Filmele româneşti au o noapte dedicată lor, pentru al 11-lea an, pe 18 septembrie 2020, în Bucureşti şi Cluj-Napoca. Noaptea Albă a Filmului Românesc vine cu producţii recente, unele în avanpremieră, invitaţi speciali şi discuţii despre culisele filmelor, până spre dimineaţă.
În Bucureşti, filmele vor rula în spaţii precum Cinema sub clar de lună - Calea Victoriei, Cinema Elvire Popesco (interior şi open-air), Amfiteatrul TNB, Cinema Muzeul Ţăranului - Open Air, J'ai Bistrot, Galateca. În Cluj, proiecţiile vor avea loc la Cinema Victoria. Lista completă a spaţiilor va fi publicată în curând.
Maratonul de filme româneşti va cuprinde titluri în avanpremieră precum Acasă, documentarul multi-premiat al lui Radu Ciorniciuc despre o familie cu 9 copii care încearcă să se adapteze la viaţa în oraş, după ce a trăit 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti. După premiul pentru Cea mai bună imagine la Sundance, filmul şi-a adjudecat numeroase alte trofee, inclusiv Premiul secţiunii Zilele Filmului Românesc la TIFF 2020. Despre schimbare vorbeşte şi Profu', documentarul lui Alex Brendea despre un profesor de matematică din Bistriţa care iese din sistemul de învăţământ şi îşi deschide o clasă în propriul apartament. În programul de documentare al serii intră şi Colectiv, filmul-investigaţie despre uriaşa fraudă din sistemul medical românesc, semnat de Alexander Nanau.
Tudor Cristian Jurgiu revine pe marele ecran, după Câinele japonez, cu filmul Şi poate mai trăiesc şi azi, un basm modern, o explorare fantezistă a ideii de relaţie perfectă, cu doi talentaţi actori de teatru pe afiş: Nicoleta Hâncu şi Bogdan Nechifor. În avanpremieră va rula şi Început, al lui Răzvan Săvescu, drama unui cuplu care se izolează la munte, după ce ea primeşte un diagnostic dur, cu Ioana Flora şi Constantin Lupescu.
Şi atunci... ce e libertatea?, filmul lui Andrei Zincă distins cu Premiul Publicului în Zilele Filmului Românesc la TIFF, este o poveste despre dragoste şi căutarea libertăţii în contextul deportării a 40.000 de oameni de către regimul comunist, în 1951, în Bărăgan. În distribuţie, Radu Iacoban, Iulia Lumânare, Toma Cuzin, Olimpia Melinte, Tünde Skovrán, Nicodim Ungureanu. Cardinalul, în regia lui Nicolae Mărgineanu, se bazează şi el pe date istorice - împrejurările în care episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit în faţa românilor strânşi la Alba Iulia proclamaţia Unirii de la 1 decembrie 1918.
Cu o poveste plină de suspans despre bizare relaţii de familie vine Urma, în regia lui Dorian Boguţă, cel mai bun debut românesc la TIFF 2020. Un policier despre dispariţia neaşteptată a unui pianist, filmul îi are în rolurile centrale pe Teodor Corban, Marin Grigore, Irina Rădulescu, Dragoş Bucur, Mădălina Ghenea. Balanţa lui Lucian Pintilie, (re)descoperită în 2020 de public în variantă restaurată 4K, va putea fi văzută pe ecran mare şi la Noaptea Albă a Filmului Românesc. Un calup de scurtmetraje recente va aduce poveşti şi viziuni proaspete şi va da câteva indicii despre noile direcţii în cinema-ul românesc.
Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând.
Ne puteţi urmări pe: www.facebook.com/NoapteaAlba
***
Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Sponsor: Vodafone
Recomandat de: TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro)
Văzut de: Radio Guerrilla
Parteneri media: Hotnews, Agerpres, All About Romanian Cinema, @Munteanu
Partener de monitorizare: mediaTRUST