Aceeaşi echipă care a semnat Transporter / Curierul 1 şi 2, adică Luc Besson şi Louis Leterrier, se menţine în atenţia amatorilor filmelor de acţiune cu unul în care protagonist e Jet Li. Dar el nu e singura vedetă. Pentru a lărgi rîndul fanilor, dar şi paleta interpretativă a starului chinez (dacă se poate vorbi de ea), Morgan Freeman şi Bob Hoskins au fost convinşi să i se alăture. Rezultatul e un film mai "profund" decît altele cu Jet Li sau decît Transporter, iar ghilimelele au un scop precis. Căci nu găsim profunzime, ci calea care ar trebui să ducă la ea, nu găsim emoţie, ci forma ei teoretică. Danny the Dog / Dresat pentru a ucide e, ce-i drept, un film mult mai elaborat decît obositor-penibilul Transporter. Massive Attack şi RZA au realizat, de pildă, coloana sonoră. Însă rămîne un film cu Jet Li, adică un film de acţiune, oricît de mult s-ar strădui acesta să dea impresia că are o viaţă interioară, că gîndeşte. De altfel, scenaristul Luc Besson are, se pare, şablonul Jet Li bine fixat în minte, din moment ce nu reuşeşte să-i descrie un traiect biografic şi psihologic convingător, lăsîndu-l pînă la urmă în sosul lui.
Pe scurt, Danny (Jet Li) a fost luat de mic de un pungaş (Bob Hoskins), care i-a ucis mama şi l-a dresat ca pe un cîine să ucidă oameni. Stă cu lesa (fără lanţ) la gît şi, în momentul în care stăpînul îi spune: "Omoară-l!", asta şi face. Dresat, mai degrabă robotizat, Danny nu e capabil la începutul filmului nu numai să vorbească, dar nici măcar să aibă conştiinţă de sine şi să lege gînduri coerente. Dar această stare de lucruri se va schimba cînd Danny va cunoaşte un acordor de piane (Morgan Freeman), căruia cecitatea îi dă posibilitatea să simtă oamenii. În casa acestuia, unde se refugiază, Danny descoperă brusc nu numai prietenia şi familialitatea, dar şi muzica şi dragostea, făcînd salturi uluitoare de la stadiul larvar iniţial. Luc Besson se foloseşte de metafore şi paralelisme comprehensibile, comparîndu-l pe însuşi bătăuşul lui Li cu un pian dezacordat. Nu bănuiam că zace atîta sensibilitate în el. Chiar Jet Li mărturiseşte, cumva depăşindu-şi atribuţiile, că filmul "este o frumoasă parabolă contra violenţei". Chiar aşa. De asta poate secvenţele "de bătaie" au loc chiar şi atunci cînd Danny nu mai vrea să lupte. Publicul vrea! Bietul Jet Li. A căpătat aura unui gladiator aruncat în arenă de un sistem pe care nu-l mai poate opri.