Anul Mozart debutează pe 5 şi 6 ianuarie 2006 la Ateneul Român

Miercuri 4 ianuarie 2006, ora 13. Ateneul român. Conferinţă de presă, ocazionată de deschiderea Anului MOZART în România. La un sfert de mileniu după naşterea geniului pe care regretatul Alecu Paleologu îl situa la distanţe mari între Dumnezeu şi restul lumii, acesta e comemorat pe toate meridianele.

Cu fonduri europene?, întreabă reprezentanta unei televiziuni. Nu, cu resursele noastre, precizează tranşant maestrul Mandeal, directorul general al Filarmonicii George Enescu, cel care va dirija primul program, acelaşi în serile de 5 şi 6 ianuarie. Solistul Takashi Shimizu va interpreta Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 5, în La major, KV 219, intercalat între Simfoniile nr. 37, în La major, KV 201 şi nr. 40, în sol minor KV 550.

Cristian Mandeal precizează că în 2006 se vor comemora şi 150 de ani de la moartea lui Schumann şi 100 de ani de la naşterea lui Şostakovici, compozitori cu prezenţe importante în stagiunile anului, apoi că dincolo de al doilea concert extraordinar Mozart, din ultima parte a lunii viitoare, nu poate dezvălui restul programului, câtă vreme nu e făcut public programul stagiunii de toamnă. Era răspunsul la întrebarea ce stătea pe buzele reprezentanţilor presei, care citiseră în documentaţia primită despre primele două concerte. Vine însă o întrebare despre numirea renumitului dirijor ca principal guest conductor, dirijor principal oaspete în termenii noştri, la prestigioasa orchestră simfonică Hallé din Manchester, mulţi ani fieful celebrului sir John Barbirolli. Răspunsul maestrului este de o simplitate plină de farmec: numirea nu este o surpriză, ci o firească recunoaştere a activităţii domniei sale la pupitrul orchestrei britanice: fusese ovaţionat de publicul din Manchester şi apreciat de cronicarul muzical local ca extraordinar. Asta numai ca moment de vârf al unei colaborări de mulţi ani.

Cu fiecare compozitor există o relaţie specială, răspunde dirijorul la altă întrebare, legată evident de subiectul concertelor comemorative. Partitura nu e decât un document, care prin el însuşi nu înseamnă nimic. Actul transpunerii ei în fapt e esenţa acestei relaţii, modulate de personalitatea specifică a compozitorului.

Credeţi că am putea adresa aceeaşi întrebare şi solistului, intervine cu tact doamna Cristina Bohaciu Sârbu, organizatoarea, ca responsabil PR a Filarmonicii. Răspunsul violonistului japonez, şoptit într-un microfon mai mult sau mai puţin funcţional e mai mult bănuit prin mimica foarte expresivă şi înţelegem că-l completează succint pe gazda sa muzicală. Întrebarea translatează către doamna Anda Petrovici, prim concert maestru, deci port drapel natural al orchestrei. Domnia sa apreciază că după tumultul simfoniilor de Mahler, de Bruckner, de Brahms, Ceaikovski sau Dvorak, această reîntâlnire cu Mozart reprezintă o purificare şi o revenire la esenţa muzicii.

Da, repertoriul simfonic al lui Mozart s-a cântat în întregime în cei 137 de ani de istorie a Filarmonicii bucureştene, este răspunsul la altă întrebare. Dacă Requiem-ul se va cânta acum în februarie, doamna Petrovici îşi aduce aminte cu emoţie, şi-l antrenează si pe mai sobrul dirijor în mişcarea emoţională, de prima interpretare de după 89 a Requiem-ului, în primele zile ale lui ianuarie 90, dedicat eroilor morţi, într-un moment în care nu era limpede viitorul.

Vin două întrebări simultan colaterale, dar extinzând subiectul strict al conferinţei de presă. Maestrul Mandeal este un promotor fervent al muzicii lui George Enescu pe meridianele muzicale ale lumii. Ca director artistic al orchestrei naţionale euskadi (Ţara bascilor), cum ar aprecia domnia sa receptarea lui Enescu la San Sebastian? Nu numai acolo, dar în toată lumea, poate şi ca urmare a consecvenţei cu care dirijorul l-a propus şi interpretat pe emblematicul compozitor român, acesta este din ce în ce mai cerut pe scenele simfonice ale lumii şi din ce în ce mai bine descifrat. Fără îndoială, tradiţia Festivalului Enescu nu poate să nu aibă propria sa contribuţie la această îmbucurătoare imagine.

Se simte maestrul Mandeal parte integrantă în mişcarea comemorativă în plan cultural, dincolo de muzică, având în vedere că dacă 2005 a fost, e adevărat, anul Enescu, a fost simultan şi anul Jules Verne şi anul Einstein? Un zâmbet larg este prologul mărturisirii cu francheţe că perspectiva e inedită, dar esenţial e ca fiecare să-şi facă optim datoria la locul său, atunci atmosfera culturală nu are decât de câştigat.

O întrebare pentru solist. Documentarea asupra acestuia a dat rezultate paradoxale, căci ca muzician este, cu siguranţă mai notoriu decât omonimul său cineast, totuşi regizorul de film pare a monopoliza informaţia disponibilă pe internet. Cum comentează violonistul acest paradox? Alt zâmbet, subţire, tipic japonez, marchează un răspuns aşteptat: domnia sa îşi va comanda un sit personal.

Aşa cum va avea Ateneul şi Filarmonica în curând, însăilează cu promptitudine Doamna Bohaciu Sârbu, confirmând intenţia de a întări relaţia cu presa, în beneficiul imaginii publice a monumentalei instituţii. De altfel, conferinţa de presă se încheie cu invitarea permanentă a jurnaliştilor miercurea în pauza repetiţiilor dinaintea concertului săptămânal.