Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Hamlet în sos picant

Comicării selective - Hamlet în sos picant


Tribuna, decembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Universul Shakespeare e atât de prezent în mentalul colectiv încât nu mai surprinde pe nimeni familiaritatea contagioasă cu personajele Marelui Will sau cu sintagme celebre din piesele lui, cum ar fi începutul de monolog: A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea... Câteodată, descinzi pe un canal tv şi dai de Shakespeare in Love. Te aşezi pe scaun în sala Naţionalului clujean şi asişti la aşa-zise "procese la teatru" unde Hamlet este acuzat de uciderea lui Polonius, într-o înscenare ca la tribunal, cu juriste de meserie, proiect aparţinând actorului Ionuţ Caras. Te deplasezi la Târgu Jiu pentru a gusta din "sosul picant" pregătit de trupa Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu" tot sub brandul Hamlet şi dai peste un alt Shakespeare, tocat mărunt, îmbălsămat cu mirodenii din recipiente anume pregătite de bucătarul-dramaturg Aldo Nicolaj...

Scuze! Bucătarul de pe scenă este actorul Eugen Titu, întruchipându-l pe maestrul Froggy, cu studii de "gastro-manie" în Franţa (ne asigură dramaturgul), gata să prepare bucate alese pentru familia regală din castelul Elsinore. Aldo Nicolaj e doar instigatorul din umbră care pune personajele piesei shakespeariene să joace altfel decât după tipicul clasic, ironizându-le galeş. Cum asta? Foarte simplu: închizând respectuos poarta tragediei elisabetane şi deschizând ghiduş uşiţa comediei subtile, postmodernă ca structură, îndreptată spre parodiere sans gêne, spumoasă şi uşoară ca un fulg de nea. Unii au respins revoltaţi această "ruşinoasă băşcălie la adresa piesei Hamlet a lui Shakespeare." Alţii o savurează şi nu văd de ce este înveninată parodierea. A parodia sau a nu parodia pe Shakespeare, aceasta-i întrebarea!

Tratarea à rebours a unui text clasic e un proces firesc, specific modernismului şi postmodernismului care au impus tragi-comedia ca specie aparte. După ce marile mituri au fost povestite iniţial la modul serios, grav, eroic, ele sunt repovestite burlesc, parodic, în glumă, de spirite jucăuşe cu un ascuţit simţ al umorului. Exemple sunt destule. Mă rezum la câteva: de la Giraudoux la Dürrenmatt şi de la Radu Stanca la Marin Sorescu; dar trebuie amintiţi aici şi cei trei autori poznaşi Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield, care au pus de un show nebun, comprimând şi combinând jovial Operele complete ale lui Shakespeare pe scurt. Ca atare, legitimarea parodierii nu se discută, se afirmă.

Şi la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu parodia subţire Hamlet în sos tomat primeşte aura unui succes aşteptat, meritat, la îndemâna realizatorilor. Managerul instituţiei, Cosmin Brehuţă, a mizat pe isteţimea minţii spectatorilor instruiţi de "vărul Shakespeare" şi produsul i-a reuşit. Publicul reacţionează adecvat. Actorii exultă.

Scena elisabetană, generos deschisă spre spectatori, din cocheta sală a teatrului, oferă minunate condiţii actorilor-saltimbanci, mereu în mişcare browniană. În plus, decorul propus de Elena Cozlovschi se extinde şi pe verticală, de pe padimentul bucătăriei palatului pe scara din fundal ce duce spre sălile palatului, coborând apoi prin trapa amplasată în avanscenă în pivniţa cu provizii. Regizorul Aurel Palade a avut dificila sarcină de a aduce pe scenă atât atmosfera marginală a bucătăriei cât şi focusarea pe tramă, tratată din perspectivă biunivocă.

Printre prezenţele de eroi-fantoşe, aglutinate aiuritor prin qui-pro-quo-uri comice, bucătarul-şef Froggy, interpretat de Eugen Titu, dobândeşte prestanţă de om-orchestră, dirijând "ostilităţile". Actorul atinge un vârf evolutiv admirabil în secvenţa "duhul tatălui lui Hamlet", de un comic irezistibil, pregătit cu dibăcie. Mădălina Ciobănuc în rolul Cathy, soţia bucătarului, înzestrează cu multă naturaleţe personajul, subliniind caracteristicile unei femei din popor, sănătoasă la minte şi corp. O secondează în maniera de abordare a tipologiei feminine cu trăsături volitive Oana Marinescu în Inge, fiica lor. Iulian Marinescu este Breck, unul dintre servitori, învârtit ca un titirez printre cratiţe şi polonice, printre gafe şi dorinţe. Vlad Fiu, cu părul zburlit şi cu ochelari, aduce în Hamlet negura personajului, drapată în văluri persiflante. El împinge hamletizarea în ridicol duios şi dubios. Augmentând caricaturizarea din textul lui Shakespeare şi din alte montări "serioase", Regina Gertrude de aici coboară la nivelul slugilor, este o beţivă care confundă sticla de alcool cu cea de otravă de şoareci şi moare stupid. Nu că nu şi-ar merita soarta. Prestaţia Rodicăi Gugu Negrescu pune în evidenţă o actriţă de mare forţă dramatică, adaptată la comicării agreabile.

O felie de comic buf cu delicateţuri serveşte Cosmin Brehuţă în Horatio, foarte atent la nuanţe şi la rolul lor în ansamblare pentru a nu sări în stridenţe vulgarizatoare (de altfel, este grija permanentă a regizorului de a menţine întregul spectacol între parametrii unui comic decent). Alexandru Manea creează un Laertes înverşunat, intransigent, răzbunător, stilat, vădind virtuţi de spadasin. În scurtele secvenţe, Ana Negrescu conturează o Ofelie dementă, luată de valul întâmplărilor nefericite. Prea puţin în rolul lui Polonius, Dan Calotă excelează în rolul Reginei (actriţă cu perucă), după cum Bogdan Constantin evoluează ca străjer şi Elios.

Roluri de mai mică întindere, dar de mare importanţă în dinamica jocului prestează Mihai Rădulea (servitorul Grunter şi menestrel), Vlad Rădulea (străjer şi menestrel), Adelina Puzdrea (regizorul trupei de actori aduşi de Hamlet), Valeriu Bîzu, Dan Dobroiu (componenţi ai trupei de actori). Costumaţia pregătită pentru actori de Maria Dore glisează şi ea din convenţia epocii spre o ilaritate moderată, sfidătoare în cazul celor două rochii roşii (a Reginei şi a dublurii ei). Cortina muzicală (propusă de Alexandru Neş) care încadrează în ritmuri antrenante reprezentaţia alternează cu melodicitatea medievală a instrumentelor de coarde utilizate de menestrei.

Poate că "nebuniile" din capul actorilor ar fi luat-o razna, dacă regizorul Aurel Palade nu i-ar fi strunit, nu i-ar fi adus la un numitor comun, acela al decenţei interpretării. La aşa ceva s-ar fi ajuns, deoarece atât de ofertant în scamatorii interpretative este abordarea acestui gen de spectacol-persiflare. Un spectacol care nu-l jigneşte câtuşi de puţin pe Marele Will, ci, dimpotrivă, îl omagiază la modul ludic, după puterile fiecărui interpret de a se arunca în magia jocului. După cum aduce un omagiu teatrului însuşi. Ca şi Romulus cel Mare al lui Dürrenmatt, ca şi Vărul Shakespeare al lui Sorescu şi, desigur, ca multe alte parodii de acest fel sau intertextualităţi cu piese celebre. Este evidenţa care se impune: personajele din teatrul elisabetan trăiesc în actualitatea noastră culturală o nouă viaţă.



 Toate articolele despre Hamlet în sos picant


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer