Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Zsoldosok - Corneliu Seghedi gyengéd érintése / Mercenari - Atingerea tandră a lui Corneliu Seghedi

Funcţia de întrebuinţare a unui kalashnikov roz - Mercenari - Atingerea tandră a lui Corneliu Seghedi


Făclia, mai 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Intens angajat în descoperirea şi promovarea talentelor tinere, Teatrul Maghiar din Cluj a lansat în 2017 un concurs de proiecte pentru tinerii regizori - români sau maghiari, fără discriminare - şi a dat viaţă scenică celor mai reuşite proiecte. Zsoldosok - Corneliu Seghedi gyengéd érintése / Mercenari - Atingerea tandră a lui Corneliu Seghedi este unul din cele patru proiecte câştigătoare şi aparţine tinerelor Ioana Păun şi Mona Bozdog. Prima semnează regia spectacolului şi împreună, cele două, au alcătuit scenariul.

Se adevereşte cutuma că tinerii vor să epateze şi să şocheze. Se urmăreşte un fel de terapie prin şoc, prin agresiune verbală şi vizuală, întreţinute la cote înalte de-a lungul întregului spectacol. Dacă ar fi să transfer stilul acesta provocator în domeniul muzicii aş spune că e stridenţa instrumentală din jazz suprapusă armoniilor clasice; dar stridenţele sunt la modă azi în toată lumea şi stilul acesta poposeşte şi la Teatrul Maghiar de mult timp, tras la indigo în multe spectacole reuşite. E bine? E rău? Publicul decide. Constructivismul regizoral caută mereu noi forme de augmentare a expresivităţii scenice.

În spectacolul Mercenari, Ioana Păun dovedeşte că a asimilat aceste tehnici, a parcurs etape de experimentare care i-au marcat formaţia, mai mult chiar, se foloseşte de ingredientele necesare provocării publicului, într-un cuvânt, a învăţat lecţia predată de profesorii ei. Foloseşte microfoane, deci amplificarea vocilor, muzică zguduitoare (Sillyconductor - Cătălin Matei), filmări exterioare ca-n Aniversarea din 2011 (fuga actorilor pe scări, în faţa teatrului şi în parc), aduce pe scenă un schelet schimonosit, în roz, o anvelopă de automobil, deformată, în roz, kalashnikovuri în roz ca să spargă amăgitoarele convenţii ale aşa-zisei la vie en rose.

Structura de spectacol-atelier interior se revendică de la munca profesorului cu studenţii de la clasa de actorie, aşa cum profesorul de istorie, interpretat în forţă de Bács Miklós, încearcă să implementeze în elevii săi sentimentul respectului pentru ţară şi pentru armata ei în luptă cu terorismul contemporan. O glorie machiată după alte norme marchează declinul. Cinismul îşi arată colţii. Degradarea se întinde în spaţiul comunitar ca o mocirlă otrăvită, sugerată de lichidul cafeniu prelins în mijlocul scenei dintr-o dorită masă de biliard.

Tânărul întors din zonele controlate din Kandahar (Balla Szabolcs) e puternic traumatizat de cele văzute şi trăite acolo, cu kalashnikovul în mână el se apără şi atacă, are coşmaruri, nu se poate adapta la o viaţă normală. Femeia care a practicat prostituţia în afară (Imre Éva) nu mai este acceptată de comunitatea în mijlocul căreia a crescut. Sunt traume ale prezentului, (ne place, nu ne place), trăite de semenii noştri prinşi în vâltoarea unei destructurări sociale şi morale de mare amplitudine, de unde tragismul şi actualitatea temei, evident, imposibil de ignorat. Fuga în exterioritatea neutră, lipsită de păcate, e reprimată. De aceea se repetă replica "Nu mai există în afară. Totul e înăuntru."

Eforturile de a da dimensiunea "artistică" a acestei destructurări sunt meritorii, dar spectacolul înaintează timid spre coagularea unui stil unitar. Putem remarca secvenţe mai reuşite şi mai puţin reuşite. Prestaţia lui Balla Szabolcs în rolul "mercenarului" traumatizat atinge un punct culminant în momentul coşmarului, când bâiguie propoziţii dezarticulate, cu ecou, parcă, din finalul Cântăreţii chele. Spectacolul ar fi putut să se încheie aici, dar continuă trenant cu alte momente de expansiune în sugestivitate simbolică, devenind tautologice în sine.

Apoi, ideea eliberării scenei prin scoaterea decorului mi s-a părut "învăţată" din hattyúdal / cântecdelebădă, spectacolul din 2015 al lui Ferenc Sinkó. Nu lipsită de imaginaţie vizuală se dovedeşte Ioana Păun în aranjarea schiloditului "monument al eroului" din oase roz, portieră de maşină roz, pleu roz, kalashnikov roz şi cinic zâmbet roz. Un cinic zâmbet roz, în acord cu ansamblul bulversant, transmit de pe scenă Ötvös Kinga, Pethő Anikó, Árus Péter, Buzási András, în tinerească şi vivantă contribuţie la un spectacol tânăr şi puternic combativ.



 Toate articolele despre Zsoldosok - Corneliu Seghedi gyengéd érintése / Mercenari - Atingerea tandră a lui Corneliu Seghedi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer