Filmul lui D.J. Caruso atrage prin numele interpreţilor- Al Pacino, Matthew McConaughey, Rene Russo. Subiectul filmului nu e, din păcate, interesant pentru toată lumea- cel puţin pentru mine nu e deloc. Nu găsesc fascinantă lumea pariurilor sportive din Statele Unite, după cum nu găsesc fascinant nici fotbalul american. Prin urmare, pentru mine cel puţin, filmul a fost teoretic interesant prin intriga ce, eventual, ar fi putut transcende pariurile sportive, şi prin actorii, care ar fi putut oferi interpretări originale.
În Two for the Money, un sportiv talentat (McConaughey), accidentat iremediabil, reuşeşte să facă carieră în cea mai tare firmă de consiliere de pariuri din S.U.A. El se trezeşte peste noapte cu un telefon şi o voce fermă îi dă toate indiciile că l-a apucat pe Dumnezeu de picior, dar şi că Dumnezeu îi prevăzuse toate mişcările. Vocea îi aparţine lui Walter Abrams (Al Pacino), patronul acelei firme. Relaţia mentor - protejat se transformă în relaţie tată adoptiv - fiu. Tînărului genial în pronosticuri i se promite o carieră de aur în schimbul construirii unei noi personalităţi - i se schimbă numele, i se schimbă înfăţişarea, îi creşte contul în bancă, i se aduc prostituate scumpe la scară. Bătrînul Abrams, bolnav incurabil, e fericit că şi-a descoperit urmaşul, prin urmare se străduieşte să-l înveţe repede tot ce ştie, toate trucurile. Pînă în momentul în care, confruntat cu reversul medaliei, adică cu un şir de insuccese, tînărul îşi dă seama că nu vrea să fie aşa cum Abrams i-o cere, că nu-şi permite să-şi joace inocenţa pe un pumn de dolari.
Acestea sunt datele teoretice, acelea pe care filmul intenţionează să ni le servească. În realitate, dilema majoră a unui spectator ar fi dacă manipularea inocenţei nu e cumva o falsă problemă, din moment ce pariurile sportive se fac, normal, pentru a obţine bani, iar agenţiile de consiliere tot pentru bani lucrează. Astfel văzute lucrurile, dilema morală a personajului interpretat de Matthew McConaughey e una derizorie şi străvezie. El vrea să urce pe scara succesului, el vrea să devină celebru şi bogat, dar nu înţelege că regula jocului cere mereu ceva în schimb.
Scenariul e destul de stufos, din teama poate de a nu fi prea schematic. Relaţia mentor-discipol pare, în realitate, că e sabotată nu de scrupulele morale ale tînărului, cît de dificultatea de a-şi asuma eşecurile. Two for the Money e mult mai puţin convingător decît era un alt film asemănător în care juca Al Pacino, The devil's advocate / Pact cu diavolul, unde personajul său, patronul unei firme de avocatură, era în mod vădit asociat cu cel al cărui nume nu se pronunţă, scopul ultim al filmului fiind de a pune la zid o societate în care banii scuză mijloacele. Finalului apocaliptic din The devil's advocate i se opune finalul filmului de faţă, în care lui Abrams soţia (Rene Russo) îi dă cu dragoste o lecţie despre cum nu trebuie să continue să dorească să (o) piardă. Căci filmul joacă, mai neclar, şi pe latura dependenţei, precum şi pe cea a pierderii.
Regula spune că un film cu Al Pacino e un regal şi că face toţi banii. Ce păcat însă că Pacino joacă de la o vreme în acelaşi registru!