Mă-ntrebau unde eşti în al lor Bucureşti - Urban GIF Show

Teatrelli. Spaţiu cultural & casă venerabilă în piaţa Lahovari din Bucureşti. Foaier. Public aşteptând îngăduirea accesului în sală. Un voice-over feminin rosteşte cuvinte în engleză. Par comenzi pentru o maşinărie. Începe accesul în sală.

Câte două rânduri de fotolii flanchează trei dintre cele patru laturi ale spaţiului de joc. În mijloc, cei patru performeri-dansatori: Alexandra Mihaela Dancs, Paul Cimpoieru, Denis Bolborea, Simona Dabija. Undeva aproape de a patra latură, povestitoarea (Nicoleta Lefter), aşezată pe un leagăn construit dintr-un skateboard (scenografia: Cristina Milea). Pe locul obişnuit al barului din Teatrelli, perfomerul-muzician Vlaicu Golcea şi Florin Fieroiu, autorul conceptului (hai să-l numim coregraf-regizor) care a dus la Urban GIF Show.

Textul autoarei dramatice braşovene Elise Wilk focalizează 24 de ore din viaţa unui mare oraş. Deşi el ar putea fi oricare, anumite elemente vizuale (de pildă, sigla STB) îl individualizează. E vorba de Bucureşti.

Poemele urbane ale lui Wilk urmăresc patru personaje: un bărbat rămas singur, o femeie singură într-o căsătorie, un adolescent ai cărui părinţi se ceartă, o stewardesă care zboară mai întâi la Palermo şi apoi la Viena.

Cei patru dansatori urmăresc şi nu prea vorbele povestitoarei. Poate că fiecare dintre ei e unul dintre cele patru personaje din naraţiune sau poate că nu. De pildă, atunci când auzim despre stewardesa care îşi trage troller-ul pe trotuar parcă o vedem pe Mihaela Dancs transformând vorbele în gesturi. Ori poate e o impresie.

Gesturile dansatorilor sunt mai mereu repetitive. Minimum 3-4 repetiţii pentru fiecare succesiune de 3-4 mişcări. Ca într-un GIF pe care niciodată nu îl vezi o singură dată.

Printre cele patru fire narative principale, Elise Wilk strecoară mici fraze despre mulţi alţi locuitori ai oraşului. Alte fraze privesc soarele, luna, aerul, luminile, culorile, sunetele oraşului.

Proiecţiile video şi grafica (Ioana Ilaş-Bodale, Mircea Ilaş) acoperă podeaua şi peretele în dreptul căruia nu stau spectatorii. Uneori, imaginile dau senzaţia de vertij. De multe ori, imaginile sunt blurate.

În ciuda texturii electronice, muzica (Vlaicu Goicea) încălzeşte, complementând în chip potrivit timbrul blând al Nicoletei Lefter. În porţiunile non-verbale, sunetele evocă ritmul şi un anumit timp al oraşului, nu neapărat cel prezent

Puse împreună, adunate în acelaşi loc, vorbele, mişcările, muzicile şi imaginile formează un obiect frumos. Să-i spunem spectacol de teatru-dans-video-muzică, omagiu ascuns pentru un oraş şi oamenii lui.

Voice-over-ul înregistrat, în engleză, revine pe final. Comenzile sale sacadate vizează, într-adevăr, nişte maşinării. Sau poate nişte semi-maşinării. Jumătate om, jumătate automatom. Deităţile viitorului.

Poate că ce am văzut s-a petrecut în universuri paralele. Vocea povestitoarei e de azi, mişcările dansatorilor dintr-un mâine. Poate de aceea recunoaştem în gesturile lor doar fragmente, cioburi din vorbele Nicoletei. Doar ecouri din Şeherezada vor mai fi de auzit în lumea oamenilor-maşini.

*
Echipa spectacolului: Florin Fieroiu (regie, coregrafie, concept), Vlaicu Golcea (muzică originală, sound design şi instalaţie sonoră), Cristina Milea (scenografie), Elise Wilk (dramaturgie/poeme urbane) şi Ioana Ilaş-Bodale şi Mircea Ilaş (video şi grafică), alături de performerii Nicoleta Lefter, Alexandra Mihaela Dancs, Paul Cimpoieru, Denis Bolborea şi Simona Dabija.