iunie 2020
Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, 2020
Ne-am "plictisit" de pace? Festivalul de Film şi Istorii Râşnov (FFIR) îşi propune în 2020 o evaluare profundă a dihotomiei pace - război.

Secolul XX a fost marcat de conflicte globale care încă influenţează destine. Naţionalismul, agresivitatea, admiraţia pentru "comandanţi" de oşti şi lideri supremi şi-au făcut loc treptat în societatea noastră. Tehnologia ne conectează cu lumea largă, însă cu toate acestea indivizii sunt tot mai izolaţi şi mai puţin toleranţi. Răul şi Binele au devenit noţiuni banale, valori relative. Războiul şi Pacea s-au transformat în instrumente electorale. Dinamica Marilor Puteri se schimbă rapid. Cum arată războiul viitorului? Sau se întâmplă deja? Întrebări care necesită o abordare profundă.

La Râşnov pregătim o nouă ediţie cu peste 60 de proiecţii de film, 20 de dezbateri, 15 concerte, spectacole de teatru, lansări de carte, expoziţii, invitaţi speciali. Ne-am propus un program foarte dens şi, pentru a putea respecta condiţiile de siguranţă stabilite de lege, am hotărât să organizăm evenimentul în două ediţii distincte: între 17 şi 26 iulie 2020 va avea loc FFIR #12.1 (cu accent pe noţiunea de Pace), iar între 21 şi 30 august 2020, FFIR #12.2 (varianta mai Război-nică).

Ne pregătim intens pentru a respecta toate prevederile de siguranţă impuse de autorităţi iar în curând vom reveni cu detalii despre programul celor două ediţii. Chiar dacă locurile vor fi limitate o să pregătim şi o infrastructură de live streaming pentru cei care nu pot ajunge.

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe şi Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râşnov, Asociaţia Râşnov Society şi Asociaţia Mioritics. FFIR are susţinerea unor parteneri importanţi: German Marshall Fund şi ETA2U.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus