Filmul său de debut, Hiroshima mon amour / Hiroşima dragostea mea (1959), disecă relaţia complicată dintre timp şi memorie, sub spectrul ameninţător al bombei atomice. Memoria traumatizantă a distrugerii nucleare se combină cu rănile colaboraţionismului cu naziştii pentru a demonstra eforturile psihicului uman de a supravieţui.
În L'année dernière à Marienbad / Anul trecut la Marienbad (1961), la rîndul său, chestionează limitele subiectivităţii umane şi posibilitatea împărtăşirii memoriei personale cu ceilalţi prin ruperea regulilor narative clasice şi construirea unei ghicitori cinematografice hipnotice.
În Mon oncle d'Amerique / Unchiul meu din America (1980), alături de scenaristul Jean Grualt, Resnais dezvoltă preocupările sale privind memoria, timpul şi locul, alegîndu-şi ca tema nici mai mult nici mai puţin decît liberul arbitru. De fapt, pelicula contestă generoasa idee filosofico-morală din perspectiva etologiei, argumentele preluate din studiul comportamentului animal prezentîndu-se drept o ironie acidă a valorilor republicane precum libertatea şi fraternitatea.
Titlul trimite la un imaginar unchi din America, care, cîndva, în mitologia familială a celor trei personaje ale filmului, ar fi făcut alegerea radicală de a ieşi din determinismul cultural şi care s-ar fi realizat, cumva, în universul paralel al unui îndepărtat continent imaginar. Deoarece el nu apare în film şi nici nu sunt semne că ar exista cu adevărat, el sintetizează metafizica determinist-biologică a filmului.
Filmul narează trei biografii total diferite ale unor oameni convinşi că îşi făuresc singuri destinul (un fiu de ţărani, o fată de muncitori şi un fiu din înalta burghezie). René Ragueneau (Gérard Depardieu) învaţă prin corespondenţă pentru a evada din ferma tatălui său şi a scăpa de mentalităţile sale învechite, ajungînd apoi, destul de rapid, director tehnic al unei fabrici de textile. Janine Garnier (Nicole Garcia) este crescută în spiritul revoluţionar al părinţilor proletari doar pentru a se revolta împotriva acestora ca să devină actriţă şi, în cele din urmă, amanta unui burghez, nimeni altul decît cel de-al treilea personaj, Jean Le Gall (Roger Pierre). Chiar dacă viaţa i-a oferit, la prima vedere, mai multe şanse decît celorlalţi, destinul acestuia din urmă este prezentat ca fiind la fel de predeterminat ca şi al celorlalţi.
Cele trei poveşti de viaţă sunt întreţesute armonios, cu intrigi bine dezvoltate, cu roluri rotunde şi bine interpretate. Ele creează un portret credibil al generaţiei de după Război, care încearcă să se definească în raport cu conservatorismul părinţilor şi profită, în acelaşi timp, de expansiunea economică şi socială a les trentes glorieuses (1945-1975).
Peste toate aceste melodrame individuale, dar reprezentative sociologic, comentariile docte ale profesorului Henri Laborit (care îşi joacă propriul rol) se suprapun ca un duş rece. Plecînd de la ideea de bază că "omul este, şi el, un animal", Laborit expune, pe înţelesul tuturor, mecanismele interne, inconştiente, ale deciziilor personale. Conform spuselor sale, există patru "creiere" concentrice ale omului (cel reptilian - responsabil de funcţiile biologice de bază, cel animalic - responsabil cu prelucrarea memoriei în perspectiva prezentului şi cel dezvoltat în cortexul prefrontal, extrem de amplu în om, responsabil cu asocierea şi imaginaţia). Adaptarea la mediu, funcţia de bază a oricărui organism, generează patru comportamente de bază: consum (nevoile fundamentale precum procesarea hranei şi reproducerea), gratificare (plăcerea şi dorinţa de a o reînnoi), evitarea pedepsei (fie prin fugă, fie prin luptă, adică prin distrugerea agentului care ne doreşte răul) şi, în cele din urmă, inhibiţia (blocarea iniţiativei, care rezultă, în civilizaţia modernă, în angoasă, definită drept "imposibilitatea de a domina o situaţie dată").
În pur stil documentar, comentariile etologice sunt ilustrate cu filmări ale diferitelor experimente de laborator asupra cobailor, ce interpretează acţiunile protagoniştilor prin prisma determinismului despre care vorbeam la început.
În paralel, în momente cheie, de maximă emoţie pentru protagonişti, sunt proiectate în secvenţe similare din cinematograful clasic francez (avînd ca protagonişti monştri sacri precum Jean Marais, Jean Gabin sau Danielle Darrieux).
Pelicula lui Resnais pendulează, aşadar, între două genuri cinematografice majore (filmul de ficţiune şi filmul documentar), la care se adaugă secvenţe cu monştri sacri ai filmului clasic francez.
Astfel, asemeni creierelor suprapuse ale lui Laborit, şi filmul lui Resnais e construit pe trei paliere distincte, dar legate între ele: cum se văd personajele în oglinda propriei conştiinţe, cum ne apar nouă în desfăşurarea acţiunii şi, ultimul şi cel mai important nivel, care este explicaţia ştiinţifică a comportamentului lor.
Teoria lui Henri Laborit ar putea fi interpretată drept un exerciţiu pedant şi reducţionist. Totuşi, ideile savantului francez au influenţat masiv industria publicităţii - care are una dintre cele mai puternice influenţe asupra omului de astăzi - şi rămîn o ancoră utilă atunci cînd suntem ispitiţi să (ne) supra-evaluăm ca agenţi raţionali. Ca, de exemplu, atunci cînd credem că am ales, în cunoştinţă de cauză, un model de autoturism. Sau, de ce nu, atunci cînd alegem un film de "artă" în urma aprecierilor critice citite pe un respectat site cultural...
Mon oncle d`Amerique poate fi văzut pe canalul de streaming Mubi.com.