Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Efectul razelor gamma asupra anemonelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Once Upon a Time in... TVR! O capodoperă: Casa cu mai multe smintite şi un singur înger sau... Efectul razelor gamma asupra anemonelor


aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Urâtul acestei perioade de ciudată claustrare devine atrăgător atunci când CULTURA izbucneşte, ca o primăvară nărăvaşă, din răsadurile mai vechi, dar mereu valoroase. Online-ul abundă de oferte; una mai tentantă decât alta... cel puţin la prima vedere. Dacă şi când ajungi chiar la revedere... e CEVA. Ce-i drept, sunt şi unele posturi TV care încearcă să-şi scuture în văzul lumii arhivele, dar dimensiunea divertismentaloidă este preponderentă; de unde şi popularitatea - realitate mai mult sau mai puţin culturală.

Zilele trecute, am trăit în avans bucuria de a revedea două spectacole după piesele lui Sebastian. La faţa locului (vorba vine), aşteptările au eşuat aproape complet. Şi Steaua fără nume, şi Jocul de-a vacanţa - două spectacole cu certitudine deosebite - au avut parte de ceva mai mult decât... nimic: înregistrări video stângace, chiar dacă pline de bunăvoinţă. Se simte imediat amatorismul celui însărcinat să fure, cu camera, cât mai mult din ceea ce se întâmpla pe scenă. Nu vorbesc de replicile neinteligibile, de prim-planuri luate la inspiraţie (ca să nu folosesc termenul "întâmplare") şi ratate. Că aparatul umblă nesigur, adesea năuc după acţiunea din avanscenă sau după interpretul cel mai vocal... asta demonstrează că doar bunăvoinţa nu este suficientă, într-un asemenea efort care ar trebui să fie şi artistic, nu doar conservator-memorialistic. Grea misie, misia de "moovieman" ad-hoc... Nu este nicidecum un reproş! Doar o constatare. Căci simpla înregistrare a unui spectacol nu aduce cu sine nici emoţia, nici tensiunea pe care acesta o conţine. Nu trece rampa, cum spun oamenii de teatru. Devine plat, constatativ, un fel de dovadă contabilă, de inventar, a existenţei a "ceva" pe care acum îl vedem, dar nu e - că tot vorbeam de o stea... Mă resemnasem cu evidenţa; n-ai ce-i mai face, vorba Conului Leonida.

Ei bine, oferta Televiziunii publice de a reprograma (fie şi pe TVR 3) Efectul razelor gamma asupra anemonelor a însemnat nu doar o restituire de gală; o reverenţă în faţa unui eveniment teatral de excepţie - cum a fost montarea Cătălinei Buzoianu de la Teatrul Mic, în vremea când conul Dinu Săraru ţinea spatele (politic), iar regretata Mihaela Tonitza Iordache îi băga în repertoriu pe Bulgakov, pe Sorescu şi alte repere majore ale culturii universale. Şi la vremea aceea, spectacolul Cătălinei Buzoianu a uimit, a emoţionat, a încântat. Cu o Olga Tudorache fenomenal de feroce în rolul disperatei nesăbuite Beatrice Hunsdorfer, cu Rodica Negrea în plină explozie de talent, în ipostaza Matildei-Tilly, secondate la aceeaşi vibraţie incandescentă de (pe atunci) tinerele sale colege de generaţie Adriana Şchiopu, Monica Mihăescu, dar şi de venerabila Ioana Ottescu, aceste doamne extraordinare au alcătuit o echipă pentru a căror evoluţie artistică găseşti cu greu epitetele - copleşitor pare, totuşi, cel mai adecvat. Evenimentul era cu atât mai remarcabil cu cât, în prealabil, ecranele bucureştene ale anilor '70 prezentaseră (încă se mai putea), ecranizarea piesei lui Paul Zindel în regia lui Paul Newman, cu star-ul american Joanne Woodward în fruntea distribuţiei, un succes care răvăşise America de la Broadway până la Hollywood.


Din povestea unei familii monoparentale, în care mama a depăşit de mult pragul nebuniei domestice (propagată şi la fiica mai mare, Ruth) şi unde normalitatea mezinei Tilly trebuie să îndure universul grav alterat al casei, spectacolul Cătălinei Buzoianu se constituia într-un fel de coşmar fără sfârşit. Minunea (discretă, pură şi simplă) pe care o reprezintă Matilda are fragilitatea anemonelor - florile cu petale strălucitoare în coloritul şi simetria lor... cu tulpina aparent solidă, dar uşor de frânt la cea mai mică atingere nepotrivită. Fascinaţia elevei de liceu (de care se râde, căci nu este "ca lumea" - ca toată lumea?) pentru exerimentele de laborator stârneşte dispreţ. Până şi mândria maternă, provocată de distincţia pe care fiica sa o primeşte la şcoală pentru eforturile ei ştiinţifice, este de scurtă durată, căci perspectiva unei afaceri meschin-iluzorii rămâne singurul reper de care ea e în stare să se agaţe. Trist, jalnic, fără speranţă...


Această bijuterie scenică a avut şansa unei transpuneri pentru televiziune pe măsura excepţionalităţii sale. Făcută în 1983 pe alb-negru (căci aşa erau vremurile, televiziunea lucra "parţial color"), versiunea recreată pe platou aduce cu sine vraja. O structură care a tins (vorba lui Pasolini) şi s-a metamorfozat într-o altă structură primeşte, meritat, o suită de precizări "mai": mai expresivă, mai poetică, mai impresionantă şi mai emoţionantă. Alte două femei (flerul şi măiestria Cătălinei Buzoianu de a-şi aduce alături şi seduce artistic congenerele se va confirma şi cu Dimineaţa pierdută de la Bulandra) au contribuit magistral la împlinirea acestui proiect: regizorul de montaj Marga Niţă şi operatorul şef Edwiga Adelman, două doamne cărora teatrul de televiziune le datorează enorm. Reunirea acestor resurse de mare creativitate oferă, într-un sublim efort artistic, un adevărat regal. O lumină terifiantă, câteodată suavă, alteori brutală decupează spaţiile de joc concepute de Mihai Mădescu (singurul admis în echipă parcă pentru a le disculpa de misandrie); mişcări de aparat / cameră care curg prin universul contorsionat, spărgându-se asemeni valului de mare în semnificaţia unor replici, a unor gesturi sau reacţii actoriceşti pe care le accentuează, le înnobilează şi le fac să genereze simţire şi semnificaţie. Prim-planurile devin amprente emblematice, capodopere portretistice. Detaliile (mâna albă şi fermă, autoritară dar parcă fără viaţă, a Olgăi Tudorache devine o amprentă existenţială, tratată în tonuri expresioniste cum nu se poate mai potrivite cu drama ce gâlgâie în casa cu mai multe smintite şi un singur înger.

Da, a fost odată... Pe când televiziunea publică, deşi nu era deloc liberă, îşi permitea şi găsea mijloacele de a fi valoros culturală. De acord, eforturile erau imanse: resurse financiare şi organizatorice, bani şi timp să lucrezi, scenă de scenă şi cadru de cadru, o asemenea transpunere care chiar să treacă rampa... gardul... zidul.


Ştiu că, azi, nu sunt nici bani, nici timp.... uneori nici voinţă. Dar mă gândesc că ar poate merita găsite şi folosite resursele necesare pentru ca invazia de imagini bidimensionale - din ce în ce mai obişnuită pe scenele noastre - să fie altceva decât un trend, o modă, un cârlig tehnic la post-modernitatea care ne bântuie. Dincolo de asemenea ideal (acesta este rostul idealului - să fie greu de atins) poate că o colaborare între UNITER şi TVR ar putea da unul, două... spectacole de valoare pe an. Măcar dintre cele afirmate la Festivalul Naţional sau premiate la Gala UNITER.




 Toate articolele despre Efectul razelor gamma asupra anemonelor


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer