Un basm iniţiatic - The Point / Oblio

Nu fac parte din generaţia "cu cheia la gât" (deşi de multe ori m-am întrebat cum ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat), dar nici nu simt că aparţin generaţiei "smartphone". Practic, uneori mi se pare că nu-mi găsesc locul, ba chiar că nu ştiu în ce direcţie (să) mă îndrept. Nu vreau să spun că o generaţie e mai bună sau mai rea decât alta, ci să scot în evidenţă faptul că mereu vor exista inadaptaţi, care îşi vor căuta un loc şi un sens până când le vor găsi. Mai devreme sau mai târziu.

Desenul animat Oblio / The Point (naratori: Ringo Starr / Dustin Hoffman; povestea originală şi muzica: Harry Nilsson; regia: Fred Wolf) abordează, printre altele, tema aparentei inadaptări în societate.

Un tată insistă să-i citească o poveste de seară fiului său, chiar dacă acesta ar prefera emisiunea de la televizor. Şi, după inevitabila comparaţie între copiii din trecut şi cei din prezent, tatăl începe povestea lui Oblio.

Povestea ne duce într-un sat numit The Pointed Village (satul ţuguiat), unde totul are un point (ţugui) - de la case, poduri şi animale, până la oameni (iar enumerarea lucrurilor ce au ţugui e un bun prilej de a face cu ochiul adultului ce urmăreşte animaţia, de exemplu prin replici ca "To be or not to be / That is the point"). Într-o zi, se naşte un băieţel atipic, numit Oblio, care are capul rotund. Legea satului este una singură şi clară - toată lumea trebuie să fie pointed, să aibă un point (ţugui). Aşadar, în mod involuntar, Oblio devine, pe lângă un inadaptabil, şi un încălcător al legii într-o societate în care toată lumea respectă legea. Pentru a respecta standardele şi a păstra aparenţele, dar şi pentru a-i ascunde aşa-zisa infirmitate, mama lui Oblio îi croşetează o căciulă ţuguiată, pe care acesta alege să o poarte neîncetat, uitând astfel că este diferit de prietenii săi.

Într-o zi, Oblio reuşeşte să-l înfurie pe fiul unui conte, căci îi demonstrează că îi este superior la un joc cu triunghiul specific oamenilor cu ţugui. Contele invocă legea satului şi, deşi mulţi dintre locuitorii satului şi chiar regele ţinutului murmură individual în favoarea lui Oblio, acesta este exilat în The Pointless Forest (Pădurea fără Ţugui / Rost). Remarcăm aici, nu pentru prima şi nici pentru ultima dată. jocul de cuvinte bazat pe multiplele sensuri ale englezescului point, care înseamnă simultan ţugui şi rost / sens, ba chiar şi punct de vedere. În acelaşi timp, nu putem să nu zâmbim, puţin amar poate, la scurta discuţie dintre doi săteni care construiesc o adevărată teorie a conspiraţiei ce îl are în centru pe câinele lui Oblio, discuţie ce seamănă atât de mult cu teoriile lipsite de fundament din ziua de azi.

Astfel, micuţul băieţel cu cap rotund pleacă într-o călătorie, ce se va dovedi iniţiatică, alături de câinele său, Arrow (săgeată), întrebându-se cât de lipsită de sens / ţugui este The Pointless Forest? Precum în majoritatea basmelor, şi în acest film drumul are o mai mare însemnătate decât destinaţia spre care se îndreaptă protagonistul. Băiatul curajos reuşeşte să dea un rost tuturor nonsensurilor pădurii, găsind o utilitate tuturor lucrurilor şi întâmplărilor. Îşi deschide ochii minţii şi, odată cu ei, noi orizonturi. Se lasă învăţat câte ceva de fiecare personaj pilduitor din drumul său. Rămâne "cool", aşa cum l-a povăţuit The Rock Man (omul de piatră) şi ajunge să preţuiască ploaia. De la The Tree in The Leaf Business (copacul din afacerea cu frunze) descoperă munca, străduinţa, onestitatea şi noţiunea de timing (sincronizare, dar şi cronometrare, căci mereu avem de-a face cu jocuri isteţe de cuvinte): "timing and honesty are the name of the game. The rest? You and your dog will work like a dog. You will rest only in the fifth season, and there aren't any fifth seasons. But there are rewards: it's exciting to work manufacturing leaves." De la The Three Fat Ladies (cele trei femei grase) învaţă satisfacţia de a-l bucura pe celălalt şi fericirea în forma ei cea mai pură, cea împărtăşită. Şi, pe măsură ce filmul curge, înţelegem că există mereu poveşti frumoase pentru copii, dar şi poveşti cu implicaţii sociale pentru adulţii atenţi.

Singurul personaj cu adevărat pointless este, în mod paradoxal, The Pointed Man, cel care indică simultan în toate direcţiile şi care reprezintă o întruchipare a răului, a omului cu multe feţe, cârcotaş şi bârfitor. Deşi este menit să fie un mentor în călătoria eroului, se dovedeşte a fi cel mai inutil dintre toate fiinţele pe care Oblio le întâlneşte, fiind un profet fals. Opiniile şi poziţiile sale sunt necugetate şi precipitate, valorile sale sunt aparent "moderne", dar judecăţile sale faţă de ceilalţi sunt dure şi meschine, iar el este nestatornic şi nesigur.

Oblio şi Arrow îşi petrec noaptea în Pădurea fără Rost, apoi se trezesc lângă o mână mare de piatră cu degetul îndreptat spre "destinaţia" lor. Ei urmează drumul indicat de aceasta şi se întorc în The Pointed Village, unde primesc o întâmpinare călduroasă, căci oamenii au început să conteste justeţea legii care l-a îndepărtate pe Oblio. Oblio începe să-şi spună povestea despre felul în care a descoperit că toate lucrurile din Pădure au un Rost / Ţugui, dar este întrerupt de Contele care, neputând să-şi stăpânească furia, îi ridică pălăria copilului. Toată lumea este uimită când vede un ţugui pe capul lui Oblio, dar şi atunci când toate ţuguiele celor din sat încep să se topească, toate capetele, cu excepţia celui al lui Oblio, devenind rotunde.

Băiatul spune că totul are un point (rost), inclusiv The Pointless Forest, şi atunci şi el trebuie să aibă unul. Şi într-adevăr, acum are şi un point (ţugui) chiar pe capul său. Prin călătoria sa, el se descoperă pe sine şi înţelege faptul că ceea ce este în capul nostru e infinit mai important decât ceea ce este pe cap.

În final, ieşim din The Pointed Village, ne întoarcem la realitate şi aflăm că băiatul care a ascultat povestea lui Oblio citită de tatăl său a desprins pilda "dacă cineva nu are ceea ce au alţii, nu trebuie alungat din sat. Or something like this".

Poate unul dintre cele mai bune filme filosofice de animaţie despre toleranţă şi afirmarea sinelui, Oblio / The Point oferă copiilor (şi mai ales adulţilor) o lecţie importantă: îi învaţă să îşi preţuiască unicitatea şi să accepte diferenţa. În acelaşi timp, cred că filmul este şi o lecţie despre răpirea de către societate a celor două atribute caracteristice copilăriei, inocenţa şi toleranţa, prin obligativitatea adaptării la stereotipiile şi prejudecăţile colective.

Filmul avertizează, de asemenea, asupra pericolelor prezentate de o societate care confundă simbolul unui lucru cu lucrul în sine, acesta fiind motivul pentru care ea nu are capacitatea de a răspunde într-un mod pozitiv atunci când se confruntă cu unicitatea uimitoare a cuiva. The Point este un semnal de alarmă la adresa tuturor constrângerilor sociale, de uniformizare a convingerilor şi credinţelor cu unicul scop de exercitare a puterii asupra unor indivizi lipsiţi de voinţă, spirit critic si îndoctrinaţi să urască, să suspecteze şi să respingă tot ce iese din tiparul dogmei. Vigoarea acestui film stă tocmai în mesajul subtil şi finalul optimist pe care le transmite sub faţada unei animaţii pentru copii.

Coloana sonoră, semnată de Harry Nilsson, autor şi al poveştii de la care pleacă scenariului, vine perfect în completarea evenimentelor adăugând profunzime şi stabilind ritmul acţiunilor. La final, m-am regăsit fredonând involuntar versurile melodiei Are you sleeping?, cea care închide filmul.

The Point / Oblio - desenul animat pentru toate vârstele, locul unde filosofia şi etica devin pe înţelesul tuturor.