Tragedie cu iz parodic - A Schroffenstein család / Familia Schroffenstein

Cea mai recentă premieră a Teatrului Szigligeti din Oradea este chiar primul text pe care dramaturgul şi poetul german Heinrich von Kleist l-a publicat la începutul secolului XIX, Familia Schroffenstein. În afara premierei de la Teatrul Naţional din Graz din anul 1804, piesa a fost neglijată până şi de însuşi autorul ei, cu toate că pe alocuri ilustrează primele sclipiri pe care le-a avut una dintre cele mai consistente şi importante figuri ale literaturii germane. De aceea, montarea de faţă reprezintă o noutate în peisajul teatral românesc, fiind pentru prima oară când spectacolul se joacă pe o scenă din ţară.

Tributar operei shakespeariene, acţiunea are în centru două familii rivale, Rossitz şi Warwand, al căror conflict are origini testamentare: proprietatea unei case a uneia dintre familii revine celeilalte familii în momentul în care linia ereditară se rupe. De asemenea, regăsim tema iubiţilor, Ottokar şi Agnes, aflaţi sub semnul unei iubiri neîmplinite ca urmare a provenienţei familiale a celor doi.

Deşi textul e în fapt o tragedie, tânărul regizor Dániel D. Kovács mizează în construirea discursului scenic pe o cheie umoristă, ba chiar parodică, alegerea dovedindu-se inspirată. El renunţă la orice repere estetice, creând o cavalcadă semi-cavalerească, un haos controlat până la cel mai mic detaliu, extinzându-şi aria de creaţie dincolo de scenă, prin momente savuroase de metateatralitate cu care nu doar că îşi deconstruieşte cadrele spaţio-temporale, dar amplifică şi stabilizează direcţia comică pe care o impune întregului spectacol. Mai mult de atât, regizorul se foloseşte şi de mijloace tehnice pentru a oferi noi dimensiuni acţiunii, astfel încât, pe alocuri, spectatorii să poată privi din perspectiva personajelor, dar şi construieşte în mod iluzoriu spaţii şi senzaţii noi, folosindu-se de nimic mai mult decât de corporalitatea şi expresivitatea actorilor.

Principalii protagonişti ai spectacolului, Ottokar şi Agnes, care încearcă să-şi înşele familiile printr-un travesti, dar care ajung să fie "păcăliţi de moarte", sunt interpretaţi de către Hunyadi István şi Román Eszter, cei doi dovedindu-se pilaştrii necesari ca să susţină reprezentaţia, atât prin jocul lor individual - în cazul lui prin naturaleţea scenică, iar în cazul ei prin versatilitatea interpretativă -, cât şi prin jocul lor în cuplu, între ei existând chimia care să dea tonul întregului spectacol. Ba mai mult de atât, cei doi reuşesc să deconstruiască tipologic cele două personaje, îndepărtându-se cu mult de tiparul protagoniştilor shakespearieni, oferindu-le nu doar valenţe noi, ci şi personalităţi bine conturate, prin care tragedia se transformă într-o comedie neagră.

Lor li se alătură şi cele două familii rivale: Rupert şi Eustache (interpretaţi sobru şi echilibrat de Dimény Levente şi emoţional de Fodor Réka), respectiv Sylvester şi Gertrude (interpretaţi plin de carismă de Szotyori József şi cu vigoare de Tasnádi-Sáhy Noémi), care prin suprapunerea caracterială diametral opusă sudează mediul optim prin care atât întregul cadru, cât şi viziunea regizorală s-au putut dezvolta şi au prins forma finală prezentată pe scenă. De altfel, pe lângă că întregesc întregul peisaj imaginativ, ei oferă şi consistenţă prin sincronizarea pe care o au faţă de direcţia pe care o dau Dániel D. Kovács şi cei doi îndrăgostiţi aflaţi sub semnul ghinionului. Alte interpretări la fel de solide sunt şi cele ale unor actori precum Balogh Attila, Csatlós Lóránt, Kiss Tamás, ori Trabalka Cecília.

Scenografia, semnată de Horváth Jenny, profitată de avantajul scenei rotative instalate recent la teatrul orădean, construind un decor dual şi utilitar, mizându-se din nou ca acesta să servească deconstrucţiei tragice, îndreptând totul către un orizont parodic, ludic, iar pe alocuri am putea spune, chiar psihedelic. Mai apoi, ea izbuteşte să anihileze elementele groteşti prin exagerarea lor, iar elementele romantice şi cavalereşti prin utilizarea lor contextuală îmbinate cu unele aflate în afara gamei circumscrise.

Spectacolul propus de teatrul orădean reprezintă o noutate în oferta repertorială autohtonă, o provocare pe care toţi cei implicaţi au dus-o foarte bine la capăt, Familia Schroffenstein este una dintre reprezentaţiile bune ale acestui an 2020 pe care spectatorul orădean le poate viziona pe scena Teatrului Szigligeti (atunci când siguranţa întâlnirilor publice o va permite), o reprezentaţie care nu va lăsa impasibil pe nimeni şi care, la o adică, îşi construieşte întreaga identitate cu acest scop: să fie pe gustul cât mai multor privitori fără să fie preţios, ori pompos. Iar odată cu acest demers de lăudat, poate acest text al dramaturgului Heinrich von Kleist va ajunge şi în repertoriul altor teatre din ţară.

Familia Schroffenstein de Heinrich von Kleist
Regia: Kovács D. Dániel
Dramaturgia: Bíró Bence
Distribuţia: Dimény Levente, Fodor Réka, Hunyadi István, Szotyori József, Tasnádi-Sáhy Noémi, Román Eszter, Kiss Tamás, Dobos Imre, Balogh Attila, Kiss Csaba, Tőtős Ádám, Csatlós Lóránt, Trabalka Cecília.
Scenografia: Horváth Jenny / Sound design: Bartha Márk / Regizor tehnic: Vajda Zoltán / Sufleor: Bődi Ágota