Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Marina & Ulay

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Regina nebunelor vremuri şi Dumnezeul lor - Marina & Ulay


aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În vremuri de restrişte socială, Teatrul Dramaturgilor Români a împărtăşit distanţat-izolaţilor săi spectatori nu un spectacol înregistrat, ci unul jucat în timp real, în faţa lor; doar că online. Pornind de la textul incitant al Edithei Negulici, structurat după "principiul epilogului", doi mari actori - Maia Morgenstern şi Marius Bodochi - au purces la experimentul disecţiei retrospective a unui cuplu ciudat: sârboaica Marina Abramovici şi germanul Frank Uwe Laysiepen, cunoscut sub numele de Ulay. În anii '70 - '80 ai secolului trecut, cei doi au uimit şi provocat lumea printr-un gen de spectacol - performance - combinând oarecum teatrul cu provocarea senzorială, analiza psiho-sociologică a comportamentelor împinse într-un context neobişnuit, adesea străin firii umane. Rhytm 0, cea mai notorie ispravă a celor doi, a devenit celebru sub denumirea "Experimentul Abramovici" (marina-abramovic-experiment).


Dedicată unui teatru pe care-l putem desemna ca "biografic", Edith Negulici performase prin două colaborări notabile cu regizoarea Liana Ceterchi: ILEANA - Principesa de România şi Regina Maria - Regina tuturor Românilor. Monologul dramatic, ca mod de abordare dramatică a personajelor istorice, presupune o abordare nu numai de sens, dar şi de unghi unic. One woman show-ul este genul de spectacol în care evocarea se dezvoltă pe un parcurs cumulativ, mereu afirmativ, îmbogăţit după un algoritm simfonic, dezvoltând emoţiile în spirală ascendentă, spre climax-ul unui catharsis revelator. În cazul textului montat la TDR, autoarea se aruncă - după o documentaţie amplă, în care rigoarea informaţională primeşte din belşug combustibilul de simpatie - în vâltoarea unei relaţii de cuplu pe cât de complexă, în vitalitatea ei pasională, pe atât de contorsionată graţie celor doi protagonişti cărora nu le era străin nimic din ce era omenesc; ba chiar (sau mai ales) neomenesc!



Succesul evenimentelor lor artistice şi (de ce nu?) ştiinţifice a pornit de la ideile lui Ulay, transpuse în practică de către partenera lui. Un fel de Professor Higgins & Elise Doolitle din Pygmalion? Dimpotrivă. Pentru că, la George Bernard Shaw, partea mai vârstnică şi mai instruită a binomului încearcă să o aducă pe cealaltă la un nivel superior de cultură; pe când cei doi protagonişti întrupaţi acum teatral de Edith Negulici împing deliberat relaţia lor în sensul opus, sondând depăşirea limitelor celor mai de jos ale existenţei umane. Cu toate riscurile la care un asemenea demers (de subliniat: foarte rentabil sub aspect financiar) expune relaţia lor de cuplu implicat în făurirea şi trăirea ciudatelor provocări. Ulay, care a gândit toate "trăsnăile", şi-a asumat întotdeauna locul al doilea... cel din culise... cel nevăzut. Marina - prim-planul vedetei, culegând gloria unei interpretări, adesea riscante pentru chiar integritatea ei fizică. O glorie bazată pe auto-vătămare - una gândită şi provocată de el, dar îndurată de ea. Până la un punct, totul este / pare să fi fost în regulă, în acest echilibru fragil.



Sfărâmarea relaţiei, petrecută după 12 ani într-un mod la fel de bizar, pare rezultatul firesc al existenţei lor aventuroase, neobişnuite, o cercetare neobosită în zona tenebrelor umane. Cine pe cine a părăsit? Cât şi de ce îi datorează unul altuia? Mai există vreo şansă de revenire? Sunt întrebări reale (căci povestea cuplului a fost exhibată, ca un produs de mare succes, în văzut lumii) în care autoarea scormoneşte cu o mereu proaspătă curiozitate, cu delicateţe şi empatie. Toată piesa înseamnă, de fapt, încercarea celor doi de a înţelege exact ceea ce e de neînţeles în existenţa lor comună. Căci, aşa cum protagoniştii înşişi recunosc, viaţa şi arta(?) lor a însemnat, permanent, "felii de dragoste / momente magice şi vulnerabilitate extremă / artă vitală, cu sânge, până la ultima respiraţie / deschidere în faţa tuturor provocărilor / depăşirea limitelor". După care... dezamăgire, părăsire, resentimente acumulate, reproşuri şi acuzaţii, mercantilism şi chiar ameninţări. Totul "Din dragoste" - pentru cine îşi aminteşte un celebru show autohton... La sfârşitul legăturii lor tumultoase, Marina şi Ulay rămân pe ţărmuri diferite. Ea - aici şi acum. El - atunci şi acolo. Procesul intentat ei pentru împărţirea gloriei financiare devine un jalnic epilog a ceea ce a fost, întrecut doar de tristeţea pe care o aduce operaţia oncologică, menită să-i mai amâne lui sfârşitul.


Spectacolul a cunoscut deja o carieră notabilă, fiind jucat cu succes la evenimente culturale din România, Albania şi Serbia, fiind invitat, pentru perioada post-Covid, la Sibiu şi la Szeged (Ungaria). Mi-aş fi dorit mult să-l văd, cum se spune, pe viu, în montarea de teatru adevărat concepută regizoral şi trăită de Morgenstern şi Bodochi - doi actori pe care îi admir şi îi respect în mod deosebit.


Experimentul online a fost transformat într-un spectacol-lectură (cu textul la vedere), cu intervenţia regizorală a lui Alexandru Nagy. Sigur că "vibraţia atomică" a Maiei Morgenstern trece nu doar rampa sau zidurile, ci se revarsă în virtualul căruia aproape că-i conferă tridimensionalitate. Dar, totuşi... lipseşte răsuflarea, privirea în ochi a partenerului. Şi asta se simte. Poate şi pentru că joacă pe partitura unui personaj condamnat toată viaţa la planul al doilea, Marius Bodochi mi s-a părut şi mai stingher. Detaşarea, însingurarea, durerea trăită cu demnitate, dezamăgirile asumate cu înţelepciune se simt, desigur, în evoluţia lui... era să spun scenică. Şi asta pentru că valoarea nu are, teoretic, obstacole de exprimare. Totuşi, a juca de unul singur, într-un spaţiu diferit de al partenerului, nu este chiar tot ce-şi poate dori un mare actor.


Ca şi cum aceste obstacole impuse nu ar fi fost de-ajuns, textul literar a fost zdravăn "rărit" graţie autorităţii regizorale. Nu cunosc considerentele care au impus scurtarea spectacolului la doar 32 de minute (tocmai acum, când lumea are prea mult timp la dispoziţie!?). Dar accentul pus cu precădere pe detaliile de ordin istoric-biografic, pe dimensiunea epică a poveştii (adică exact ceea ce ar face şi un reportaj TV), sacrifică dureros poezia, subtilitatea şi sensibilitatea textului. Care înnobilează protagoniştii, conferindu-le măreţie şi dramatism, farmec şi autentic. Păcat. Dar... o trece ea şi pandemia asta, să scăpăm de izolarea prin virtual şi de celelalte restricţii, piedici, neinspiraţii...




 Toate articolele despre Marina & Ulay


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer