Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  The Irishman

9 (+1) motive să vedeţi The Irishman


Radio Cluj, decembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
1. E o probă de anduranţă. Dacă tot a devenit în ultima vreme un obicei să dăm gata cîteva episoade pe seară dintr-un serial, cu The Irishman vă testaţi capacitatea de a urmări un film artistic de 3 ore şi jumătate. Este cel mai lung film pe care l-a făcut vreodată Martin Scorsese şi cel mai lung film mainstream lansat în ultimii 20 de ani.

2. Are o distribuţie pe care nu ar trebui să o rateze nici un cinefil care se respectă. Separat sau pe cîte doi din actorii care joacă în The Irishman i-aţi mai văzut, dar niciodată pe toţi trei laolaltă. Robert de Niro, Al Pacino şi Joe Pesci au o revenire spectaculoasă în acest film şi demonstrează, încă o dată, proba talentului incredibil care i-a consacrat. Greu de spus care dintre ei joacă mai bine, toţi sînt fantastici; preferatul meu, în The Irishman este Al Pacino, care de altfel joacă prima oară sub direcţia lui Scorsese, dar m-am bucurat nespus să îl revăd şi pe Harvey Keitel, pe care îl ştiţi din multe filme, inclusiv TaxI Driver (1976) sau din Reservoir Dogs şi Pulp Fiction, filme-cult regizate de Quentin Tarantino.

3. The Irishman nu este încă un film cu mafioţi. Nici măcar încă un film despre Jimmy Hoffa (cel mai cunoscut film biografic despre celebrul lider sindical este cel regizat în 1992 de Danny de Vito, cu Jack Nicholson). The Irishman e diferit de ce s-a făcut pînă acum. Scorsese pare că mai avea lucruri de spus după Goodfellas şi Casino, alte două filme în care e vorba despre crima organizată, şi a revenit la temă, dar nu şi la maniera de abordare a subiectului.

4. Are un ritm aparte. Nu e alert, cum sînt de obicei filmele cu gangsteri, execuţii în stil mafiot şi împuşcături. The Irishman e construit ca o privire înapoi în timp şi de aceea fluxul narativ capătă un ritm al amintirii.

5. Reconstituie o epocă din istoria Americii la care unii, mai în vîrstă, au fost martori; alţii, mai tineri, nu ştiu nimic despre ea. Este în finalul filmului un personaj, o soră medicală tînără, care atunci cînd aude de Jimmy Hoffa ridică din umeri, nu auzise de el. Dacă ar fi fost întrebată de asasinarea lui Kennedy, de asemenea prezentă în film, nu m-aş fi mirat să nu fi auzit nici de asta. Personajele din The Irishman sînt reale, au făcut parte din istorie, au fost prezente în buletinele de ştiri. Martin Scorsese rămîne în ficţiune şi în legendă, dar dă propria lui variantă despre implicarea Mafiei în dispariţia liderului sindical, produsă în 1975. Deşi a fost oficial declarat mort 7 ani mai tîrziu, trupul lui Jimmy Hoffa nu a fost niciodată găsit.

6. Din cadre, din costume, din reconstituirea atmosferei deceniilor trecute, întregul film emană nostalgie. Povestea are un puternic caracter uman în abordare, e un film despre prietenie, frăţie şi trădare. Poate şi despre regrete şi remuşcare. Regizorul s-a inspirat din cartea I heard you paint houses / Am auzit că zugrăveşti case, scrisă de Charles Brandt. (Titlul cărţii e folosit ca replică în film, şi se referă, în limbaj codat, la un ucigaş plătit. Continuarea: Nu doar zugrăvesc, mă ocup şi de tîmplărie, se referă la faptul că după crimă ucigaşul lasă locul curat, scapă de cadavru.)

7. The Irishman ne arată cît de departe poate merge tehnologia în industria cinematografică. Şi nu mă refer la efecte speciale, deja exploatate în blockbustere. Hulită de unii, lăudată de alţii, tehnica de manipulare a imaginilor pe calculator îi arată pe actori cu cîteva decenii mai tineri, sau, după caz, mai bătrîni. Joe Pesci şi Robert de Niro au 76 de ani, Al Pacino, 79. Feţele lor au fost întinerite şi e adevărat că în unele cadre arată bizar şi au ceva robotic în mimică, mai ales la nivelul gurii, dar pînă la urmă e un merit faptul că îi putem vedea pe ei jucînd diferite vîrste; chiar dacă imaginea nu arată perfect şi trupul uneori îi trădează, cred că, din punct de vedere actoricesc, este un cîştig imens. În mod sigur dacă erau înlocuiţi cu alţi actori, atunci cînd acţiunea se referă la alte epoci, calitatea filmului ar fi avut de suferit.


8. Coloana sonoră şi sound designul. Felul în care sînt utilizate muzica şi sunetul în film e absolut extraordinar. De la intensitatea vocilor, la piesele folosite, de la la ambianţa de fundal pînă la o scenă excelentă în care sunetul lipseşte cu desăvîrşire, The Irishman e o construcţie în care totul a fost gîndit în detaliu şi în privinţa sunetului. Un mare plus ce va rămîne în ureche: vocea lui Robert de Niro, în ipostaza de narator.

9. Ca multe alte capodopere înaintea lui, are replici ce pot deveni memorabile. Au fost I'll make him an offer he can't refuse, în Naşul, sau You talkin' to me?, în Taxi Driver, ca să ne referim doar la filme cu De Niro; în The Irishman auzim că Întotdeauna trebuie să îl ataci pe un tip care are o armă şi să fugi dacă are un cuţit, că italienii sînt lipsiţi de imaginaţie şi că pe toţi îi cheamă Tony sau că Trei oameni pot ţine un secret doar dacă doi dintre ei sînt morţi, citat care este preluat de la Benjamin Franklin.

9+1. Argument valabil pentru pasionaţii de bijuterii pe patru roţi: Maşinile din The Irishman.





 Toate articolele despre The Irishman


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer