Testimonial (2008) este povestea câtorva artişti sau scriitori din SUA, Germania şi România (Helmut Dubiel, William Finn, Jörg Immendorff, Katherine Sherwood, Bill Viola, Peter Jecza) care au trecut şi ei prin complicate intervenţii chirurgicale şi care, dedicându-se creaţiei până în ultima clipă, şi-au prelungit viaţa. Cât timp a lucrat la Testimonial, tumoarea lui Răzvan Georgescu a stagnat. A început să evolueze abia după ce s-au terminat filmările. În 2014 avea să termine un alt documentar, Paşaport de Germania / Trading Germans, ai cărui interpreţi sunt câţiva cetăţeni români de etnie germană care, înainte de 1989, au reuşit să emigreze în Germania, iar acum povestesc despre viaţa în noua lor patrie.
Este surprinzătoare seninătatea mărturiei din Testimonial, tenacitatea unor oameni (care nu interpretează roluri) ce trăiesc under pressure, răscumpărând timpul prin cărţile pe care le scriu, spectacolele pe care le regizează / coregrafiază, prin tablourile pe care le pictează sau prin materialele video pe care le regizează. Este uimitoare calea pe care a ales-o Răzvan Georgescu pentru a vorbi despre sine prin poveştile de viaţă ale altora. Unul din cei filmaţi, scriitorul şi filozoful Helmut Dubiel, vorbeşte despre războiul său nevăzut cu boala - pe de o parte dorinţa imperioasă de a renunţa, de a se considera mort faţă de lume, pe de altă parte nevoia de a se reinventa, de a nu se da bătut. La un moment dat, spune că boala i se pare că i-a fost dată pentru că l-a mâniat pe Dumnezeu atunci când, în tinereţe, îndrăgostindu-se de cea care avea să-i devină soţie, a uitat de Dumnezeu. Katherine Sherwood, artist plastic, după o perioadă de convalescenţă, s-a apucat din nou de pictat. Noile sale lucrări, de mari dimensiuni (pentru că îşi pierduse motricitatea fină), imaginau trupuri hiper-realiste în diverse forme de suferinţă, de malformare.
Pe alocuri, Testimonial aminteşte de coregrafiile şi tragi-comedia din All That Jazz, pe care Bob Fosse l-a conceput după criza cardiacă suferită pe când filma Lenny. Testimonial este tot un fel de "good-bye, life" şi un omagiu adus bucuriei de a exista. Chiar dacă numărătoarea inversă ştii că nu mai poate fi oprită. Într-un fel, este şi un film despre nemurire, pentru că cel care ştie că va muri, că poate muri în orice clipă, este deja nemuritor. Răzvan Georgescu avea să mai trăiască 12 ani după ce primise diagnosticul.
Vezi trailerul filmului aici.