Câteva zeci de minute mai târziu, dl. Zuckerman ia loc în Sala Mică a Palatului Copiilor pentru premiera spectacolului Barbă Albastră, în regia lui Alexander Hausvater. Pe acelaşi rând, omologul său german, dl Cord Meier-Klodt. În sală, numeroase alte figuri publice, atât din lumea teatrului, cât şi din cea politică. Undeva, retrasă, Jacquline Bisset, o prezenţă deja obişnuită în teatrele bucureştene.
Pentru primirea celebrităţilor, gazdele de la încă tânărul teatru Stela Popescu au întins covor roşu din foaier până în parcare. Parcarea bine dotată cu forţe de ordine de la Poliţia Locală a sectorului 4 şi de la alte organisme de profil.
În această atmosferă o idee prea oficial-solemnă, începe spectacolul. O adaptare pentru scenă a romanului omonim publicat de elveţianul Max Frisch în 1982. Cu influenţe din povestirea populară franceză omonimă, versiunea lui Charles Perrault, publicată în 1697. Dramatizare de Alexander Hausvater.
Un doctor (Marius Stănescu) acuzat de un procuror (Adrian Ciobanu) de uciderea uneia dintre cele şase soţii ale sale (victima: Crina Matei, celelalte soţii: Ada Navrot). Barbă Albastră spune povestea procesului şi a deznodământului său, adăugând un epilog neaşteptat. Depoziţiile martorilor sunt întrerupte de momente de confesiune ale inculpatului şi de scurte episoade cu tentă fantastică. E loc şi de câteva pasaje de musical, la care participa aproape întreaga distribuţie.
Spectacolul curge molcom, tern, cenuşiu. Textul e spus corect (deşi frazarea lui Marius Stănescu nu e tocmai la superlativ), partea instrumentală (înregistrată) a momentelor de musical se aude groaznic din boxe, cele două reflectoare fixe plasate pe lateralele avanscenei anulează farmecul celorlalte elemente de light design (Lucian Moga). Sala reacţionează rar şi mai degrabă discret. Chiar şi aplauzele de final pornesc timid, neconvingător.
În ciuda geometriei îndrăzneţe a decorurilor (aproape deloc folosită în economia spectacolului - scenografia: Adina Mastalier), senzaţia e că o poveste potenţial interesantă a fost spusă mai degrabă şcolăreşte, fără imaginaţie, nerv şi atenţie de la semnificaţia cuvintelor şi la justificarea emoţională a rostirii lor. Singure tema muzicală centrală (Tibor Cari) şi prestaţia variat-nuanţată a Adei Navrot nu pot salva senzaţia de vetust, de teatru datat, din altă epocă.
Eşecul e cu atât mai surprinzător cu cât, în urmă cu doar un an, Alexander Hausvater realiza un musical plin de ritm, farmec şi culoare la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti: Experimentul P. Distanţa dintre cele doua spectacole e de ani-lumină. Unul dintre ele trebuie că a fost o excepţie în cariera acestui regizor cu aură legendară. Pesemne că viitorul va decide care dintre ele.