din mijlocul stalurilor, pe care actorii îl folosesc adesea.
O scenografie minimalistă (Iulia Gherghescu), un plan înclinat alb amplificând dinamica spectacolului, prelungindu-se cu treptele care unesc scena de podeaua parterului sălii. Senzaţie de prăvălire a teatrului înspre stradă.
Racordul la imediat se realizează pe multiple căi. Don Pedro (un Mircea Postelnicu în plină formă) e un mix excelent controlat de Jiji din Pipera şi şefuleţ de mafie locală. Feat. referinţe din starurile rock ale anilor '80-'90. Maleficu-i frate Don John (Emanuel Becheru, memorabil) pare genul de bărbat ultra-contemporan al cărui fel (impecabil) de a se îmbrăca, de a rosti şi de a gesticula alungă orice hetero-bănuială.
Pe braţele lui Benedick (Andrei Merchea Zapotoţki), e festival de tatuaje. Claudio (Valentin Florea, remarcabil) cumulează, ironic-paradoxal, o uriaşă cicatrice de bad boy, păr blond şi o garderobă în multiple nuanţe de roz, atent asortată la funda iubitei-şi-apoi-urâtei-apoi-iar-iubitei sale aproape-mirese Hero (Cătălina Bălălău).
La balul mascat organizat de Leonato cel costumat în cowboy (Tudor Tăbăcaru), e rost de măşti & mişcare de sorginte mioritic-populare (consultanţă coregrafică: Anda Maria Acristinei, Chiara Chiavetta). Beatrice a Sabinei Brânduşe (liderul distribuţiei prin aplomb, siguranţă, expresivitate şi farmec) confiscă tot ce e mai bun în discursul feminin al marilor filme independente din ultimii ani (de aici, dificultatea de a vira, în chip veridic, către căsătoria de final).
Hotărât lucru, ce vedem în sala de teatru e ceea ce vedem pe stradă, în club, pe tv, la liceu, în familie, pe net, la Piatra, în Bucureşti, la munte şi la mare. Shakespeareanul "Totul e bine când se termină cu bine" capătă, la Radu-Alexandru Nica, accente caragialiene. Ce altceva decât "Pupat toţi piaţa endependenţi" să ai de spus după excelentul moment al discursului lui Claudio la mormântul lui Hero 1 (cea "ucisă" de gura lumii şi de urechea omului care o ascultă), chibiţat din sală, de lângă spectatori, de colegii săi actori, la finalul căruia Valentin Florea virează de la oarece lirism vizitat de regrete la un "vin la mormânt, fac parastasele an de an, ce vreţi, asta e" spus cu zâmbetul de buze şi bine îmbibat în tembela frivolitate a vremurilor noastre?
Vorbim noi de vremurile noastre (avizi cum suntem de a (ne) demonstra, zi după zi, excepţionalismul rău al timpurilor pe care le trăim), dar poate că n-ar fi rău să remarcăm că textul scris de marele strămoş al brexiţilor datează, totuşi, din 1599!
Poate că e ceva mai adânc, ceva de dincolo de simpla determinare istorică, geografică sau etnică, ce ne predispune la a ne lua viaţa în uşor, la a ne tăvăli marile poveşti de dragoste prin sosuri duhnind de "Spiridoane! Spiridoane! Chiriac! Spiridoane! Chiriac!", la a confunda dragostea părintească cu zidirea întru supunere a odorului, la lepădarea de încrederea în celălalt în faţa primei adieri de bârfă îmbibate în venin, la câte şi mai câte alte mici, dar trainice slăbiciuni, defecte, căderi.
Zgomotul e, poate, altul. Nimicurile sunt, însă, cam aceleaşi.
***
Mult zgomot pentru nimicdupă William Shakespeare, traducere: Lucia Verona
regie: Radu-Alexandru Nica
scenografie: Iulia Gherghescu / consultanţă coregrafică: Anda Maria Acristinei, Chiara Chiavetta / asistenţi regie: Rhea Bârsăşteanu, Irisz Kovacs, Tudor Nicorici, Ana Maria Ţârlea / rochie mireasă: Agnes Toma
Distribuţie: Don Pedro: Mircea Postelnicu / Don John: Emanuel Becheru / Benedick: Andrei Merchea Zapotoţki / Claudio: Valentin Florea / Borachio: Dragoş Ionescu / Leonato: Tudor Tăbăcaru / Hero: Cătălina Bălălău / Beatrice: Sabina Brânduşe.