decembrie 2019
Ghid de supravieţuire
Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ este o instituţie care produce teatru de calitate, este o gură proaspătă de aer cu fiecare spectacol pe care îl lansează, propunând concepte interesante într-un ambalaj atrăgător atât din punct de vedere scenic, cât şi din punct de vedere vizual. O astfel de producţie este şi Ghid de supravieţuire, montat după textul Alexandrei Bandac, al doilea spectacol din cadrul proiectului #SafeSpoTT, succedând spectacolului lui George Cocoş şi al Irinei Slate, Legume. Scoţând la înaintare conflictul interminabil dintre cei consideraţi tocilari şi cei consideraţi populari, autoarea propune în fapt o privire mult mai profundă asupra fenomenului, lansând piste şi pentru alte subteme, cum ar fi circumstanţele în care bătăuşii se nasc, dar şi devenirea lor ca adulţi şi perpetuarea violenţelor, sau greutăţile profesionale inerente de care se lovesc profesori şi pe care le pot stăpâni cu tot mai mare dificultate.

La cârma spectacolului stă tânărul regizor Cristi Avram, care nu doar că dovedeşte o înţelegere multidimensională a textului, dar îi şi oferă o direcţie prin care să poată respira, dezvoltându-l într-o experienţă care reuşeşte să atingă cele mai sensibile corzi ale sufletului spectatorului şi care poate deveni o portavoce a celor care înghit în sec şi se tem să ceară ajutor. De altfel, ceea ce face Cristi Avram reprezintă o prelungire naturală, fără prea multe artificii, a piesei Alexandrei Bandac, scoţând la lumină adâncimile atât de neguroase ale scriiturii şi tipologiile atât de recognoscibile şi de dureroase ale personajelor, oferind totodată a mostră calibrată a viziunii sale regizorale, fără a altera însă estetic sau ideologic orientarea iniţială.


Alături de el are o echipă care transformă scena într-un loc atractiv pentru cei tineri, actualizând în fapt chestiunea în discuţie şi creând cadrul optim pentru un dialog actor-spectator. Scenografia este semnată de Alexandra Budianu, care, printr-un ton minimalist, accesibilizează scindarea temporală care se petrece pe tot parcursul spectacolului. Din acest punct de vedere, imaginarul pe care ea îl construieşte este modern prin vestimentaţia personajelor, care prin imprimeurile cu supereroi, ori prin identificarea cu anumite tipuri de comportamente, îi ajută pe tinerii spectatori să îi recunoască şi să îi adopte identitar. De asemenea, prin configuraţia spaţială, i se oferă posibilitatea să se joace, să sugereze, să consolideze şi să deconstruiască. Mai apoi, Andrei Botnaru se ocupă de video design, iar de muzică este răspunzător Adrian Mihai, cei care completează tabloul pe care atât Alexandra Bandac, cât şi Cristi Avram îl conturează. Contribuţia celor doi, luată în tandem, este unul dintre punctele forte ale spectacolului, sporind nu doar emoţia care pluteşte în aer, ci intensificând trăirile fiecărui personaj care se perindă pe scenă, individualizându-le şi umanizându-le.

Fără îndoială că Teatrul Tineretului are parte de o pleiadă de actori talentaţi, versatili şi plini de energie. Distribuţia spectacolului o demonstrează încă o dată din plin. Personajele lor sunt bine conturate, fără ca în vreun moment să cadă în capcana stereotipării, jocul lor fiind impecabil din toate punctele de vedere, astfel încât ai impresia pentru un moment că cei dinaintea ta sunt fiinţe reale care îşi retrăiesc încă o dată episoadele apuse. Astfel că îi putem împărţi în trei categorii: cei populari (Teona - Maria Hibovski, Ally - Loredana Grigoriu şi Bobi - Victor Giurescu), tocilara (Elena - Adina Suciu), respectiv tabăra neutră (profesoara de desen - Lucreţia Mandric). Pilonul central al spectacolului este Elena, eleva cea mai bună a clasei care este în mod constant agresată de trei dintre colegii ei, Teona, Ally şi Bobi, şi pe care într-un moment de neatenţie şi nesincronizare din partea lor, reuşeşte să îi surprindă într-o ipostază prin care să îi poată şantaja şi prin care să le poată cumpăra tăcerea. Aici, Alexandra Bandac alege să facă un pas înainte şi să le prezinte factorii din spate, relaţia lor cu părinţii şi mediul în care sunt crescuţi, astfel încât, în mod real, să concluzioneze că ei sunt efectul unui zbucium familial şi al unei degringolade emoţional-afective atât Elena, căreia i se închide gura de fiecare dată când are întrebări, fiind pusă să înveţe pentru olimpiadă, cât şi ceilalţi trei, care sunt crescuţi în mod strict, fiind comparaţi încontinuu cu Elena, astfel că răbufnirea lor împotriva acesteia este de fapt un puseu împotriva modului în care sunt crescuţi. Ba chiar mai mult, se face legătura şi cu momentele lor de maturizare, în care aceştia devin nişte adulţi frustraţi, plini de complexe, care, ca în cazul lui Ally şi lui Bobi, îşi cresc copiii în acelaşi spirit, transmiţându-le traumele proprii, chiar ei transformându-se în părinţii absenţi şi delăsători pe care i-au avut. Pe lângă acestea, în discuţie intră şi imaginea dirigintei lor, a profesoarei de desen, care reprezintă punctul de autoritate tot mai clătinat, care încearcă să îşi menţină imaginea în faţa elevilor. Lucreţia Mandric face un rol cutremurător tocmai prin amplitudinea mesajului căruia îi dă o voce, dar şi prin graţia şi naturaleţea cu care îşi întâmpină rolul, creionându-şi personajul într-un mod spăşit, dar nu înfrânt, ilustrând de ce această vocaţie este atât una dintre cele mai grele, dar şi una dintre cele mai frumoase. Maria Hibovski şi Adina Suciu sunt alte două actriţe care nu doar că reuşesc să îşi pună pe picioare personajele într-un mod atât de credibil şi de emoţionant, dar sunt şi cele care oferă o energie aparte spectacolului, iar prin rolurile lor conferă două pete de culoare diametral opuse care se potrivesc până în cel mai mic punct comun, o antiteză perfectă, o nuanţă de gri atât de armonioasă şi de frumos îmbinată. Mai apoi, sunt Loredana Grigoriu şi Victor Giurescu, cei care oferă întreaga savoare spectacolului prin personalitatea lor debordantă, prin modul atât de liber în care se manifestă pe scenă, prin modul inteligent în care îşi consolidează personajele şi prin care mai apoi le arată evoluţia în adulţi la fel de superficiali şi dezinteresaţi, precum erau ei în liceu. De altfel, modul ştrengăresc a lui Bobi şi zăpăceala generală a lui Ally sunt elementele care mai destresează atmosfera altminteri încărcată a reprezentaţiei.


Ghid de supravieţuire este încă o demonstraţie de forţă din partea teatrului nemţean, care creează prin acest spectacol un reper teatral în ceea ce priveşte tema stării conflictuale dintre elevii din liceu şi de agresarea unora de către ceilalţi, mai pe scurt a bullying-ului. Mai mult de atât, poate fi privit ca un mod prin care cei oropsiţi îşi pot face cunoscute poveştile şi trăirile, dar şi prin care să înţeleagă că nu sunt singuri, iar suferinţele lor sunt auzite. Acesta este un spectacol potrivit atât pentru tinerii elevi, cât şi pentru adulţi, atât pentru a înţelege ce se petrece cu copiii lor, cât şi pentru a înţelege repercusiunile acţiunilor sau a lipsei de acţiune din partea lor în viaţa acestora. Un spectacol care ar trebui văzut şi revăzut, circulat şi recirculat.

Ghid de supravieţuire
de Alexandra Bandac
regia: Cristi Avram
scenografia: Alexandra Budianu
video design: Andrei Botnaru
muzica: Adrian Mihai
distribuţia: Adina Suciu, Maria Hibovski, Lucreţia Mandric, Loredana Grigoriu, Victor Giurescu
elevi asistenţi: Antonia Chiruţa (asistent regie), Rucsandra Sterpu (asistent dramaturgie), Anda-Iuliana Achiriloaiei (asistent scenografie), Magdalena Trofin (asistent regie tehnică), Stefania Popa (asistent producţie), Flavius Câmpanu (asistent lumini), Ema Apopei-Dumitru (asistent sunet) şi Ana-Maria Butunoi (asistent promovare).
De: Alexandra Bandac Regia: Cristi Avram Cu: Adina Suciu, Maria Hibovski, Lucreţia Mandric, Loredana Grigoriu, Victor Giurescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus