Manifestarea a propus o serie de şase concerte cameral-sincretice, variind de la cele sacre spre cele dramatice şi monumentale sau de jazz cu 20 de artişti internaţionali care ne-au prezentat povestea acestei prime ediţii prin muzici diferite, de la Beethoven la Rahmaninov sau Enescu. Pe lângă concerte, au avut loc şi cinci dialoguri educaţionale denumite Classix in Focus privind printre altele, industriile creative şi producţiile de festivaluri.
Bucuria inovaţiei a fost la ordinea zilei încă din prima zi de Classix. Pentru prima dată, catedrala Romano Catalolică "Sfânta Fecioara Maria, Regină" din Iaşi a găzduit un concert, cel de deschidere al festivalului: Uman şi Divin susţinut de pianistul Dragos Cantea - fondator şi director artistic. Astfel, periplul muzical a debutat într-un loc sacru, plin de lumină şi de înălţare a sufletelor. Sute de oameni au venit cu încântare, aşteptare şi bucurie. I-am simţit. Au ascultat Arvo Pärt - Für Alina (1976), Leoš Janáček - În ceţuri (1913), Johann Sebastian Bach - Ciaccona (ar. de Ferruccio Busoni) (1720 / 1920), Ludwig van Beethoven - Sonata în do minor nr. 32, op. 111 (1822). Experienţele muzicale au fost unele cu tumult, zbatere şi putere, iar ascultătorii s-au oprit pentru meditaţii în mijlocul sunetelor şi a proiecţiilor de pe cupola Catedralei.
Cea de-a doua zi de festival a configurat valoarea clasică sub semnul iubirii. Pianistul sud-coreean - Victor Lim şi violoncelistă norvegiană - Sandra Lied Haga, au deschis seara cu trei piese specifice romantismului: Robert Schumann - Fantasiestücke, op. 73 (1837), Gabriel Fauré - Sonata pentru vioară nr. 1 în la major, op. 13 - transcrisă pentru violoncel (1876), Rahmaninov - Sonata pentru violoncel şi pian în sol minor, op. 19 (1901). După finalul acestui concert, iubitorii şi curioşii de muzică au conştientizat că liniştea forţată nu e tăcere. Sub ea, adânc în inconştient, mintea reprimată continuă să lucreze.
Pe 18 februarie 2020, a fost ziua Armoniilor Nordice - un concert foarte căutat, la care biletele s-au epuizat foarte repede. Trondheim Solistene ne-a transpus în lumea cercului polar. Atmosfera a fost redată prin intermediul lui Edvard Grieg cu cvartetul de coarde nr. 2 în fa major, EG 117 (neterminat), iar mărturia "Da, iubim acest pământ" este spusă ferm prin imnul de stat al Norvegiei. Publicul s-a bucurat şi de muzicalitatea lui Alfred Janson - Cvartetul de coarde (1978), Johan Svendsen - Cvartetul de coarde în la minor, op. 1 (1865). Cele două lucrări moderne au prezentat identitatea multiculturală a Norvegiei de astăzi, asimilând numeroase influenţe variate de la jazz la dansuri ungare.
19 februarie 2020 a fost despre Clasic sau Fantastic? găzduit în foaierul Palatului Culturii. La fel, publicul a fost unul dintre cel mai variat. Protagonistul în acest periplu a fost Selini Quartet, respectiv: Nadezda Kalmykova, vioară (Rus); Liubov Kalmykova, vioară (Rus); Loredana Apetrei, violă (Rom); Loukia Loulaki, violencel (Gre), care au cântat Ludwig van Beethoven - Cvartetul nr. 11 în fa minor, op. 95 (1810). În cvartetul "serios" de Beethoven s-au amestecat un cumul de dimensiuni emoţionale concretizate în frici, temeri sau stări înconjurate pe rând.
Visul American la Două Piane a avut loc pe 20 februarie 2020. Deja publicul pe care l-am văzut şi în celelalte seri se lăsa purtat în mrejele tărâmului jazz-ului şi al musical-ului. Artişti au fost doi tineri pianişti cu cariere internaţionale pornite la Iaşi, sub îndrumarea Ioanei Stănescu - Dragoş Cantea şi Valeria Lapşin. Programul a fost construit pentru a parcurge atât muzica de film din suita West Side Story, cât şi istoria afro-americanilor prin creaţii celebre de jazz într-un aranjament inedit la două piane. (Leonard Bernstein - Dansurile Simfonice din West Side Story (ar. de John Musto - 1998), Percy Grainger - Fantezie pe teme din opera "Porgy şi Bess" de Gershwin (1935). Gândită ca o operă populară, Porgy şi Bess a reuşit să transpună momente muzicale universale precum Summertime şi It Ain't Necessarily So între transcedental şi haotic.
Concertul Evreiesc de pe 21 februarie 2020 a fost susţinut în Aula Bibliotecii Universitare "Mihai Eminescu". Programul concertului a inclus premiera românească a unor compoziţii semnate de israelienii Amit Weiner (în interpretarea pianistului Daniel Dascălu) şi de Noubar Aslanyan (în interpretarea clarinetistului Daniel Paicu). Programul concertului a inclus de asemenea, compoziţii pe teme evreieşti din creaţiile lui Şostakovici şi Prokofiev cu ansambluri mixte formate din muzicieni români şi polonezi.
În ultima zi de festival, concertul de gală Clasicul Transfigurat s-a desfăşurat la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. Pe scenă au fost prezenţi Cvartetul Selini (Austria) şi Soliştii din Trondheim (Norvegia) pentru a interpreta Noaptea Transfigurată a lui Arnold Schönberg şi Octetul de coarde de Felix Mendelssohn, două capodopere ale muzicii de cameră.
Festivalul a avut puterea de a reuni public format atât din tineri, adulţi, cât şi din seniori. S-au contopit emoţii, s-au născut nostalgii, s-au construit în mintea fiecăruia imagini pur benefice pentru mintea şi trupul omenesc. Era nevoie de candoare, linişte după linişte, sunete şi noi corpuri compuse din lumină. Urmărind în fiecare zi întâlnirile artistice, mi s-a părut că interpreţii, mai ales cei de muzică clasică, duc cu ei nişte tărâmuri transcendente, unde umbrele lor suave au invitat la o linişte pe care fiecare şi-o defineşte în funcţie de experienţele lui.
În urma Classix Festival remarci că ai trecut printr-o anume stare de spirit în timpul concertelor care au pus stăpânire pe trupul şi sufletul tău, că te-ai simţit fericit, că ai avut inima plină de iubire, că ai simţit că muzica a făcut parte din cotidianul tău. Atunci, totul capătă sens şi însufleţire, iar Classix Festival a dovedit că şi-a urmat intuiţia ca pe cel mai bun ghid. O echipă numeroasă, tânără şi plină de idei, alături de nelipsiţii voluntari au făcut posibilă această distincţie muzicală în spaţii opulente, diverse şi memorabile ca arhitectură, ca stare şi energie.
Când se termină un asemenea festival, conştientizezi că viaţa nu e statică, e în continuă schimbare şi nu te întristezi, ştiind că va exista o continuitate, că în anul următor va fi o altă ediţie pe măsură. Să o aşteptăm împreună!
(foto: Andrei Popa)