Shakespeare, dincolo de cuvinte - Visul

Un spiriduş zburând deasupra publicului. O păpuşă care aşteaptă cu o atitudine poruncitoare pe un scaun. Un cor de zâne întrerupt de un răget de măgar.

Iată cum începe Visul lui Mihai Mălaimare, după Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare. Trupa Teatrului Masca adaptează comedia romantică pentru o reprezentaţie de pantomimă, rezultatul fiind un spectacol care transmite un mesaj amplu fără nici un cuvânt: calea dragostei adevărate este întotdeauna una dificilă, lipsită de echilibru şi inevitabil copleşitoare pentru îndrăgostiţi, însă experienţa rămâne la fel de fascinantă şi de hazlie pentru cei care îi sunt martori.

Lipsa cuvintelor este compensată printr-o intensitate sporită a gesturilor şi a mimicii. Personajele râd cu mai multă poftă, plâng mai cu jale şi gesticulează mai energic pentru ca ideea originară a textului să poată fi comunicată. În plus scenele sunt acompaniate de cântece şi dansuri care scot şi mai bine în evidenţă semnificaţia piesei, pentru că nimic nu este mai grăitor decât valsul îndrăgostiţilor sau cântecul blestemaţilor de soartă.

Figurile celor patru cupluri emblematice (Tezeu - Hippolyta, Hermia - Lysander, Helena - Demetrius, Oberon - Titania) sunt pictate astfel încât, alături de costumaţii, să facă uşor de intuit relaţiile dintre personaje. Povestea acestora îşi urmează cursul într-o atmosferă poetică şi misterioasă care este proprie stării de reverie la care face trimitere titlul piesei. În antiteza cu aceasta, spectacolul montat de către meşteşugari are un aer glumeţ şi degajat, ilustrând latura haotică a experienţei onirice.

Pe lângă personajele clasice ale piesei, scena este populată şi de câţiva invitaţi speciali - Regina Elisabeta I alături de Sir Robert Dudley, iubitul ei, precum şi de o doamnă ce acompaniază la pian spectacolul -, aceştia participând subtil la desfăşurarea acţiunii, ca un fel de arbitrii trimişi de Shakespeare însuşi ca să asigure bunul mers al lucrurilor. Ei există deasupra personajelor originare şi urmăresc succesiunea evenimentelor alături de public, intervenind ocazional atunci când acestea se abat de la destinul ce le-a fost prescris.

Visul este al tuturor - al îndrăgostiţilor care fug în pădure, al oamenilor şi al zânelor. Este visul unui popor, al lui Shakespeare, al Reginei Elisabeta I şi al iubitului ei - care trăiesc prin celelalte personaje iubirea de care ei înşişi nu pot avea parte. Este al celei care cântă la pian şi nu în ultimul rând, este al nostru, al celor care privim. Publicul se lasă prins în vrajă şi uită că urmăreşte un spectacol de teatru - râde odată cu personajele, aplaudă împreună cu ele şi bate ritmul melodiilor. Acum face şi el parte din "vis".

Mihai Mălaimare reuşeşte să vadă dincolo de cuvintele puse pe hârtie de Shakespeare şi să ajungă la esenţa piesei - dragostea ca experienţă confuză, magică, feerică şi totodată plină de umor.

Visul ne învaţă că, pentru cei care caută sensul dragostei, şi tăcerea poate fi un răspuns.