"1917 este realizarea tehnică cea mai distinsă a anului 2019. Suntem alături de aceşti oameni la fiecare pas şi este deosebit faţă de orice alt film de război pe care l-aţi mai văzut." (Matt Neglia de la NextBestPicture)
"O poveste din Primul Război Mondial plină de profunzime emoţională fără precedent în cadrul genului." (Jason Osia de la FantasticFilmFans.com)
"Sam Mendes transmite o poveste plină de emoţie şi forţă." (Wilson Morales de la blackfilm.com).
Cu aceste cuvinte entuziaste a fost primit 1917. Dacă e să ne luăm după reacţiile elogioase şi mai ales după numărul mare de nominalizări la Oscaruri, am putea crede că suntem în faţa unei capodopere. Însă 1917 este departe de aşa ceva. Are într-adevăr multe plusuri în privinţa performanţelor tehnice, dar şchioapătă serios la alte aspecte care fac dintr-un film unul memorabil sau demn de a rămâne în istorie: firul narativ este destul de subţire şi profunzimea personajelor este aproape inexistentă. Nu avem în 1917 nici vreo intrigă ţesută cu măiestrie, nici caractere bine portretizate. Este mai mult un film de situaţie şi suspans.
A fost comparat cu Saving Private Ryan (1998, r. Steven Spielberg), dar aş zice că încearcă să se apropie, mai ales prin realizările tehnice, mai degrabă de Dunkirk (2017), fără să se ridice totuşi la măiestria vizuală atinsă de filmul regizat de Christopher Nolan.
Povestea este plasată în primul război mondial şi se desfăşoară pe parcursul unei singure zile şi nopţi: 6 aprilie 1917. În traducerea românească a titlului, anul desfăşurării acţiunii a fost completat cu două cuvinte: "Speranţă şi moarte". Suntem în Franţa, pe un teritoriu unde se înfruntă englezii şi germanii. Blake (Dean-Charles Chapman), un caporal britanic, primeşte ordin direct să îşi ia un coleg şi să străbată pe jos distanţa care îi desparte de o altă divizie engleză şi să îi transmită generalului aflat la comandă să oprească atacul împotriva nemţilor programat în dimineaţa următoare, pe motiv că ar fi atraşi într-o capcană. E important ca ei să ajungă la timp cu mesajul pentru că de asta depinde viaţa a 1.600 de soldaţi, inclusiv cea a fratelui lui Blake. Începe astfel o cursă contra cronometru pe teritoriu inamic, prezentat ca un iad acoperit cu cadavre de animale şi de soldaţi. Drumul e presărat cu tot felul de obstacole, însă problema e că la un moment dat fuga nebună printre tranşee sau ruine abandonate şi luminate dramatic e monotonă şi soldatul cu mişcări dezarticulate e ca un Forrest Gump întors cu cheia.
Nu armatele se înfruntă în povestea lui Mendes - dacă nu ştii contextul istoric nici nu pricepi prea bine când se întâmplă acţiunea, noroc că ne lămureşte titlul! - este de fapt o confruntare unu la unu, căci doar unul dintre combatanţi luptă pentru toţi. Dorinţa filmului de a scoate în evidenţă eroismul şi sacrificiul individual, fără a neglija totuşi ideea de camaraderie, face ca 1917 să fie o partitură pentru un singur solist, George MacKay, în rolul caporalului Schofield. Ceilalţi actori cunoscuţi din distribuţie, Mark Strong. Colin Firth sau Benedict Cumberbatch, abia dacă spun două-trei replici. Iar MacKay nu are nici el mare lucru de făcut în film: lupta lui cu pericolele şi ororile războiului se limitează cel mai adesea la o cursă nebună de-a lungul tranşeelor.
Ce nu i se pot nega totuşi lui 1917 sunt meritele tehnice: imaginea şi efectele sunt chiar reuşite. Nu i se poate contesta nici faptul că e un bun film de suspans. E prea puţin totuşi pentru a fi considerat un film mare. S-a spus că este filmat dintr-una, dintr-un singur cadru, pentru ca spectatorul să simtă cât mai bine acţiunea şi să fie aproape de protagonişti. Însă e numai o impresie, există de fapt tăieturi de montaj, dar bine camuflate.
Stilistic şi tehnic, laudele i se cuvin lui Sam Mendes, care are deja un Oscar pentru American Beauty. E emoţionant şi faptul că el şi-a bazat filmul pe amintirile reale ale bunicului său. Dar cele 10 categorii la care este nominalizat 1917 sunt supraevaluate. O statuetă acordată lui Roger Deakins, care semnează imaginea filmului, ar fi pe deplin justificată (deşi are contracandidaţi serioşi, mai cu seamă pe Jarin Blaschke, pentru imaginea din The Lighthouse, un film excelent şi pe nedrept aproape ignorat din lista de nominalizări). Dar cine mai poate anticipa cum se fac jocurile la Oscar? Poate că Academia Americană de Film va dori să îndulcească efectele Brexitului recompensând un film care glorifică implicarea britanicilor în istoria bătrânului continent...