O comedie galopantă la Turda - Omul care a văzut moartea

În prag de alegeri, când manevrele politice se înteţesc şi candidaţii se îngrămădesc să ajungă pe câte un loc avantajos pe listele electorale, numai bine pică o satiră care să biciuiască moravurile politicienilor şi să stârnească ilaritate în rândul electoratului, sătul până peste poate de matrapazlâcurile puse la cale în lupta pentru putere. Un spectacol realizat parcă anume pentru această perioadă, pentru deschiderea minţilor, dar şi pentru pură relaxare, programat, aş zice, chiar în acest sens este Omul care a văzut moartea, recenta premieră a Teatrului Aureliu Manea din Turda, acum la început de stagiune, înainte de tragedia din noiembrie. E sănătos să râzi înainte să te dărâme năpasta.

Cunoscuta comedie a lui Victor Eftimiu s-a mai jucat de trei ori, în scurta-lunga existenţă a teatrului turdean, dovedindu-se o piesă de rezistenţă în repertoriu. Prima înscenare a avut loc în stagiunea 1955 - 1956 în regia lui Emerik Kraus, a doua în stagiunea 1996 - 1997 în regia lui Mircea Cosma şi a treia în stagiunea 2005 - 2006 în regia lui Ovidiu Cosac.

De parcă succesul din 2006 n-ar fi fost de ajuns, Ovidiu Cosac s-a încumetat la o nouă montare, stăpân pe mijloacele sale de expresie şi pe experienţa acumulată cu această piesă şi pe succesul ei garantat la public. A invitat actori prestigioşi din afară, s-a servit de un minim decor şi Vagabondul simpatic al lui Eftimiu a urcat iar pe scenă în persoana actorului şi directorului Cătălin Grigoraş, potriveală de zile mari între temperamentul lui artistic şi tipul de personaj încredinţat.

Direcţia de scenă face un mic, dar esenţial pas lateral din clasicitatea textului, din discursul realist, uşor prăfuit totuşi, aducând elemente de expresivitate inedite, acolo unde cu greu îţi puteai imagina că vor avea loc inovaţii. Şi ele sunt, există, înviorează mizanscena, subliniază subtilitatea şi incisivitatea mesajului transmis în regim de comic bine dozat, turnat cu meşteşug din polonicul cathartic.

Cel puţin două soluţii de decor îşi validează utilitatea. Este vorba despre butoiul transformat în seif (Domnul Filimon este podgorean) şi scaunele-simbol (unul exagerat de mare, celălalt exagerat de mic) pe care sunt aşezate alternativ personajele pentru a-şi măsura importanţa în funcţie de situaţia în care se află. Desigur, finalul este apoteotic pus în cadrele deriziunii cu urna de vot volantă şi buletinele de vot, albe la introducere şi verzi la deschiderea urnei. Atenţie, situaţia e verde când vine vorba de alegeri! Verde alarmist, nu ecologist! După ce ele sunt împrăştiate pe scenă, femeia de serviciu vine şi le mătură. Evident că voturile sunt de mare importanţă... Sugestii de un umor irezistibil, muşcător, dureros pentru sorţii de azi ai democraţiei noastre fragile, tot mai frăgezibilă şi mai firavă de la o zi la alta.

Spectacolul lui Ovidiu Cosac beneficiază de o distribuţie foarte bună, care stă sub semnul unei continue încântări pe tot timpul reprezentaţiei. După încântarea prilejuită de Cătălin Grigoraş, amintită deja, următoarea dintre încântări este reîntâlnirea cu Nicoleta Bolcă în rolul Ralucăi Filimon. Actriţa pune în evidenţă capabilităţile volitive ale personajului, o femeie plină de solicitudine, o sensibilitate în alertă maximă cu efecte comice după cum se cere la carte.

Serios în comicării, speculativ în privinţa nuanţelor, debordant în gestică şi rostire, Marian Negrescu este un Alexandru Filimon atipic, cu barba în vânt şi părul în lungi plete, vijelios şi prăpăstios în acelaşi timp, gata să pună de-o candidatură în prăpăditul oraş de provincie. Marian Negrescu are şarmul înnăscut de a cuceri publicul după primele replici rostite şi formează un duo excelent cu Cătălin Grigoraş. O foarte bună impresie face Cornel Miron în rolul farmacistului Leon, un tip spilcuit şi orgolios nevoie mare, subliniind prin rigiditatea lui comică conformismul personajului.

Tinerii Paul Popa (George) şi Ioana Ladoş (Alice), bine dirijaţi de mentorii lor, el caraghios timid vorbind graseiat, ea plutind în suavităţi feciorelnice, au secvenţe remarcabile pentru afirmarea talentului lor. Din acest punct de vedere, textul e ofertant şi regizorul nu le-a obturat şansa insinuării în jocul colectiv. Dimpotrivă.

Vizualul a pătruns şi pe scena prăfuită a teatrului - asta-i moda, n-avem ce-i face - extrapolând şi aici perimetrul consacrat exclusiv acţiunii cu o scurtă proiecţie video reprezentându-l pe "omul care a văzut moartea" aruncându-se în gârlă şi pe salvatorul lui sărind după el. De aici începe totul. Care sunt urmările acestei salvări? Mergeţi să vedeţi premiera de la Turda. O comedie galopantă care nu trebuie ratată.