Premiera cu piesa lui Alexei Arbuzov Comedie de modă veche, marchează, după spusele regizorului, o nouă structură la Teatrul de Club, sensibil săltată din suita succeselor de duzină, cu roluri de compoziţie beneficiind de prestaţii remarcabile şi o regie corespunzătoare (acelaşi Sorin Misirianţu). Este comedia jucată cu succes pe scenele noastre cu mulţi ani în urmă, un vârf al montării înregistrat pe peliculă l-a reprezentat spectacolul realizat de Mihai Berechet în 1975 cu fermecătoarea Carmen Stănescu şi cu Mihai Fotino.
Subiectul construit pe psihilogia a două personaje, fără implicarea politicului sau a propagandei comuniste din epocă, abordează problematica unor drame interioare, tratate ca tipologii general umane, ilustrative pentru perioada anilor '50, când este aplasată acţiunea piesei. Doi oameni trecuţi de prima tinereţe se întâlnesc într-un sanatoriu de recuperare din Rusia Sovietică. Ea este o actriţă ratată: Lidia Vasilivna. El, un medic singuratic: Rodion Nicolaevici. Fiecare înaintează în viaţă cu eşecurile sale; ajung să se confeseze unul altuia, să se cunoască, să se apropie...
Cu instinctul artistic şi experienţa acumulată în atâţia ani de când îşi desfăşoară activitatea pe scena Naţionalului clujean, Elena Ivanca întruchipează cu mult firesc, în cantităţi bine dozate emoţional, trăirile unei femei expansive, gureşe chiar, uşor zurlie, care încearcă inabil să-şi ascundă rănile neîmplinirilor. Ea reuşeşte să câştige simpatia publicului prin jocul ei dezinvolt, convingător, asezonat cu ghiduşii personalizante. Sorin Misirianţu creează un bărbat cu sufletul încorsetat în propriile lui rigidităţi afective ascunzând o traumă, caraghios în obiceiul de a ronţăi mereu caramele, dar dezvăluie o sensibilitate înfăşurată în delicate tandreţuri. Cei doi protagonişti ai spectacolului n-au făcut până acum un cuplu pe scenă, deşi au jucat în multe spectacole împreună. Reuşita din această comedie sentimentală poate fi un început.
Comedie de modă veche este un spectacol axat pe forţa de persuasiune a celor doi actori. Accesoriile montării sunt neglijabile, aproape inexistente, ceea ce conduce spre un limbaj scenic epurat de balast scenografic. Dialogul e plin de picanterii picurate cu pipeta bunului gust... ca într-o comedie de modă veche. Nu apar, ca în scrierile clasicilor ruşi, ca la Cehov sau Dostoievski de pildă, cuvinte ce dau specificitatea limbajului din vechea Rusie, precum verstă sau gubernie. Replicile se strâng în jurul cunoaşterii reciproce, sunt introspecţii nu lipsite de umor fin în caracterul personajelor, dar coloana sonoră aminteşte ceva, din păcate prea puţin, din nostalgia recurentă, trezită iniţial, după Mama Rusia. Pentru prestaţia de înaltă ţinută a celor doi actori, spectacolul merită văzut şi aplaudat.