Cu scuzele de rigoare (mamă, te rog să nu dai crezare oricărei prostii pe care o scriu!), trebuie să vă mărturisesc că am o vastă experienţă în Sectorul Sinucideri (SS).
În urmă cu mai bine de cinci ani, scriam - dintr-un motiv mai degrabă de ne-nţeles - expresia "Sinucigaş în serie", pe care, după un an, am şi făcut imprudenţa să o public într-o carte despre dragoste. Căci, să recunoaştem, între dragoste şi sinucidere există o relaţie strînsă, aproape de iubire. De iubire pînă la moarte, mai exact.
Apoi, mi-a mai venit o idee sinucigaşă: am inventat un individ care, în loc să cultive cereale care prelungesc viaţa, cultiva sinucideri. Însă nu orice fel de sinucideri, ci dintr-alea care te ţin în viaţă. Nu ştiu dacă vă interesează, dar ţin neapărat să vă deranjez cu una din metodele acestui cultivator de sinucideri: "Înainte de a vă tăia venele, dezinfectaţi lama cu mare grijă. Operaţiunea aceasta, aparent absurdă, poate să dureze mai multe ore, timp în care riscul de a vă răzgîndi de a vă mai tăia venele (chiar şi cu o lamă impecabilă) creşte în mod considerabil".
Nu v-aş fi deranjat cu toate aceste tîmpenii adevărate dacă nu aş fi vizionat o piesă minunată la Green Hours, al cărei personaj principal este tocmai sinuciderea. Înainte de a trece dincolo sau de a reveni dincoace, e bine să ştiţi că sinucigaşii trebuie musai să viziteze Sectorul S, un fel de comă spaţioasă, decomandată, cu diazepame şi tot felul de perfuzii aranjate frumos pe rafturile bibliotecii, cu aruncări în gol şi alte asemenea perversiuni inexistenţiale, împrăştiate prin bucătărie, sufragerie şi dormitor. E bine de reţinut că iubita sinucigaşului nu se află în acest dormitor, pentru că tocmai a fugit cu altul, pentru un dormitor mult mai spaţios şi mult mai puţin luminos.
Nu am nici cea mai vagă intenţie de a vă povesti piesa, ar fi şi păcat, şi asta pentru că merită să o vedeţi. De sinucis, nu vă recomand. Totuşi, dacă vă place aerul curat şi preferaţi să vă sinucideţi aruncîndu-vă de pe unul sau altul din locurile înalte din oraşul de reşedinţă, trebuie neapărat să vă legaţi de mîini şi de picioare o frînghie elastică şi sigură, fiindcă mini-paraşutele pentru aruncătorii în gol nu se mai fabrică de mult în România. Şi nici în altă parte.