Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Singur printre mârlani

De ce trebuie să aducem mârlănia pe scenă? - Singur printre mârlani


Făclia, ianuarie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Centenarul Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, sărbătorit între 3 şi 7 decembrie 2019, cu fastul necesar unei aniversări de asemenea anvergură, a adus pe scenă spectacole de diferite facturi, acoperind gusturile spectatorilor şi arătând stadiul actual valoric al instituţiei. Printre ele, o ciudăţenie: Singur printre mârlani, un spectacol de Andrea Gavriliu (scenariul, regia şi coregrafia) după nişte texte de Florin Bican.

Pe coregrafa Andrea Gavriliu am văzut-o acum doi ani într-un one woman show superb, de un mare rafinament artistic, intitulat Organic Sound Twist. A fost un spectacol foarte reuşit, o adevărată încântare. Pe Florin Bican, autor de literatură umoristică, pentru copii şi nu numai, nu l-am citit şi producţia textuală folosită în spectacol nu cred să mă determine să-l citesc vreodată. Dar mă surprinde alegerea coregrafei, acum şi în postură de regizoare, Andrea Gavriliu, care a decis ca din scheciurile scriitorului să împletească un spectacol pe scena Naţionalului. Atenţie! Pe scena Naţionalului, nu într-un cabaret sau vreun club populat cu "mârlani". Repet: pe scena Naţionalului clujean, tocmai când instituţia de cultură sărbătoreşte 100 de ani de teatru în limba română!

Mi se va spune că sunt un conservator depăşit, ofilit, expirat, cu gusturi mic-burgheze. Îmi asum reproşul virtual, deşi nu este real, am mare deschidere spre experimente şi înnoiri. Dar poate că, într-adevăr, sunt cam "singur printre mârlani" din moment ce proferez astfel de obiecţii.

Titlul "piesei" oferă acest refugiu din calea caterincii şi a fanfaronadei grosolăniei. E limpede că această producţie exprimă o aliniere la un trend şi teatrele de stat fac eforturi susţinute, vizibile - iată! - de a ţine pasul cu schimbările, cu experimentele trăsnite, cu paranghelia spumoasă şi vulgară pentru a arăta că nu numai trupele independente, care vin tare din urmă, pot aşa ceva. De acord şi cu asta, deşi orientarea de acest fel nu onorează o instituţie de stat care coboară mereu ştacheta valorică pentru a face pe plac unui public buimac şi mofluz, care oricum nu ştie ce aplaudă. Astfel este publicul de teatru clujean? Eu credeam că are altă ţinută. Dar marşând pe spectacole de acest fel coborâm şi nivelul publicului. Mai interesează pe cineva astăzi să formeze un public?

De fapt, Singur printre mârlani are o singură miză: să placă. Şi place în mare măsură, căci momentele (dialogate, cântate, dansate) sunt deosebit de antrenante, deşi n-au cap şi coadă, ele puteau să se întindă ca episoadele unor scremute seriale tv cu râsete înregistrate, vârâte pe gât şi urechi chiar atunci când nu-ţi vine să răzi. Gagurile sunt nişte jalnice speculaţii trase de păr, adesea triviale. Rimele sunt puerile şi senile, culese din folclorul suburban, nu neapărat mitocănesc, e drept, să nu acuzăm aiurea, dar limbajul stradal are pitorescul lui.

Actorii însă sunt excelenţi. Ei n-au nicio vină. Toată trupa exultă de bucuria jocului, găsind rezoluţii comice la orice pas. Sunt inventivi, harnici, pun mult suflet. Animaţia e la cote maxime, dar... paranghelia asta, după mine, ar trebui mutată în teatrul de revistă, într-un cabaret sau club, după cum ziceam, nu într-un teatru cu pretenţii.

Nu cred că Naţionalul clujean vrea să se transforme într-un teatru de revistă, deşi semne sunt. E drept că mutaţiile din ultima vreme ne-au bulversat, lăsându-ne fără respiraţie. Centrul s-a mutat în periferie odată cu mall-urile din cartiere şi limbajul de mahala a invadat centrul, ba chiar s-a insinuat în spiritul academic al unui oraş ardelenesc cu o anumită ţinută intelectuală cu care ne mândream. Vrem să contribuim la retezarea acestei ţinute onorante? Atunci nu ne rămâne decât să coborâm printre mârlani. Nici măcar spirit ardelenesc nu răzbate din poantele prezentate pe scenă. Totul vine mai mult din mahalaua bucureşteană. Atunci ce-am făcut? Avem nevoie de spirit persiflant şi autopersiflant, dar turnat în doze rezonabile. De ce trebuie să aducem mârlănia asta pe scenă? Nu avem destulă mârlănie pe stradă, în disputele politice şi pe sticla televizorului?




 Toate articolele despre Singur printre mârlani


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer