Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Chernobyl

Minciuna de la Cernobîl. Călătorie în timp - Chernobyl


Capital cultural, august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
(CNN, 11 iulie 2019) - Cernobîl, locul celui mai grav dezastru nuclear care a provocat mii de decese, a devenit oficial sit turistic. Cîndva centrul unei zone de excludere ce cuprinde teritoriul afectat, Cernobîl este acum, după difuzarea serialului HBO care vorbeşte despre tragedie, vizitat de tot mai multă lume. Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, este timpul unei alte abordări în privinţa turismului în zonă. El a şi semnat un decret în acest sens. "Cernobîl este un element negativ pentru imaginea ucraineană. A venit vremea să schimbăm acest lucru", a afirmat Zelenski.

(Reuters, 4 iunie 2019) - Succesul miniseriei americane de televiziune care prezintă cel mai grav accident din lume, cel de la Cernobîl, a dus la creşterea numărului de turişti care vin în zonă. O agenţie de turism a raportat o creştere cu 40% a rezervărilor, după debutul din luna mai 2019 al serialului. Tururile ghidate în limba engleză costă aproximativ 100 de dolari de persoană.

Poate un loc blestemat să devină punct de atracţie turistică? Dacă e să dăm crezare informaţiilor vehiculate în presă (şi nu există nici un motiv să nu o facem), uite că se poate. Potrivit agenţiei Reuters, procentul celor care au vizitat în ultima vreme locul exploziei îngrozitoare de acum 33 de ani de la Cernobîl a crescut semnificativ. Actorul Volodimir Zelenski, care a fost ales în luna aprilie preşedinte al Ucrainei, a simţit şi el că trebuie să bată fierul cît e cald şi a declarat că brandul negativ cu care a fost asociată pînă acum zona devastată trebuie să dispară şi că acest teritoriu merită "o viaţă nouă".

Remarcabil în toată povestea asta este că interesul turiştilor care aleg să vadă cu ochii lor cum arată Cernobîlul se datorează unui serial de televiziune. Nu vreunui documentar ce descrie faptele exact aşa cum s-au întîmplat şi nici relatărilor ce se bazează pe acurateţea ştiinţifică. Nu se datorează nici măcar sutelor de mărturii cutremurătoare adunate de ziarista bielorusă Svetlana Aleksievici, laureată cu premiul Nobel pentru literatură. Cartea ei, Dezastrul de la Cernobîl, a fost publicată iniţial în 1997 şi este rezultatul unei documentări începute în 1986, imediat după catastrofă. Cine a citit-o deja, ştie că fiecare dezvăluire a oamenilor care au trăit Cernobîlul pe pielea lor are brutalitatea unui pumn în stomac. E atîta durere în paginile ei, atîta revoltă că un asemenea dezastru s-a putut întîmpla încît ţi-e ruşine că faci parte din specia umană. Doar războaiele sau genocidurile îţi mai provoacă senzaţia asta, că omul e capabil de cele mai cumplite orori. Chiar dacă Cernobîlul nu a fost o crimă făcută premeditat, pînă la urmă tot un război a fost. Un război în care inamicul era invizibil. Iar victimele care au fost nevoite să îl înfrunte habar nu aveau la ce să se aştepte.

Au fost oameni care ştiau cît de grave sînt urmările exploziei şi totuşi nu au mişcat un deget pentru a limita efectele şi pentru a preveni victimele. Cei mai mulţi nu bănuiau că aerul pe care îl respiră o să îi omoare. Doar au crescut cu ideea că centralele nucleare din U.R.S.S. sînt aşa de sigure că ar putea fi amplasate în Piaţa Roşie. Indignarea cu care rămîi după cartea Svetlanei Aleksievici ţine de nevoia fiecăruia dintre noi de a înţelege. Înţelegi că "lichidatorii", cei care au fost puşi să intervină şi să cureţe zona, au înfruntat moartea fie inconştient, fie din spirit de sacrificiu. Însă te întrebi cum a fost posibil ca autorităţile să gestioneze atît de iraţional o tragedie încît au lăsat-o să capete dimensiuni uriaşe. Mini-seria HBO despre explozia din Cernobîl încearcă să răspundă la această întrebare. În carte predomină perspectiva celor care nu cunoşteau proporţiile dezastrului, dar au fost victimele lui; în film accentul cade pe cei care aveau putere de decizie şi pe mecanismul care a făcut posibilă tragedia.

"Care e preţul minciunilor? Nu e vorba că le vom confunda cu adevărul. Adevăratul pericol este că dacă auzim prea multe minciuni n-o să mai fim capabili să recunoaştem adevărul. Atunci, ce e de făcut? Nu ne mai rămîne decît să renunţăm şi la speranţa de a afla adevărul şi să ne mulţumim cu poveşti. În aceste poveşti nu contează cine sînt eroii. Tot ce vrem să ştim e cine se face vinovat". Cu aceste cuvinte începe (şi se termină, circular) serialul. Îi aparţin omului de ştiinţă Valeri Legasov. Le înregistrează pe o casetă audio, cu cîteva minute înainte de a se sinucide. Sîntem în 26 aprilie 1988, la Moscova, exact la ora cînd se împlinesc doi ani de la explozie. De aici încolo, cele cinci episoade ale mini-seriei vor recrea coşmarul celei mai mari catastrofe civile din istoria umanităţii. A fost un preţ cumplit, dar explozia a contribuit la destrămarea Uniunii Sovietice, tocmai pentru că i-a detectat punctele vulnerabile. Colosul comunist se sprijinea pe un teren ce părea indestructibil, dar Cernobîlul a emanat exact substanţele nocive ce i-au iniţiat declinul.

Creatorul serialului este Craig Mazin. În paralel cu producţia de televiziune, el a lansat şi un podcast în care prezintă detalii din spatele filmărilor şi explică unele discrepanţe dintre realitate şi ficţiune. Mulţi l-au criticat şi au spus că se îndepărtează de adevărul istoric pentru a construi o imagine hollywoodiană, cu personaje pozitive de o parte şi forţe malefice de cealaltă parte. Alţii au strîmbat din nas că în film se vorbeşte engleză, nu ruseşte cum ar fi fost normal. În paranteză fie spus, Craig Mazin a avut această intenţie, dar a renunţat repede, din cauza accentului actorilor. În plus, cînd e vorba de emisiuni de radio şi de ştirile transmise la televizor sau de anunţurile de evacuare a populaţiei, el foloseşte sunetul original luat din arhive, în ruseşte. Cele mai vehemente critici au venit din partea presei fidele lui Vladimir Putin. De altfel, ruşii au anunţat că i-a deranjat aşa de tare perspectiva occidentală pe care o dă acest serial asupra exploziei, că va pregăti propria versiune asupra evenimentelor. Să ne mirăm? Nu prea. La fel cum nu ne miră nici succesul fabulos pe care serialul HBO l-a avut la public. A devenit cel mai bine cotat serial din istorie poate pentru că fiecare a găsit cel puţin un element demn de admiraţie în poveste.

Sînt de remarcat în primul rînd reuşitele ce ţin de scenariu şi scenografie. Firul narativ este construit inteligent şi condus cu precizie. Interioarele şi planurile exterioare sînt reconstruite fidel şi veridic; detaliile, inclusiv cele vestimentare, sînt punctate atent. Pînă şi un sunet precum bîzîitul albinelor într-un moment încărcat emoţional al filmului (cel al împuşcării animalelor contaminate) are darul de a sublinia măiestria cu care sînt folosite toate mijloacele pentru a capta simţurile spectatorilor. Dar, mai presus de toate, emoţia ne este solicitată. Sînt multe scenele cu un impact puternic. Voi aminti doar două dintre momentele în care eu mi-am simţit stomacul în gît din cauza tensiunii, lăsînd cititorii (care încă nu au văzut serialul) să se convingă că sînt multe alte scene copleşitoare: cel în care betonul acoperă nişte sicrie de zinc în care sînt îngropate trupurile radioactive ale pompierilor ce au încercat să stingă focul la Cernobîl şi momentul cînd soldaţii curăţă bucăţile radioactive de grafit de pe acoperişul centralei.

Actorii sînt alt motiv care te fac să te uiţi cu plăcere (mă rog, dacă plăcerea se poate asocia cu un subiect terifiant). În rolurile principale se disting detaşat Stellan Skarsgård (în rolul lui Boris Şcerbina, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, însărcinat cu gestionarea crizei provocate de explozia reactorului 4 de la Cernobîl) şi Jared Harris (care îl întruchipează pe Valeri Legasov, fizicianul numit în comisia de anchetă, cel care a încercat să limiteze efectele exploziei). Lor li se adăugă Emily Watson (în rolul unui personaj fictiv, Ulana Khomyuk, creat pentru a omagia toţi oamenii de ştiinţă care au contribuit la aflarea adevărului despre Cernobîl) şi multe personaje secundare care joacă foarte bine: şeful minerilor care au fost puşi să sape un tunel pe sub reactor, soţia pompierului Vasili Ignatenko, mort după explozie, sau Anatoli Diatlov, inginerul-şef al centralei şi principalul vinovat pentru dezastru.

Principalul vinovat, dar nu singurul responsabil. Cu eleganţă de detectiv, Craig Mazin demonstrează în Chernobyl că nu un singur om, ci sistemul politic comunist, clădit pe minciună şi negarea adevărului, a dus la această tragedie. Nu-mi amintesc ce discutau adulţii din familia mea în acele zile din 1986, ştiu însă că atunci cînd au început să ajungă la noi informaţiile despre explozie (mai mult de la Europa Liberă decît din ziarul Scînteia), nu ne-au mai lăsat o vreme să stăm prea mult pe-afară, iar la şcoală ne dădeau pastile cu iod. Am priceput că ne pîndeşte un pericol, chiar dacă era unul nenumit concret.

Pentru noi, care am trăit în comunism, Cernobîlul nu pare deloc o distopie. Înţelegem perfect "preţul minciunilor" la care se face referire în serial. Poate că turistul occidental are nevoie să vadă cu ochii lui ca să se convingă că pe planetă există un asemenea loc bîntuit de fantoma morţii. Acolo, chiar şi acum, la 33 de ani de la explozie, apa pe care o bei, mîncarea pe care o mănînci, aerul pe care îl respiri, toate te pot ucide. În Prîpeat, oraşul-fantomă aflat la 3 kilometri de Cernobîl, nu ai voie să bei, să mănînci sau să fumezi. Regulile de securitate impun să nu calci nici măcar pe iarbă. De ce ai alege o destinaţie de vacanţă atît de restrictivă? Poate pentru a călători într-un timp care pînă acum ţi-a fost accesibil doar prin intermediul poveştii. Vei putea apoi, arghezian, să îl pipăi şi să urli "Este!".




 Toate articolele despre Chernobyl


1 comentariu

  • Jale
    Viorica Nișcov, 03.09.2019, 16:10

    E groaznic, si spune multe de specia umană, că o tragedie fără precedent ajunge obiect de pelerinaj turistic!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer