După opt zile efervescente, Festivalul de teatru pentru adolescenţi Excelsior Teen-Fest s-a încheiat. Cine sunt EU?, întrebarea-oglindă a adolescenţei, a fost tema ediţiei 2019 şi s-a regăsit în fiecare dintre cele 12 spectacole de teatru din secţiunile principale. Pentru cei aproximativ 1500 de spectatori adolescenţi, Teen-Fest a însemnat o altfel de întâlnire cu teatrul, prin spectacolele conectate la nevoile şi întrebările noii generaţii: texte clasice "recitite" într-o nouă cheie regizorală (Reborn Classics) şi poveşti inspirate din provocările vieţii de adolescent (Teen Attitude).
Ca la fiecare ediţie, festivalul înseamnă, însă, mai mult! Maratonul Adolescenţei Teens in the Spotlight a oferit adolescenţilor posibilitatea de a-şi descoperi creativitatea şi de a se exprima artistic. Aventura autodescoperirii a continuat la Atelierul de artă fotografică, spaţiul-poveste unde liceenii au explorat cine sunt, prin unghiul subiectiv al obiectivului foto. La rândul lor, elevii Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" şi ai Şcolii de Artă Bucureşti au surprins definiţii ale Eu-lui adolescent în picturile şi fotografiile lor, expuse în foyerul Teatrului Excelsior, pe întreaga durată a Festivalului. Şi cum Teen-Fest este deschis către toate categoriile de spectatori, aproximativ 100 de tineri cu deficienţe senzoriale au beneficiat, şi la această ediţie, de întâlnirea cu teatrul, graţie unor mijloace tehnice auxiliare, în cadrul secţiunii #împreună.
Cel mai aşteptat moment al Festivalului a fost, cu siguranţă, seara de Gală, când Juriul adolescenţilor a desemnat spectacolul câştigător al celei de-a V-a ediţii Excelsior Teen-Fest: Monster, de Duncan Macmillan, regia Nae Constantin Tănase - o producţie Vanner Collective în parteneriat cu Centrul de Teatru Educaţional Replika.
Aşadar, chiar dacă aflat sub semnul unei întrebări (Cine sunt EU?), putem afirma cu certitudine că Teen-Fest a fost, şi în 2019, spaţiul nelimitat al creativităţii şi al empatiei, locul unde adolescenţii sunt nu doar spectatori (auto)reflexivi, ci şi protagoniştii sau creatorii propriilor poveşti, sub semnul explorării propriei identităţi.
Povestea Teen-Fest va continua anul viitor! Până atunci, atmosfera celui mai tânăr festival al toamnei poate fi surprinsă pe Blogul Festivalului, https://teenfest.teatrul-excelsior.ro/, pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/excelsiorteenfest/ şi pe website-ul Teatrului Excelsior, https://www.teatrul-excelsior.ro/teen-fest.
Organizator: Primăria Capitalei prin Teatrul Excelsior
Sponsori: Aqua Carpatica, PanFood, Biscuiţii Poieni, LaPlăcinte, SanoVita, Domeniile Sâmbureşti
Parteneri instituţionali: Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Teatrul Nottara, Centrul de Teatru Educaţional Replika, unteatru, Teatrul Toma Caragiu Ploieşti; Colegiul Naţional "Elena Cuza", Liceul Bilingv "Miguel de Cervantes", Şcoala Centrală, Şcoala Europeană Bucureşti, Şcoala de Artă Bucureşti, Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza"
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Bucureşti FM, AGERPRES, Revista Culturală Leviathan, Revista Amfiteatru, Ziarul Metropolis, SAPTE SERI, Zile şi Nopţi, Star Gossip Magazine, Click pentru Femei, OK Magazine, Femei de 10, Interviuri cu Mia, alinaprodan.ro, Going Out.
Cu sprijinul: Ericom Intersigma, STB, 5 To Go.