Mi-am reamintit de acest dureros aspect văzând scandalul momentului, cu târnosirea indignat-isterică a lui Tudor Gheorghe. Nu opera sa, realmente valoroasă, i-a adus acest oprobiu, cât implicarea nepotrivită în susţinerea propagandistică a unor personaje politice de un discutabil nivel etic, care şi-au legat strâns numele de înapoierea actuală a ţărişoarei mult-iubite şi stimate. Culmea, omul nu s-a spurcat prin osanale ceauşiste, ca să tresară prompt şi nepotrivit imediat după Revoluţie, când i-a ars prima odă lui Ion Iliescu! Mă rog... emoţii, exaltarea momentului... n-ar fi fost un capăt de lume. Doar că, asociat unor personalităţi consacrate ale culturii române (alde Păunescu, alde Sorescu), menestrelul s-a lăsat purtat spre doctrina fesenistă, de care pare deja intoxicat. Că asta i-a mai adus niscai avantaje (numirea pe o funcţie extrem de confortabilă în CNA-ul anilor '90), nu se poate trece cu vederea, dar nici imputa cu aspră măsură. Lucrurile au început să se complice atunci când, în calitate de nu tocmai simplu cetăţean, olteanul a început să facă propagandă electorală, aliniindu-se astfel unor personaje dubioase până la toxic şi fiind luat în braţe cu grăbire (şi sosul aferent) de anumite televiziuni urât mirositoare, recunoscute pentru nostalgiile lor ceauşiste. Mdeh, când intri în tărâţe...
Cântecele lui "populare" cu decretul de la Strasbourg ori Bruxelles pot, reprezenta, desigur, un punct de vedere, destul de larg răspândit în mase şi exploatat de anumiţi politicieni cu orientare stângist anti-occidentală (unii chiar pro-rusească). Cum zicea un amic, profesor: statutul lăutarului - are publicul căruia îi cântă, iar dacă ăla asta vrea să audă... asta-i zice. Chiar dacă el n-ar crede. Eeeiiii... aici e-aici! Pentru că Tudor Gheorghe nu este un lăutar! Iar spectacolul Degeaba s-a coagulat şi articulat, în timp, pe dezamăgiri politice şi sociale succesive, unele chiar perfect îndreptăţite. Ai zice că e normal, şi chiar este. Uimirea (ba chiar stupoarea) apare atunci când manifestul său poetico-politic umblă la cauze şi vinovăţii. Da, sunt câteva cântece (ce par desprinse din repertoriul nunţilor sau al răposatelor brigăzi artistice de agitaţie) în care mesajul este unul comandat, parcă, la un nivel ce reunea Kiseleff-ul cu România Mare. Cu audienţa pe măsură a unora, cu strâmbatul din nas al altora. Asta e... fiecare are dreptul la propriile greşeli, chiar orbiri. Pentru că, din păcate, nimeni dintre cei care i-au atacat Degeaba, nu par a fi ascultat sau înţeles cântecul cu acelaşi titlu - o poezie de amară luciditate, poate chiar de disperare lăuntrică, de un pesimism la care îţi trebuie un mare şi dureros curaj - în primul rând faţă de tine, ca artist! Dincolo de tonul unei jelanii ce pare sinceră şi fără sfârşit, de inflexiuni poetice amintind, în sensul bun al cuvântului, de Goga sau Labiş, de Macedonski ori chiar Păunescu, mesajul este copleşitor: "Doamne, cât am mai crezut / Că ne ţii candela-aprinsă / Şi noi tot ca la-nceput, / În genunchi, cu mâna-ntinsă. // Milogindu-ne mereu, / Aşteptăm pe scurtătură, / Ocolind drumul cel greu, / Să ne pice para-n gură". Spre lauda lui, acelaşi Tudor Gheorghe formulează ceea ce s-ar putea numi un diagnostic naţional, actualizat după cele înţelese, la timpul lor, de un Dimitrie Drăghicescu sau Constantin Rădulescu Motru, de un Emil Cioran sau Tudor Vianu iar mai nou, de Andrei Pleşu sau Daniel David. Cum se potriveşte această concluzie fundamentală cu râgâielile patriotarde ale unui naţionalism de joasă extracţie politicianistă? Greu de înţeles... dacă nu am fi în ţara lui curat-murdar. Dar aici, cinismul lui Nicolae Iorga a dat un verdict nemilos: "Numai boul e consecvent".
PS: Totuşi şi dl. Tudor Gheorghe e consecvent! Într-un scheci caustic şi amar se referă la "purtătorii de pulover" din 22 decembrie '89: Mircea Dinescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, cu care dă, meritat, de-a azvârlita. Nici un cuvinţel, însă, despre ÎNCĂ UN purtător de pulover. Acela... cu voia dumneavoastră ultimul pe listă...
Ei, uite de-aia n-are ursul coadă!