august 2019
Festivalul de Film Anonimul 2019
Publicul Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL a decis câştigătorii celei de-a 16-a ediţii: Trofeul ANONIMUL 2019 şi premiul în valoare de 3.000 de Euro a fost câştigat de producţia belgiană The Best of Dorien B., în regia lui Anke Blondé. Directorul festivalului, Miruna Berescu, i-a înmânat trofeul actriţei Kim Snauwaert, protagonista filmului, prezentă la Gala de Închidere, care a avut loc sâmbătă, 10 august 2019.


Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de Euro, oferit de DACIN-SARA, a fost acordat filmului Trofeul Tinereţii (r. Răzvan Oprescu), în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de Euro a mers către producţia spaniolă Piggy (r. Carlota Pereda). La Bête (r. Filippo Meneghetti) este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundaţia ANONIMUL i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paştină, în valoare de 1.000 de Euro.

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în perioada 5 - 11 august 2019 la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a reunit în selecţia competiţiei de lungmetraj, realizată de Ludmila Cvikova, şase titluri din Israel, Belgia, Suedia, Bulgaria, Iran şi România. Selecţia competiţiei de scurtmetraj, realizată de Ionuţ Mareş, a fost compusă din 24 de filme, româneşti şi străine, alese din peste 600 de producţii.

Timp de şase zile, publicul ANONIMUL a văzut 44 de filme, şapte dintre ele făcând parte din retrospectiva dedicată regizorului ucrainean Sergei Loznitsa, invitatul special al acestei ediţii, ce a primit Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. De asemenea, în programul festivalului s-au regăsit şi proiecţii speciale ale unor filme româneşti ce urmează să intre în circuitul cinematografic în această toamnă, cum sunt La Gomera, noul film al lui Corneliu Porumboiu, şi Arest, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn.

Retrospectiva ANONIMUL va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2019 la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti.

***
Ne puteţi urmări pe:
http://www.festival-anonimul.ro | Facebook | Instagram

***
Silva prezintă ediţia a 16-a a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundaţia Anonimul şi Asociaţia FAMart.
Proiect cultural co-finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Cineaştilor din România şi Dacin Sara.
Sponsori: Bristot România, TNT Romania, IT Smart Distribution
Parteneri principali: Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Green Village, Green Dolphin Camping
Parteneri: Memento Bus, Selgros, IQOS, Hotel Ibis Gara de Nord, Enterprise, Navrom Delta, Complex Europolis, Hotelul Delta, Asociaţia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Film Festival, iCover, Evergreen Concept, Sound Division, Creatrix Fama, Coca-Cola, Via Viticola, Crama Alcovin Măcin, Crama Hamangia, Mouton Cadet, Martini, Eventbook.ro
Cu sprijinul: Primăria Mahmudia
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Libertatea.ro, News, All about Romanian Cinema, Films in Frame, Ziarul Metropolis şi Un site de muzica.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus