Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  2 fraţi

Cînd plictiseala devine dramatică - 2 fraţi


Academia Caţavencu, ianuarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un îndreptar pentru menţinerea plictiselii în perfectă stare de funcţionare nu s-a mai scris pînă acum, şi poate că ar cam fi cazul. Căci şi plictiseala - plictiseala aceea care te face să vrei să te ridici cît mai urgent de pe scaun şi să o rupi la fugă - trebuie cumva sistematizată.

Îndreptarul ar putea începe chiar cu textul piesei despre care, teoretic, este vorba în această cronică. Plictiseala dramatică îi va rămîne veşnic îndatorată lui Fausto Pravidinio, a cărui dramă de bucătărie, intitulată 2 fraţi, este tot ce îmi doream mai puţin. Doi fraţi banali, de o impecabilă mediocritate, trăiesc în acelaşi apartament cu o fufă, care este amanta unuia dintre ei. Amanta asta nu prea îşi spală farfuriile după ea, şi fratele amantului fufei - ale cărui valori morale ar putea fi sublimate într-o singură propoziţie (Nu e bine să minţi!) - este nevoit să facă un regulament penibil.

Plictiseala de ansamblu ar fi avut mult de suferit dacă textul, de un foarte neinspirat realism, ar fi fost însoţit de o regie spectaculoasă. N-a fost cazul, căci regia tînărului Constantin Lupescu nu a subminat nici o clipă monotonia imaculată a textului. Ar fi putut exista, totuşi, riscul ca plicticoşenia indusă de text şi regie să fie afectată de o scenografie îndrăzneaţă şi de un joc imprevizibil al actorilor. Iar n-a fost cazul. Cu un linoleum obosit pe jos, un frigider numai bun de dus la fier vechi, o chiuvetă şi o măsuţă pe care o ardea un filtru de cafea - e greu să captezi atenţia unui spectator, care, din fericire, a mai văzut şi alte piese la viaţa lui. Nici măcar inserturile video, la un televizor aşezat la poalele chiuvetei, nu au atentat vreun moment la plictiseala dramatică pe care am resimţit-o din plin. Cît priveşte jocul actorilor, cu excepţia cîtorva momente, cînd au ţipat mai mult decît era cazul, n-am reţinut decît o glumiţă din finalul piesei: "Ce-ai făcut în toţi aceşti ani?" "M-am tuns." Că, în cele din urmă, fufa a fost omorîtă, da, mi-a plăcut, dar de ce a trebuit să dureze atît? Eu cu asta aş fi început.

În concluzie, piesa 2 fraţi este tot ce avea mai mare nevoie un îndreptar pentru menţinerea plictiselii în perfectă stare de funcţionare. (Îi cer scuze prietenei mele că am dus-o la această piesă. Nu se va mai repeta.)




2 fraţi
de Fausto Pravidinio;
regia: Constantin Lupescu;
scenografia: Adelina Peter;
cu: Olimpia Mălai, Doru Cătănescu, Constantin Lupescu
Club La Scena.



 Toate articolele despre 2 fraţi


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulian Tănase


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer