Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ea şi numai ea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Eseu despre apropiere în epoca Internetului - Ea şi numai ea


ianuarie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un oraş din post-URSS. Un apartament de bloc, nu departe de o fabrică părăsită. O mamă încă tânără. Un fiu adolescent. Un tată mort.

Începutul deceniului 2 al prezentului secol, anii când Internetul începea, uşor-uşor, să devină un instrument de comunicare în masă, făcând saltul de la laptop la telefon. Ea şi numai ea, textul dramaturgului bielorus Andrei Ivanov, e scris în 2013. Tradus de Raluca Rădulescu, montat de Radu Ghilaş, în februarie 2019, la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, şi, acum, de Alexandru Măzgăreanu la Teatrul Act.

Tragedia dispariţiei tatălui rupe aproape orice punte de comunicare între mamă şi fiu. Durerea, dorul, deruta îşi instaurează supremaţia, producând două singurătăţi care îşi poartă crucea în universuri paralele. Mama, la serviciu, în bucătărie, alături de o colivie goală şi de un costum pătat discret cu sânge. Fiul, Kostea, la fabrica părăsită, în camera lui, alături de laptop şi de căştile din care urlă Motorhead.

Din disperare, mama devine Toffy. Şi Toffy intră în viaţa lui Kostea. Şi ceea ce părea iremediabil rupt renaşte. E drept, nu sub forma legăturii mamă-fiu, ci sub forma e-legăturii Toffy-Kostea. E bine? E moral? E adevărat?

E rău Internetul? E bună viaţa reală? Ah, chiar, de ce numim viaţă reală doar ce e dincolo de Internet? Ce nu e real în ce scriem, de pildă, pe Internet? În măştile pe care ni le asumăm acolo? De fapt, de ce spunem "acolo" şi nu spunem "aici"? Aici, unde citiţi acum acest text şi atâtea altele, ca în orice zi obişnuită din aceşti ani pe care i-am putea descrie drept "anii de stat pe net şi de înjurat statul pe net".

E mai bună non-comunicarea din lumea non-Internet decât comunicarea din lumea Internet? Sunt de preferat măştile offline celor online? Toate măştile ne depărtează de adevăr? Dacă da, atunci nu e cumva curios că, adesea, la teatru, lume prin excelenţă a măştilor şi a iluziilor, simţim că suntem cu un pas mai aproape de adevăr decât pe stradă?

Un reflector pe chipul lui Toffy. Un altul, aşezat la 180 de grade, pe cel al lui Kostea. Pardon, pe cel al Corbului din Turn, nick-ul lui Kostea de pe Facebook. Între sursa de lumină şi Toffy, paletele unui imens ventilator atârnat în mijlocul tavanului sălii de Act. Proiectate pe chipul adolescentei în care se e-deghizează mama, paletele joacă uneori rol de aripi. Alteori, pare că sunt braţele unui elice capabile să reteze orice obiect / fiinţă atinge.

De jur-împrejurul spaţiului de joc, şine de plastic ce încastrează luminiţe care îşi schimbă culorile în fază cu sunetele şi acţiunea. Alexandru Suciu (muzică), Dana Petre (scenografie şi costume) şi Alexandru Măzgăreanu (light design, pe lângă regie) formează troica responsabilă pentru universul vizual-sonor care dă ritm spectacolului, susţinând, fără cusur, repetatele trecerii de la mamă - Kostea la Toffy - Corbul din Turn şi invers.

Student în anul II de Master la UNATC şi colaborator al Teatrului de Stat din Constanţa, Vlad Linţă e ceea ce se cheamă o revelaţie. Dicţie fără cusur, text interiorizat, rostire convingătoare, gestică şi mişcare scenică în acord cu faptele şi emoţiile.

Cam orice apariţie a Andreei Bibiri stârneşte un singur regret: raritatea apariţiilor. Una dintre cele mai importante actriţe de teatru ale acestor ani, Bibiri e acum văduva îndurerată, peste 1 minut femeia încă tânără care încă mai speră că există viaţă înainte de moarte, peste 1 minut dark-adolescenta mustind de secrete şi dorinţe, peste 1 minut văduva îndurerată, etc.

Montarea lui Alexandru Măzgăreanu tulbură, discret, textul, adăugând doza de echivoc ce împinge spectatorul să iasă din zona de şablon-confort care îi dictează "Internetul e rău şi trebuie pedepsit". Poezia apropierii din cele două nick-uri de facebook înlocuieşte gerul ce se instalase între identităţile aşa-zis reale ale celor doi. Internetul vine să schimbe cenuşiul unor existenţe condamnate la singurătate, depresie, disperare. Schimbările sunt adesea riscante. Îmbrăţişând hanoracul cel negru, mama înlocuieşte costumul pătat cu alt chip cioplit. Şi totuşi, asta se întâmplă după câteva nopţi, ori poate săptămâni de apropiere, de căldură, de fericire. Şi totuşi, asta nu e sinonim perfect cu tragedia. Măzgăreanu lasă deschisă poarta viitorului.



 Toate articolele despre Ea şi numai ea


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Teatrul Act
Joi, 12.03.2020 - 19,30


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer